Rodirea întru răbdare (Duminica a 21-a după Rusalii – Luca 8, 5-15)

258

Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina” Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului” şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună. Hristos Însuşi insistă asupra „inimii curate şi bune” pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har (Luca 8, 15). Dar se uită, nu de puţine ori, cât de important este ca semănătorul-dascăl să se asemene lui Hristos, Semănătorul deplin. Să-i semene cât mai mult nu doar în aruncarea seminţei, ci şi în alegerea ei, păstrarea ei, „tratarea” ei împo­triva dăunătorilor. Pentru că cel care plugă­reşte în Hristos se aseamănă cu celălalt – poate şi cu tine – plugarul de ţărână. Trebuie să aleagă timpul semănatului, dulceaţa vântului şi mătasea de rază a soarelui fiindu-i, aliat iar frământarea celui dintâi şi aprinderea celei de-a doua, duşman lui şi rodului ce-l aşteaptă.

Ba, mai mult, semănătorului în Hristos i se cere ca, luând aminte la parabola aceasta rostită de Hristos, s-aleagă bine când deschide palma ca din pumnul cunoaşterii legii celei duhovniceşti să plece spre pământ jerba de lumină a adevărului revelat. Ar fi absurd, nu-i aşa, să ne apucăm să semănăm porumb pe asfaltul autostrăzii sau să ţinem, cu tot dinadinsul, s-aruncăm grâu în mlaştini doar din drag de a ne crede semănători! Uneori însă, aruncând anapoda vorbele – unele chiar de duh – riscăm ca ceea ce facem să se piardă, mai ales în ce priveşte puterea rodirii sau rodirea cu putere multă. Căci din bobul de grâu al vestirii lui Dumnezeu, prin moarte aducătoare de „multă roadă”, trebuie să se nască măcar încă un bob sănătos, care să ducă mai departe rodirea. Noi însă, semănători fără de rânduială uneori, credem că a vesti „cu timp şi fără timp” înseamnă a predica în orice fel şi cu orice preţ. Se întâmplă, uneori, ca să auzim o Evanghelie şi să vestim din cu totul alt text, aflat mai la „îndemâna” cugetării noastre, ba, alteori, să credem că un adevăr rostit într-o oră e mai de preţ decât acelaşi adevăr rostit în câteva, bune, minute. Hristos ne-arată că nu-i aşa. El ne-arată că ceea ce ţine trează vestirea noastră este cuvântul „rodit în răbdare”. Adică maturizat în aşteptare şi lucrare lăuntrică şi dinafară. Aşa cum bobului de grâu îi este de folos şi moartea sa, dar şi mângâierea soarelui şi blagoslovenia ploii…

Ce-nseamnă a păstra cuvântul şi a-l rodi în răbdare? Să ne-aducem aminte de Maica Domnului, care, auzind binecuvântarea şi proorocia magilor, „păstra toate cuvintele acestea, punându-le în inima ei” (Luca 2, 19), sau de Simeon, bătrânul ce şi-a cufundat inima în dragoste, umplând-o de nădejde… Ei fac dintâi experienţa întâlnirii cu Dumnezeul cel viu, şi-n răbdarea desăvârşită a aşteptării împlinirii roadelor, mărturisesc…

De ce alege Hristos pilda aceasta pentru a lămuri „rodirea ţarinei care este Biserica”, prin lucrarea Cuvântului lui Dumnezeu? Pentru a ne dovedi că, uneori, în viaţă un om poate fi şi drum de călcat în picioare, şi piatră şi ţărână cu pălămidă, dar câtă vreme are nădejde şi răbdare lucrătoare în fapte bune, poate deveni şi loc de rodire. În fond, sămânţa nu se pierde: fie s-adaugă drumului, fie se face hrană păsărilor, fie pământ pământului. Cel care pierde e „locul” acela din inimă din care neizbucnind lumina rodirii rămâne lungit în soarele ispitelor – ca un drum – grabnic de purtat în vârtejul vânturilor şi-n gurile nesătule ale zburătoarelor sau nenorocit pat de putreziciune pentru sporirea spinilor. Şi aceasta ne şi învaţă că nu eşti ceea ce zici că eşti, ci cât din sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu, răbdătoare lucrare, s-a înfiripat şi crescut în inima ta.

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula


Articole Asemănătoare
1256

Părintele Constantin Necula: Crăciunul trebuie prăznuit aşa cum este : Naşterea Domnului Hristos

Colindul este un cântec despre Înviere, nu este despre Naştere. „Florile-s dalbe, flori de măr” vorbesc de primăvară, când este Învierea Mântuitorului Iisus Histos. „A-ţi pune nădejdea în bebeluşul ăsta care creşte mare, a-l aştepta răstignit pe cruce, cum zice un colind, este important pentru toţi. Şi este important şi pentru cei care nu cred. […]

Articole postate de același autor
1114

Doar prin biserica şi tainele ei putem să ne simţim vii, făptuitori ai celor bune

Biserica nu este un club, pe care îl frecventezi şi care îţi da anumite senzaţii, unde vii şi pleci când vrei ca apoi, să pleci mai departe, în drumul tău. Biserica este locul unde ne întâlnim cu Dumnezeu. Această întâlnire, dacă este făcută sincer, poate schimba radical (în bine) viaţa omului. Câteodată, în pofida voinţei […]