Regele Mihai: „Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor”

16203

Prin 1954-1955 am băgat de seamă că în mine e pe cale să se schimbe ceva, dar nu în bine. Devenisem morocănos, necomunicativ, parcă pierdeam în fiecare zi câte ceva din fireasca bucurie de a fi a omului. Văzusem destui inşi acrindu-se, şi m-am temut să nu mi se întâmple şi mie aşa ceva, să devin şi eu certăreţ, să mă iau şi eu cu ai mei şi cu străinii la harţă din cine ştie ce mărunţiş, ca omul când nu mai vede capătul necazurilor lui. În fine. Starea mea sufletească nu era deloc bună. Simţeam că trebuie să fac ceva pentru ieşirea noastră din impas, dar ce anume nu ştiam. Gândul la ţară nu-mi dădea pace, şi nici n-avea cum să-mi dea pace. Chiar dacă era chinuitor, el era gândul meu bun. Ceea ce-mi făcea suferinţa de nesuportat era că, oricui aş fi vorbit despre soarta României, vorbele mele se izbeau de un neinteres total. (…) Observând deci cât de mult îmi lipseşte ţara cu oamenii ei, am constatat că lipsa aceasta nu e singura. Îmi lipsea chiar puterea de-a pune în aplicare în viaţa de toate zilele a ceea ce Iisus a încercat să facă în timpurile lui. vezi atâţia oameni care se duc la biserică, se bat în piept, îşi fac mea culpa, dovedind astfel că sunt conştienţi de slăbiciunile lor, pe urmă ies din biserică şi continuă să trăiască la fel ca înainte. E ceva grav. Cei care spun că se bizuie pe Dumnezeu e ca şi cum nul-ar lăsa pe Dumnezeu să se apropie de ei şi să le facă viaţa mai uşoară.

Despre credinţa în Dumnezeu se spune că înmoaie inimile şi caracterele, le face slabe şi le pune, într-un fel, la dispoziţia oamenilor mai puternici. Nu e aşa, nu e adevărat decât, poate, dacă ea, credinţa omului, nu este unită cu fapta. Dacă este unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin este un mod de existenţă, nu a face din tine membrul unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei, pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Sunt oameni simpli, care nu-şi bat capul cu dogmele, dar care ştiu să se roage şi care au convingerea nestrămutată că rugăciunea lor este ascultată. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o însuşire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, şi adevărul ne eliberează.

(…)

Eu cred că natura omului este şi bună. Şi dacă omul vrea, ea se exprimă prin ceea ce are sădit în el mai bun. Noi, oamenii, ducem lipsa unei comuniuni în credinţă. Nu este de ajuns că eu cred. Ceea ce am obţinut eu prin credinţă trebuie să devină şi bunul aproapelui meu; el trebuie să ştie în ce fel l-am primit pe Cristos în viaţa mea; dovezile mele că sunt pe calea cea bună trebuie să devină şi calea lui.

Se spune că principiile care trebuie să călăuzească pe om sunt vorbe goale. Fără valorile morale absolute nu putem să vieţuim. Cum adică, absolute? întreabă unii. Simplu: ori eşti cinstit, ori nu eşti cinstit, nu poţi în două feluri într-unul şi acelaşi timp, cum nu poţi să ocupi simultan două locuri diferite în spaţiu. (…) Unii spun în glumă că există o mie de feluri de-a fi cinstit. Spun aşa pentru că vor să justifice, probabil, neputinţa lor de a fi astfel. Nu există decât un singur fel de-a fi cinstit, după cum nu există decât un singur fel de-a fi curat, dacă te-ai spălat bine din creştet până în tălpi. Să nu fii egoist. Să-ţi iubeşti aproapele – în spiritul lui Cristos.

Când am descoperit toate acestea, m-am simţit mai puţin însingurat. Mi-a fost mai uşor să mă gândesc la patria mea. Mi-am recăpătat liniştea, înţelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor.

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu, http://stiripentruviata.ro


Articole Asemănătoare
693

Potopul din noi

Se spune că odată, tare de mult, un mare potop a pustiit un continent întreg. Puţinii supravieţuitori care au rămas în viaţă s-au strâns la un loc şi au prins a-şi plânge de milă. Erau singuri. Singuri în tot Universul. Nu mai aveau nici casă, nici masă, şi, în disperarea lor, erau gata să se […]

Articole postate de același autor
4444

Pr. Arsenie Boca: dacă te tot duci după păcate, te întuneci la minte

Băgaţi de seamă că sunt două duhuri: Duhul lui Dumnezeu şi duhul satanei, duhul mândriei, care te ridică împotriva lui Dumnezeu. Dacă omul nu bagă de seamă, se întâmplă ca la grădină: se umple de mărăcini, se umple de păcate. Şi atunci, bietul om începe să se îmbolnăvească la suflet, la minte, se apropie de […]