Refuzul iertării sau al cererii iertării…

379

Refuzul iertării sau al cererii iertării ne ţine inima în neînduplecare. Păstrat în amintirea noastră, răul pe care l-am făcut altuia este o necurăţie care rămâne în noi, ne intoxică în mod continuu şi răspândeşte un miros rău în toată fiinţa noastră, scânteierile sau întunecimile acestei toxine ne stânjenesc ochii şi nu-l putem privi pe celălalt în curăţie. Astfel nu-l putem iubi pe Dumnezeu, iar celălalt nu ne poate iubi pe noi.

Doar iertarea sinceră dizolvă acest corp străin din sufletul nostru şi spinul din ochii noştri. Doar atunci iubirea lui Dumnezeu ne poate da iertare.

Răul pe care l-am făcut altuia tulbură şi el sufletul nostru. Suntem neliniştiţi. Ne împiedică să avem în faţa celuilalt o privire directă şi limpede. La fiecare întâlnire cu el suntem stânjeniţi căci îl bănuim că păstrează în inima sa amintirea răului pe care i l-am făcut. Mândria mă împiedică să îmi curăţesc relaţiile cu el. Doar cererea de iertare ne poate aduce pe amândoi la relaţii deschise, directe, nestânjenite. Dacă rămân în mândria mea, fără a cere iertare, nu pot apărea în faţa lui Dumnezeu cu un chip deschis şi cu inimă înfrântă. În spatele acestei cereri de iertare trebuie să se afle un sentiment sincer de pocăinţă.

Pocăinţa menţine o tristeţe în ochi, dar ochii în care apare această tristeţe a pocăinţei au în acelaşi timp o privire directă şi limpede. Cu această rectitudine a pocăinţei sincere trebuie să mă înfăţişez în faţa lui Dumnezeu pentru a-I cere iertare după ce i-am cerut mai înainte iertare semenului meu.

Pr. Dumitru Stăniloae, Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, p. 78-79


Articole Asemănătoare
1937

O altfel de poveste de dragoste

S-au căsătorit când erau foarte tineri. La numai cinci luni după cununie, ea a căzut la pat. Avea 20 de ani şi şi-a pierdut capacitatea de mişcare (a corpului, în întregime), precum şi capacitatea de procreere. Soţul ei, Du Yuanfa, i-a spus: „Nu-ţi face griji. Voi avea eu grijă de tine, pentru totdeauna”. Se întâmpla […]

Articole postate de același autor
1129

O iubim pe Maica Domnului!

O iubim, pentru că simţim poate în ea un mod special de a-L vedea pe Cuvântul lui Dumnezeu cel adresat lui Pavel: Puterea Mea se arată în slăbiciune (2 Cor. 12,9). O putem vedea pe această plăpândă fecioară a Israelului, pe această fată firavă, biruind păcatul în ea însăşi, biruind iadul, biruind totul prin puterea […]