Răul este rezultat al noii tehnologii sau al lipsei de credință?

1570

Mulţi se plâng de tehnologie.

Mulţi acuză tehnologia modernă de toate relele din lume.

Este tehnologia într-adevăr de osândă, sau cei care creează tehnologia şi o folosesc?

O cruce de lemn este de osândit dacă cineva răstigneşte pe altcineva pe ea?

Un ciocan este de osândit dacă un vecin sparge cu el capul vecinului său?

Tehnologia nu simte binele sau răul.

Aceleaşi ţevi pot fi folosite pentru apă potabilă sau pentru canalizare.

Râul nu vine din tehnologia moartă, lipsită de simţire, ci din inimile moarte ale oamenilor.

Conştient pe deplin de prezenţa lui Dumnezeu şi fără de mândrie, Noe a ridicat o navă uimitoare, pentru izbăvirea sa şi a noii omeniri ce urma să se nască.

Într-o conştiinţă întunecată cu privire la prezenţa lui Dumnezeu, oamenii plini de mândrie au căzut de acord unii cu alţii “Haidem să ne facem un oraş şi un turn al cărui vârf să ajungă la cer şi să ne facem faima înainte de a ne împrăştia pe faţa a tot pământul!” Aceasta a fost construirea turnului Babel.

Când regele Solomon a terminat clădirea măreţului Templu al Domnului, şi-a ridicat mâinile către ceruri, şi cu smerenie a strigat: „Cerul şi cerul cerurilor nu Te încap, cu atât mai puţin acest templu pe care l-am zidit numelui Tău.”

Acest templu minunat a dăinuit vreme de 11 generaţii. A fost făcut praf şi pulbere atunci când urmaşii fără de Dumnezeu ai regelui Solomon l-au preschimbat dintr-o „casă de rugăciune, într-o casă de negoţ.”

Nu datorită tehnologiei a rămas Templul în picioare vreme de secole, nici din pricina tehnologiei n-a dispărut de pe faţa pământului.

Tehnologia este surdă, mută şi fără de răspuns. Este complet dependentă de etică, aşa cum este şi etica de credinţă.

Este binecunoscută povestea biblică a regelui Nabucodonosor. El a construit oraşul Babilonului cu palate, şi turnuri suspendate, cu o asemenea dibăcie tehnologică şi frumuseţe cum lumea nu mai văzuse. Regele a privit spre oraşul pe care îl clădise, stând pe acoperişul palatului său şi a grăit plin de mândrie: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu intru tăria puterii mele şi spre cinstirea strălucirii mele, ca reşedinţă a împăratului?” Pe când glăsuia el aceste vorbe încrezute, Dumnezeu l-a lovit cu nebunia şi şi-a pierdut minţile, şi în nebunie a trăit vreme de şapte ani ca o fiară între fiarele pădurii.

Oraşul lui, Babilonul cel mare, a devenit o grămadă de dărâmături şi loc de batjocură, a ajuns un pustiu fără de locuitori, întocmai cum a proorocit Ieremia proorocul (Ieremia 51:37)

Atunci când frica lui Dumnezeu dispare şi legea morală a lui Dumnezeu este încălcată, muntele tehnologiei omeneşti se prăbuşeşte în ţărâna din care a fost făcut.

Astfel se vor prăbuşi în ţărâna cea fără de formă, şi Turnul Eiffel şi catedralele gotice germane şi zgârie-norii americani, turnurile tehnologiei şi arhitecturii omeneşti, dacă mândria omului, chiar şi cea a creştinilor, luptă sfidător împotriva lui Dumnezeu, şi depăşeşte toate măsurile mândriei şi păcătoşeniei, şi reuşeşte să sfârşească îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

De ce sunt atât de multe civilizaţii măreţe îngropate adânc în pământ, iar deasupra plugarii ară, fără nici cea mai mică idee că turnurile şi oasele lor zac sub pământul arat?

Cum se face că din toate măreţele construcţii din marmură ale grecilor nu a mai rămas altceva decât Acropole?

Cum de a îndrăznit pământul să ascundă de la faţa soarelui şi de la ochii oamenilor templele titanice din Baalbek şi Egipt, ca şi măreţele oraşe Egbata, Persepolis, Tir, Sidon şi Troia, ca acum vacile să pască liniştite deasupra lor, şi porcii dedesubt, iar păstorii să clădească grajduri din marmura împrăştiată? De ce mândrele cetăţi şi temple şi castele ale regelui Montezuma au dispărut fără de urmă? La fel şi împărăţiile atât de culţilor incaşi şi peruvieni? Ce mână nemilostiva a rostogolit munţi de noroi asupra tuturor acestor construcţii omeneşti, care prin tăria, forma şi frumuseţea lor, puteau concura cu cele mai bune construcţii moderne?

De ce există întreruperi şi nu este continuitate în civilizaţia umană?

Deoarece nici una din acestea nu era plăcută Unului Sfânt Dumnezeu.

Nici una din aceste civilizaţii îngropate nu a fost distrusă de timp ori din lipsa unei construcţii tehnologice solide, ci de păcatul împotriva credinţei sfinte şi a eticii sfinte.

Instabilitatea etică şi tehnologică le-a îngropat în adâncă întunecime.

„Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî.” Aceasta proorocie a lui Hristos, în zilele în care Capernaumul era plin de mărire, ca o cetate de basm lângă lac, s-a împlinit. S-a împlinit atât de teribil, încât atunci un călător se găseşte între spini şi şerpi, pe locul unde odată se înalţa bogata şi mândra cetate a Capernaumului, se întreabă cu cutremur: „Este oare cu putinţă ca acest loc dezgustător să fi fost odată un loc unde vieţuiau oameni?”

Etica este nepieritoare şi neschimbătoare, şi anume, etica evanghelică, dar tehnologia este întotdeauna în schimbare. Etica este asemănătoare unei doamne, iar tehnologia cameristei ei. Din această pricină, etica trebuie să controleze tehnologia. Valorile veşnice sunt teritoriul eticii şi nu al tehnologiei. Este distrugător pentru un neam întreg să îşi aşeze ca scop al vieţii tehnologia, şi toate lucrările şi sudoarea lor să şi-o jertfească avansului tehnologic, târând în urma lor etica, aşa cum Ahile târa leşul lui Hector legat de carul său. Un popor ca acesta poate reuşi să îşi clădească oraşele din fildeş şi din aur, dar dacă oameni ca Ahab şi Izabela locuiesc în ele, câinii vor avea ultimul cuvânt, nu oamenii. Între cinste şi pricepere este uşor de ales. Un om cinstit, chiar şi fără pricepere, este mai respectat în vremea noastră, decât un om priceput dar necinstit.

Tehnologia schimbă relaţia omului cu natura, dar nu şi relaţia lui cu Dumnezeu.

Oricine gândeşte altfel preţuieşte mai mult lucrurile decât oamenii, şi ţărâna mai mult decât duhul. O dramă groaznică a vremurilor noastre este războiul dintre oameni şi Dumnezeu.

Dumnezeu vrea să înalte şi să slăvească identitatea omului deasupra materialităţii fără de minte şi de viaţă, în timp ce oamenii vor să îşi îngroape identitatea şi să îşi uite Ziditorul, făcându-şi ca scop unic al vieţii tehnologia şi bogăţia materială.

Mulţi oameni ce sunt handicapaţi spiritual şi moral de către necredinţa lor în Hristos, fac din tehnologia modernă idoli la care se închină, şi cheamă pe toţi oamenii şi popoarele să aducă jertfă acestor idoli.

Din Operele complete ale episcopului Nicolae [în lb. sârbă], volumul 12, p. 23.

Traducere din limba engleză de Radu Hagiu.

Sursă: saraca.orthodoxphotos.com


Articole Asemănătoare
12277

Degeaba oamenii îți vor răul, dacă Dumnezeu îți vrea binele

Atunci când ești un om corect și-ți trăiești viața frumos și demn, se vor găsi oameni care vor dori cu orice preț să-ți strice reputația, născocind cele mai urâte bârfe și idioțenii. Vor ține morțiș ca ceilalți să-și schimbe părerea despre tine, te vor răni și te vor jigni. Din acel moment când vei fi […]

Articole postate de același autor
5258

De ce-ai dat, Doamne?!

(Lui Ozea Rusu) Copiii leşină, nu-i bine, Şi moarte picură din nori. Şi chiar izvorului îi vine Un fel de greaţă uneori. Atâtea vorbe şi minciuni, Atâtea seci promisiuni! De ce-ai dat, Doamne, grai la om, Iar nu la floare şi la pom?! A prins a înălbi, Precum ninsorile, Şi tinereţea mea! Mai bine ar […]



Urmăriți-ne pe Facebook!