PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sfânta Treime” din satul Ivancea, Orhei

1000

În  Duminica a XIII-a după Rusalii, la 15 septembrie 2019, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sfânta Treime”, din satul Ivancea, r-ul Orhei.

La Vohodul mic, cu binecuvântarea Întâistătătorului, parohul bisericii, prot. Mitr. Oleg Dolghieru, a fost decorat cu dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărăteşti deschise până la rugăciunea Tatăl nostru.

Biserica a rânduit ca în această Duminică să se citească pericopa Evanghelică de la Matei (21, 33-39), prezentându-ne Pilda lucrătorilor celor răi.

„Când o casă ia foc, se aprind mai întâi părţile ce ard cel mai repede. Mai întâi se aprind paiele şi trestia, apoi scândurile, şi tot aşa – până ce flăcările cuprind întreaga construcţie. Aşa se petrece şi cu omul. Focul patimilor năvăleşte mai întâi în inimă, cel mai simţitor şi cel mai uşor de aprins mădular al făpturii omeneşti. Când se aprinde inima, întreaga făptură omenească ia foc. Când inima este biruită, totul este biruit. Când inima se strică, totul e stricat”, – ne spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Omul în inima căruia nu există Dumnezeu se autoîndumnezeiește. Fără Dumnezeu, oamenii sunt capabili de orice, sunt atrași spre cugete de mândrie și se întunecă în mod înfricoșător. Din om fără Dumnezeu devine urâtor de om, iar apoi și de Dumnezeu. Așa cu omor I-a răsplătit Israel lui Dumnezeu pentru ocrotirea și purtarea Lui de grijă.

În lumea aceasta existăm ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu, ca să ne unim cu El. Eșecul acestei întâlniri esențiale cu Dumnezeu constituie cea mai mare tragedie a omului. Întâlnirea omului cu Dumnezeu îi va da împlinire și absolută bucurie.

În cuvântul său de învățătură ierarhul a evedențiat că doar prin ascultare ne putem însuși voia dumnezeiască, lepădându-se de voia proprie și făcându-ne părtași noii vieți, celei dumnezeiești, dobândind ca dar Duhul Sfânt.  „Toţi ne regăsim în această pildă, și pe toți ne cheamă Mântuitorul să moştenim Împărăția Sa.  Hristos Însuși ne învață cum să rodim şi cum să aducem roade adevărate: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” (Mt.11, 29). Mântuitorul ne îndeamnă să dobândim smerenia și dragostea, care sunt atribute dumnezeiești și sunt roadele unei viețuiri ortodoxe”, – a menționat Preasfinția Sa.

După Dumnezeiasca Liturghie ierarhul Orheiului a oficiat un Tedeum de mulțumire. De asemenea, cu acest prilej de sărbătoare pentru această parohie, doamna preoteasă, Liliana Dolghieru  a fost decorată cu Ordinul „Fer. Agafia” de gr. II, iar d-ul Grigorie Istratuc s-a învrednicit de diplomă arhierească.

La sfârșit, părintele paroh Oleg Dolghieru a mulţumit Preasfinției Sale pentru bunăvoinţa de a împărtăşi bucuria rugăciunii dimpreună cu credincioșii parohiei, pentru îndemnurile părintești primite și frumoasa slujire liturgică de astăzi.

sursa http://manastireacurchi.md


Articole postate de același autor
2673

Mai înainte însă de-ai încreştina pe alţii, fii tu creştin adevărat

Nu cu cuvinte aduci pe altul la credinţă. Oricât de lungi şi frumoase cuvântări ai rosti, rămân tot vorbe goale de nu e adevăr în viaţa ta. Se spune că venind în Alexandria Sfântul Antonie, înfăţişarea şi purtarea sa au fost mai grăitoare decât toate ritorisirile  teologice. Mai înainte însă de-ai încreştina pe alţii, fii […]