PS Ignatie: „Când Dumnezeu vine în sufletul tău, devii tu însuţi lumină!”

381

În Duminica a II-a a Postului Mare, Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Dumitru” din municipiul Huşi. Din soborul slujitorilor au făcut parte şi părintele secretar eparhial Marian Tudorică, parohul bisericii, şi părintele protopop Marius Cătălin Antohi.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Ignatie a vorbit, pentru început, despre relaţia dintre suferinţă şi păcat: „Duminica a II-a a Postului Mare concentrează în sine trei realităţi cu care fiecare ne confruntăm: păcatul, suferinţa şi lumina.

Noi considerăm că suferinţa este un efect natural, inevitabil, al păcatului. Mentalitatea aceasta este însă una eronată! Nu oriunde este suferinţă trebuie implicit să vorbim şi despre păcat. Sunt, spre exemplu, atâţia copii nevinovaţi, care suferă. Suferinţa nu este întotdeauna un efect inevitabil sau necesar, al păcatului. Păcatul, în schimb, este cel care cauzează suferinţa, este un vehicul al suferinţei. Unde este păcat, inevitabil va veni şi suferinţa, dar aceasta nu înseamnă că unde este suferinţă este şi păcat. Dumnezeu, atunci când ne vindecă de o boală trupească, începe întâi cu vindecarea sufletului.”

În continuare, Ierarhul Huşilor a explicat principala învăţătură a Sfântului Grigorie Palama, cel căruia îi este dedicată această Duminică din Postul Mare: „Sfântul Grigorie Palama este cel care, în veacul al XIV-lea, a subliniat, cu asupră de măsură, faptul că Dumnezeu este lumină, că El se descoperă fiecăruia dintre noi în lumină şi că noi suntem chemaţi să devenim lumină. Dumnezeu nu este o realitate dincolo de lumea aceasta, închis undeva în zăgazurile transcendenţei. El este o realitate foarte intimă fiecăruia dintre noi, mai apropiat decât ne putem noi închipui.

Acest adevăr fundamental l-a subliniat Sfântul Grigorie Palama. Dumnezeu devine realitatea ta cea mai intimă, cea mai personală, prin lumina necreată pe care ţi-o împărtăşeşte, prin energiile necreate, prin lucrările nezidite, care nu sunt altceva decât manifestarea dragostei Lui, prezenţa Lui în lume. Pentru că  energiile necreate, lumina Lui, sunt însuşi Dumnezeu, iar nu o forţă, nu este propagarea unei energii. Când Dumnezeu vine în sufletul tău, devii tu însuţi lumină.”

Părintele Episcop Ignatie a vorbit şi despre modul în care fiecare poate deveni „un om de lumină”: „Duminica de astăzi ne învaţă că trebuie să devenim oameni de lumină. Un om luminos, cu chipul plin de lumină, este cel care îţi dăruieşte foarte multă pace. Privirea lui este senină, zâmbetul lui este un dar pentru tine.

Chipul luminos este cel care inspiră întotdeauna gingăşie, foarte multă nobleţe, bunătate şi foarte multă nădejde. Un chip întunecat, morocănos, îţi inspiră răutate, imprevizibilitate, instabilitate.

Un chip devine luminos mai ales dacă se îndeletniceşte cu rugăciunea. Un om care se roagă devine părtaş luminii celei dumnezeieşti. Rugăciunea însăşi devine o sursă de lumină. Rugându-ne mai mult, putem deveni oameni de lumină. Devenim lumină prin bunătatea pe care o împărtăşim, prin binele pe care suntem gata să îl facem în orice clipă.

Devenim oameni de lumină mai ales atunci când ne împărtăşim cu Cel care este lumina necreată, fiinţială, cu Hristos. El este adevărata sursă a luminii noastre. Oamenii caută lumini în toate părţile. Unii idolatrizează raţiunea, însă decuplarea raţiunii de la Dumnezeu naşte monştri.

Lumina care ne împărtăşeşte iubire este cea a lui Hristos. Atunci devii un om de lumină, când iubeşti! (...)

Putem deveni oameni de lumină dacă renunţăm la păcat, dacă începem să ne vedem propriile noastre neputinţe. Noi, în general, vedem neputinţele celorlalţi. Când te ocupi de păcatele celorlalţi să ştii că decizi să nu fii lumină, ci întuneric."

sursa episcopiahusilor.ro


Articole postate de același autor
2401

Împărăția cerurilor este în noi

  – Se poate împlini sufletește monahul într-o mânăstire de oraș? – Nu se pune problema, pentru că nu ne interesează unde ne găsim. Ne interesează cum ne găsim, unde ne găsim: care este lucrarea inimii noastre, care e interiorizarea noastră! Nu contează unde. Pot să fiu pe o piatră, pot să fiu în pădure. […]