Prot. Anatolie Gîrbu: : Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te; că atunci când uiți de El, să aibă grijă de tine!

507

Recent Protoiereul Anatolie Gîrbu, a ajuns la un frumos ceas aniversar, 4o ani de viață pământească, Sfinţia Sa cu amabilitate ne-a răspuns la câteva întrebări.

1.Fiecare din noi are propria cărăruşă către Dumnezeu, pentru unii mai simplă, pentru alţii mai anevoioasă, dvs cum aţi ajuns la credinţă? Ce înseamnă credinţa pentru dvs?

Mama mea a rămas fără părinți la câțiva anișori împreună cu un frate de-al ei, tatăl îi murise pe front, iar maică-sa de la durere și plânsul necontenit peste doi-trei ani s-a stins și ea. Rămânând la o mătuşă, a avut de suferit atât înjosirile, cât și pedepsele care i se aplicau. Dar toate acestea a făcut-o să fie și mai puternică în credință. Pentru mine a fost cel mai mare învățător și pedagog, parcă ar fi ar fi absolvit institute și facultăți, deşi avea doar 4-5 clase terminate la români, așa cum se spunea atuncea.

Îmi era ca o bună profesoară la toate disciplinele, căci care erau într-adevăr profesori, le vorbeau la oele sale copiilor despre faptul că Dumnezeu nu există Dumnezeu, altfel puteau să rămână fără serviciu. Duminicile și sărbătorile nu ezitam să mergem 5-6 km pe jos în s. Scumpia pentru a-I da slava lui Dumnezeu. Dacă nu putea ea să ne ducă, ne trimetea cu sora mai mare și așa am deprins iubirea față de credință şi Hristos. Tot timpul ne amintea, ca să-I mulțumim Domnului pentru toate câte ni le dă. Ne zicea: vedeți că sunteți sănătoși, asta multumiță Lui Dumnezeu. Ne trimitea să facem și lecții, dar nu ne scăpa de sub ochii ei să fim și în ascultare. Trebuia să ajutăm şi la trebuirile din gospodărie. Ne mai rupeam timp şi pentru joacă, însă dacă încalcam ceva, atunci ne pedepsea, obligându-ne să facem şi alte lucrări pe lângă casă. era în calitate de director al școlii… și pedeapsa era să mai spălăm încălțămintea tuturor fraților și surorilor, să mergem mai dimineață la tăiat porumbul, la curățit porumbul. Sotele bunicii /care și ea era severa cu noi/ erau tocmai lângă șoseaua pe unde merg elevii la școală, și ne mai ascundeam după gluga de strujăni ca ei să nu ne vadă, căci ne era rușine, dar ea ne zicea: dar de mâncat nu vă este rușine? Tot timpul a știut să ne îndrepte la drumul cel drept și pe calea credinței. Mulțumită ei noi azi îl putem cu adevarat slăvi pe Dumnezeu. Pentru mine credința însemna o îmbinare cu ascultarea. Căci de mic copil, fiind al 7-lea copil şi cel mai mic, trebuia să dau ascultare de cei mai mari ai familiei, atât de părinți cât și de frații și surorile mele.

2. Când aţi înţeles că aţi vrea să deveniţi preot şi să vă consacraţi viaţa slujirii Domnului?

De mici am fost deprinși să frecventăm biserica. La biserica din sat puteam ajunge în câteva minute, căci era în spatele grădinei noastre, dar era dărâmată. Au fost timpuri grele, la grădiniță o educatoare mi-a luat crucea de la gât și mi-a aruncat-o în viceu. Noi eram între ciocan și nicovală, acasă ne spuneau că este Dumnezeu, iar la școală, că nu-I. La Paști era tradiția de a se facea rugul aprins din anvelope și era chiar lîngă grădina noastră, era o priveliște frumoasă, loc înalt. Aici se făcea iarna săniuș, la Paști – rug. În s. Izvoare era închisă Biserica și noi copiii ne îndemnam să mergeam să batem clopotul, aşa din plăcere și fugeam repede acasă. După redeschidere, am început să frecventez biserica în această localitate. Eram numit de către directorul şcolii ,,biserican,,, dar şi alți activiști-profesori nu ratau să mă înjosească de ce am lipsit de la lecții și am mers la biserică. Erau profesori care credeau în Dumnezeu și mergeau să se împărtășească la alte biserici, ei nu îmi ziceau nimic. La biserică dacă mergeam să mă împărtășesc, mă uitam împrejur dacă nu mă vede cineva de la noi din sat ca să mă spuie la școala și să mă pedepsească.

Preotul Fiodor Mihăiescu, Dumnezeu să-l odihnească în pace, văzându-mă că frecventez des biserica, m-a luat în sfântul Altar. Din clasa 6-a pâna am terminat școala nu am mai lipsit de la biserică. Au urmat studiile la Seminarul din Chiţcani. Aici am înțeles că este nevoie ca cuvântul Lui Dumnezeu să fie adus la inimile oamenilor, pentru ca să-L poată cunoaște și ei pe Dumnezeu. Pr. Grigorie Motruc de la Căușeni, ne spunea adeseori cum trebuie să fie un preot…și ținuta și aspect, să nu fie orb, șchiop ș.a. La seminar am înţeles că trebuie să-mi asum această cruce de a fi preot, cu răbdare, căci așa și-a dus-o și Hristos.

3.Ce aşteaptă lumea astăzi de la preot?

Lume bună sau rea nu există. Toți suntem făptura Lui Dumnezeu și fiecare dintre noi are viciile și neajunsurile sale. Dar pentru aceasta elevul are nevoie de profesor, ca să fie ghidat spre cunoașterea materiei, așa și creștinul are nevoie de îndrumarea lui în viața creștinească. Deși s-au redeschis bisericile cu 30 ani în urmă, unele sate mai mici oricum au rămas fără biserică. Fiecare în lume se naște, trăiește și moare. În biserică se botează, se cunună și se petrece de către rude la cimitir. Deaceea preotul și-a avut din tot timpul rolui lui în parohie. Creștinul este cel care îl solicită și dorește ca să fie și punctual și inima smerită, ca să-l asculți, să-l înțelegi și să-I îndeplinești cerință față de suflet, în așa mod ca să moștenească cele cerești. Preotul este cel ce dă hrană spirituală pe măsura fiecăruia. Pentru a ne uni este nevoie nu numai de rugăciunea particulară, ci și de rugăciunea comună care se face la Dumnezeiasca Liturghie, sf. Maslu. Lumea este scanerul, care mai apoi îți pune diagnoza de tată bun, de păstor adevărat, de preot care îl doare inima după fiecare persoană în parte. Dar pentru aceasta e nevoie de jertfă de sine, rugăciune, răbdare și de un scaner performant la nivel de suflet ca să-I simți pe fiecare în parte ce își dorește acest creștin și cum am putea să-l ajutăm.

P20904811

4. Sunteţi slujitor într-o comunitate nu prea mare, care sunt greutăţile şi probleme cu care se confruntă preotul de la sat.

Suntem puțin mai mult de o mie de creștini în s. Revaca. Primărie nu avem, suntem cu Sângera și Dobrogea într-o primărie. Grădinița este avariată și de câțiva ani nu funcționează. Din acest motiv oamenii sunt nevoiți să-și ducă copiii la grădinițele din oraș, apoi se deprind și la şcoală tot la oraş merg. E greu cu drumul spre cimitir, spre biserică. Dar încercăm să le primim așa cum sunt. Mai implicăm elevii după școală pentru a ajuta bătrânii să le taie lemne, să sape în grădină, a face curat celora ce nu au cine să le deschidă ușa. Pâinea care se adună din jertfa creștinilor se împarte la cei mai nevoiași, nu uităm nici de azilele de bătrâni și nu suntem indiferenți nici de cei ce se află în mai mari greutăți ca noi.

5. De cand slujiţi în această parohie? Vine lumea la biserica?

Am venit prima dată în aprilie 2007, la Florii se fac rugăciune într-o casă, îi împărtășesc pe cei ce au postit, se sfințesc stâlpările pentu ca întâlnească cu bucurie Învierea Domnului. Preotul este cel care îi modelează la suflet pe creștini și le dă povață și îndemnul ca să meargă pe drumul îngust, chiar dacă e anevoios, dar care duce spre călăuzire, spre lumină, spre Dumnezeu. Un sfert din viața mea am dedicat-o satului și oamenilor dragi. Doar la greu lumea se unește și aceasta am simțit-o noi, cei din Revaca. Ne-am obișnuit de la început să facem și Sarindare, rugaciunea unită cu masa de binefacere. Am depus efort ca să nu ne dezbine cei din afara comunității, pentru că numai noi ne-am știut povara și necazul satului. Nu era un punct medical pe lângă, lipsa bisericii. Dar odată cu venirea mea în parohia care trebuia să se înființeze, am cunoscut lumea din aproape şi am fost mereu cot la cot cu ei, atât în construcția bisericii, cât și în alte clipe, la bine şi la rău. S-au strâns semnături și s-a deschis un punct medical, căci vara le era greu oamenilor să se deplaseze la Sângera sau spre oraș pentru a primi un tratament. Sunt oameni care confruntă cu greul se îndepărtează, iar este lume care sare în ajutor. Daca la început se mai duceau o parte din creștini în oraș să boteze, să cunune, căci voiau să facă poze frumoase în biserică, acuma deja vin la noi, pentru că avem unde ne pleca genunchii și ne ruga.

15977806_1282553701838815_2002490868806097989_n

6. Cine vă sprijină cel mai mult în construcţia Bisericii, temelia căreia aţi pus-o în an. 2013.

Nu avem un ctitor principal. Fiecare intervine cu bănuțul său și cu ce poate, cu forța sau cu ce ne mai trebuie. De la început am implicat voluntariatul, începând chiar de la elevii gimnaziului. Le era plăcut să ajute, când auzeau pe cei vârstnici că le povesteau cum îi deprindeau de mici pe ei să meargă la Biserică. Şi cei mari şi cei mici am mers şi lucrat împreună, dar unde este credință este și izbândă. Acolo unde pune omul mâna, pune și Dumnezeu mila Sa. Pâna a se pune fundamental, am avut un drum lung de parcurs: să explici oamenilor, ca pe un loc gol, vrei să ridici o biserică, că drumul șerpuit cu gropi adânci trebuie să se prefacă într-un drum adevărat. Să te confrunţi şi cu alţii nemulţumitori de ridicarea bisericii, pâna când ei au văzut frumusețea bisericii de iarnă din demisolul bisericii. Ața că în septembrie 2013 s-a pus temelia bisericii, iar la 4 ianuarie 2015 deja s-a slujit în ea. Într-un an și 4 luni am terminat biserica de iarnă și a fost sfințită de către Înalt Prea Sfinția Sa, Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove.

IMG_0652

5. De ce credeţi că am cam pierdut obiceiul de a merge la Biserică şi de a mulţumi pentru toate Lui Dumnezeu?

A merge la Biserică nu este un obicei, ci o necesitate. Este o vorbă în popor că vor vieni la biserică când vor îmbatrâni. Asta ar însemna că este doar pentru cei bătrâni? Dar de unde știm noi, că fire pamântească și mărginită, că vom ajunge la bătrânețe, văzând cum diferite boli și accidente îi iau şi pe tineri din viaţă. Dar chiar dacă am ajunge la bătrânețe, oare ea vine pur și simplu? Nu, ea vine cu podoabele ei: cu boală, necaz, greutăți. Și atunci când ne este greu la cine oare năzuim, dacă nu la Domnul. Totuşi, unii se mai întorc în sânul bisericii, înțelegând că cine nu ne-ar supăra, sau zice ceva, în afara bisericii nu este mântuire, așa cum pe timpul lui Noe nu a fost salvare în afara corabiei lui. Alteori nu sunt totdeauna conștienți că viața creștinului implică și trei tipuri de rugăciuni: de cerere, de laudă și nu în ultimul rând de mulțumire pentru toate câte ni le dă Bunul Dumnezeu. Deseori când primim darurile de la Dumnezeu, uităm să mulțumim și ne facem părtași celor 9 leproși care după ce s-au vindecat, nu s-au mai întors la Domnul să aducă slavă și mulțumire.

7. Care este cea mai frumoasă rugăciune pe care o poartă sufletul dvs?
Rugăciunea este mijlocul nostru de comunicare cu Dumnezeu. Nu aș putea să le separ acuma să zic că este o rugăciune mai bună decât alta, căci fiecare rugăciune își are timpul și locul său. Sunt rugăciuni rostite acasă, pe drum, la biserică…și toate au importanță lor. Să nu avem inimă împetrită la rugăciune, căci inima împetrită e ca și solul împetrit, unde sămânța nu își are loc și rădăcini. Dar tot timpul am eu o scânteie de a-mi aminti de Domnul în Rugăciune: Când îți aduci aminte de Dumnezeu, roagă-te; că atunci când uiți de El, să aibă grijă de tine! Aceste cuvinte le scriu și în ziarul parohiei și des le amintesc și credincioșilor, căci la sigur le vor fi de ajutor. Care rugaciuni ar fi mai aproape sufletului meu, cred că acelea care le rostesc cântând: Iubite-voi Doamne…și Toată suflarea să laude pe Domnul… 

7816_1334255717_5401

8. Cunoaştem că vă câştigaţi bucăţica de pâine nu doar din jertfele enoriaşilor, dar şi din lemn. Această pasiune pentru tâmplărie vă împlineşte şi sufleteşte sau este doar un mijloc de a supravieţui, dar şi a contribui la construcţia bicericii.

Pe lângă slujirea care o am față de Dumnezeu și creștinilor încredințați mie, mai am și o plăcere de a lucra cu lemnul. Aceasta pe lânga preoție este o împlinire sufletească și o fac cu cea mai mare răbdare și chibzuință. Orice bucată de cherestea sau bucată de lemn care nimerește pe mâinile mele își începe o altă întorsătură, chiar dacă la prima vedere parcă ar fi de aruncat la foc. Așa cum Dumnezeu ne-a suflat cu suflare de viață, așa lemnului îi mai dau o șansă de a supraviețui, prefăcându-l într-un suvenir sau icoană. Aceasta devine de mare preț pentru creștini și cu cinste și sfințenie o păstrează și se închină în casa sa, cerând de la sfânt mijlocire și mântuire sufletească. Se zice că cuvântul se materializează, așa ca cuvinte alese și rugăciunile deosebite, caut să le printez manual pe acele scânduri de lemn ca să le fie spre ajutor și susținere tuturor celor ce le vor avea. Aceste suvenire-icoane creștinii le pot întâlni la orice expozitie din țară, cât și la diverse manifestări din afara țării. Prin procurarea acestor suvenire, dvs.vă faceți părtași la construcția bisericii din localitate.

PA140236

9. Ce mesaj aţi vrea să le transmiteţi creştinilor nostri pentru perioada postului în care suntem?

Postul pentru crestini trebuie să fie o bucurie, chiar dacă alții se pare că s-ar întrista… De ce bucurie, căci postul ne face mai curați și ușurați cu sufletul față de Dumnezeu. Ne putem abține de la mâncăruri grase, băutură…și în așa mod ne putem ruga și lăuda mai cu evlavie pe Domnul. Acest Post Mare este al 10-lea la număr, când eu cu creștinii de la Revaca îl întâmpinăm cu bine. Tuturor le doresc ca postul să le fie pe măsura puterii lor…și Domnul, Cel ce vede în ascuns, Vă va răsplati vouă. Creștinului de azi îi zic: să îmbine postul și cu faptele bune, În orice zi să aducă pe cântarul său câte ceva bun, ca sa le biruiască pe faptele rele, chiar să le îndepărteze și să le uite. Să nu uite să se împărtășească atât la început de post, la mijloc, dacă duhovnicul binecuvintează și la sfârșitul postului. Ca cu toții să putem întâlni Învierea Domnului: curați, luminați și cu fapte bune. Iar Domnul văzând faptele noastre, să ne dea milă, har și mântuire sufletească!

A consemnat Natalia Lozan


Articole Asemănătoare
432

Taina Sfântului Maslu la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci”, Revaca

În ziua de miercuri, 22 martie 2017, când Biserica Ortodoxa îi sărbătoreşte pe cei 40 de Mucenici din Sevastia, a reprezentat pentru  parohia „Înălțarea Sfintei Cruci” din Revaca prilej de rugăciune și de întărire duhovnicească. Sfântul Apostol Iacov spune despre Ungerea cu Untdelemn (Sfântul Maslu): “Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se […]

    Articole postate de același autor
    680

    De ce-i amară pocăința?

    Сând ne pocăim, ne întoarcem cu toată ființa către Dumnezeu, deși suntem copleșiți de durere. La început durerea aceasta este amară, căci purtăm în noi rănile păcatului, dar odată ce ni se tămăduiesc rănile, pocăința devine dulce. Un sfânt spunea că mierea este dulce limbii, dar dacă limba are vreo rană, în loc să simtă […]