Prin pilda fiului risipitor suntem îndemnați la pocăință și ni s-a arată bunătatea și dragostea lui Dumnezeu

610

Iubiți întru Hristos, frațși surori

Pilda evanghelică cu fiul cel risipitor, sau cum este numit în limbajul cărților vechi, a fiului cel curvar, ne pune în fața noastră, a tuturor, cel mai bun exemplu, dar și îndemn, cum putem să ne întoarcem din nou la Tatăl Ceresc, care ne așteaptă cu atâta bunătate și dragoste, întrucât l-am părăsit și îl părăsim zilnic prin păcatele noastre.

Sfântul Nicolai Velimirovici spune: „Dacă s-ar fi pierdut întreaga evanghelie și nu ar mai fi rămas nimic scris, decât pilda cu întoacerea fiului risipitor, ne-ar fi fost deajuns să înțelegem ce trebuie să facem pentru a ne împăca cu Dumnezeu; am fi înțeles cât de mult ne iubește Dumnezeu; cât de mare este răbdarea Lui; și, cât de nemărginită este bunătatea Lui Părintească faţă de noi, copii Săi cei rătăcitori în lumea păcatelor”.

Întrucât Hristos era acuzat tot timpul „că stă la masă cu vameșii și păcătoși” (Mc. 2, 16), dă această pildă fariseilor și cărturarilor, ca să le arate cât de mult Dumnezeu îi așteaptă pe toți cei rătăciți. Însă, această pildă Hristos a dat-o și pentru toți cei care crezând că-s foarte păcătoși, să nu cadă în deznădeje, gândind că nu se mai pot mântui. Astfe, le arată acestora cu câtă dragoste îi primește, dacă se întorc prin pocăință și mărturisire.

Prin pilda acestor „doi fii”, Hristos ne cuprinde pe toți, și pe cei care sunt tot timpul cu El, cât și pe cei care se îndepărtează la un moment dat de Dumnezeu, cu gândul că nu mai au nevoi de El, deoarece se descurcă și singuri, fără ajutorul Lui. Părintele Cleopa Ilie ne îndeamnă să recunoaștem cu sinceritate în fața lui Dumnezeu, că noi ne asemănăm c-am de fiece dată cu fiul cel mic și neascultător.

După învățătura și tâlcuirea Sfinților Părinți înțelegem că bogăția pe care i-a dat-o tatăl fiului celui mic, este bogăția Harului Sfântului Duh, pe care o primim încă la Taina Sfântului Botez, când suntem mirunși cu Sfântul și Marele Mir.

Fiul mai mic luîndu-și bogăția a plecat de la casa părintească, distrându-se și desfătându-se în cel mai păcătos mod. Oare noi nu tot așa procedăm? Ne dă Dumnezeu atâta belșug de Har, ne dă atâtea binecuvântări cerești, ne dă sănătate, putere, înțelepciune, serviciu bun, casă frumoasă, masă îmbelșugată, bogății din destul și noi asemenea fiului risipitor, le risipim pe toate într-un mod păcătos și ne depărtăm de la casa părintească, adică de la Sfânta Biserică.

Orice faptă nechibzuită, aduce după ea întristare și greutate. Și orice plăcere păcătoasă, aduce după ea durere și necaz. Iată așa a pățit și fiul cel risipitor, s-a desfătat cu de toate, iar la un moment dat s-a trezit că nu avea nici ce să mănânce, abea de găsea să mănânce, ca și porcii, roșcoave. Roșcoavele sunt un fel de păstăi, care atunci când începi să le mănânci, sunt un pic dulcii, iar mai apoi devin înecăcioase și anevoi de mâncat. La fel este și păcatul, la început aduce parcă puțină plăcere, iar apoi doar chin și durere.

Din fiu de om bogat și cu de toate, fiul cel risipitor ajunge un păscător de porci. Iar sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Iată ce face păcatul și poftele rușinoase din om, dintr-un fiu a lui Dumnezeu, te face slugă la cel rău”.

Iubiți credincioși!

De Dumnezeu, ne apropie cel mai mult greutatea, boala, necazul, de aceea, El  uneori ni le îngăduie, nu ca o pedeapsă, ci ca să ne întoarcă din nou spre El. Fiul cel risipitor dacă nu ajungea într-o asemenea greutate – să nu aibă ce mânca – nu se mai întorcea la tatăl său.

La un moment dat, fiul își vine în fire și-și zice: „ți argați ai tatăl meu sunt îndestulați cu pâine, iar eu pier aici de foame. Mă voi duce la tatăl meu și voi spune: Tată, greșitam la cer și înaintea ta” (Lc. 15, 17-19). Această cugetare ce a avut-o fiul cel risipitor, a fost defapt temelia măreței sale pocăințe și întoarcerii la tatăl. De aici înțelegem cât de important și folositor este gândul cel bun și cugetarea cea înțeleaptă. Cuviosul Tadeu din Serbia spunea: „Mulți nu au înfăptuit fapte bune, pentru că nu au cugetat mai întâi spre aceasta ”. Dar pe cât de important este gândul cel bun, tot pe atât de important este şi să transpunem în faptă acest gând. Căci, dacă fiul cel risipitor zăbovea numai în cugetare, fără a se ridica şi a porni spre casa tatălui său, sigur că nu avea să fie mare lucru şi nu avea să-i aducă vreo oarecare schimbare. Şi în cele materiale vorbind, dăcă facem doar proiectul pentru casă, iar mai departe nu mai construim nimin, desigur nu vom mai putea să locuim în acea casă. Sau, gândintu-te la lemnele din pădure, nu te vei încălzi, trebuie să le aduci, să le tai, să faci focul și apoi te vei încălzi.

Întorcându-se fiul spre casă, se petrece ceva pe cât de uimitor, pe atât de neînțeles de logica omenească. Tatăl, nu doar că nu-l ceartă, sau să-l i-a la rost și să-l întrebe pe fiul său risipitor, pe unde a fost, unde și-a cheltuit averea și ce a făcut, ci văzându-l de departe, se bucură, iar când s-a apropiat, îl îmbrățișează și apoi dă poruncă să-l îmbrace, să-i dea încălțăminte și să pregătească masă îmbelșugată. „Acest episod – ne spune iarăși Sfântul Nicolai Velimirovici – zugrăvește în cele mai vii culori bunătatea și dragostea, pe care Dumnezeu o arată față de omul care se pocăiește și se mărturisește sincer de toate păcatele săvârșite”. Tot din acest episod trebuie să înțelegem cum să ne comportăm față de omul care ne greșește și ne întristează cu ceva. Înțelepciunea Sfinților Părinți ne spune că, atunci când iertăm cu desăvârșire pe cineva, cum a făcut și tatăl cu fiul cel risipitor, ne asemănăm cu Dumnezeu.

Îmbrățișarea, inelul, haina, încălțămintea și vițelul cel îngrășat, care le-a primit fiul cel risipitor, când s-a întors, nu sunt altceva decât, bunătățile și binecuvântările pe care le primește de la Dumnezeu, păcătosul care se întoarce prin pocăință. Poate nu conșteintizăm și nu înțelegem, însă atunci când ne spovedim sincer și curat, în chip nevăzut, Dumnezeu ne îmbrățișează cu dragostea Lui nemărginită, ne dă sufletului ca o haină, curățenia și sfințenia; ne dă Harul Sfântului Duh, ca pe un inel; ne dă ca o încălțăminte, puterea duhovnicească, cu care să alergăm pe calea faptelor bune; iar vițelul cel îngrășat și masa îmbelșugată este Sfântul Trup și Sânge al Mântuitorului Hristos. Iată că astfel, pilda fiului risipitor se repetă, nu doar în cuvânt, ci în faptă, cu fiecare dintre noi, când ne întoarcem spre Dumnezeu, prin pocăință și cu sinceră spovedanie. Fiecare venire a noastră la Sfânta Liturghie, preînchipuie întoarcerea fiului risipitor. Ne întoarcem din nou la casa părintească, la Sfânta Biserică, căci aici ne-am născut duhovnicește prin botez; aici ne întâlnim cel mai sigur cu Tatăl Ceresc; aici primim cu certitudine cele mai mari daruri și binecuvântări; și, aici ne ospătăm din „vițelul cel îngrășat”.

Până aici, am vorbit de două personaje principale ale acestei pilde, tatăl și fiul cel mic, însă este și al treilea personaj, fratele cel mare. Tatăl, dimpreună cu slugile, se bucură de întoarcerea fiului rătăcit, nu însă și fratele cel mare. Era indignat, că el nu se învrednici-se niciodată de atâta cinste și slavă, ca fratele său care făcuse totuși, atâtea nelegiuiri. Oare nu suntem cumva și noi de multe ori ca „fratele cel mare”? Se întâmplă ca unii oameni foarte păcătoși, se întorc totuşi spre Dumnezeu cu toată inima, iar Tatăl Ceresc nu doar că-i primește, ci le dă bunătăți și binecuvântări pline de belșug. Iar noi, ca fiul cel mare, invidioși fiind și neînțelegând bunătatea și tainele lui Dumnezeu, începem cu oarecare nedumerire și cârtire să zicem: „Iată ce păcate a făcut acesta și uite ce bine o duce. Iată aceea ce fel de fată a fost, dar uite ce soț bun și ce familie fericită are”. Cu aceste păreri și cugetări omenești, pe care le-a avut fiul cel mare, l-a întristat pe tatăl său. De aici trebuie să înțelegem că și noi îl întristăm pe Dumnezeu când avem așa cugetări nechibzuite și invidioase față de frați noștri întru Hristos.

Dragii mei!

Pilda cu întoarcerea fiului risipitor este bogată în înțelesuri duhovnicești și învățătură mântuitoare, dar pentru a nu lungi prea mult cuvântul, vom concluziona că, prin această pildă, suntem îndemnți către pocăință sinceră, indiferent câte și ce fel de păcate am fi făcut; prin această pildă, ni se arată ce face păcatul din om și cât ne îndepărtează el de Dumnezeu; prin această pildă, ni se arată dragostea și bunătatea lui Dumnezeu față de păcătosul care se întoarce; și, tot prin această pildă, suntem îndemnați să nu invidiem și să nu cârtim împotriva semenilor noștri.

Să alergăm dar, către Tatăl Ceresc cu caldă, sinceră și umilincioasă rugăciune, așa cum ni se arată în stihoavna cântării a treia din canonul triodului al acestei duminici: „Grăbeşte de-mi deschide braţele părinteşti, că în desfrâu și patimi mi-am cheltuit viaţa. Căutând spre bogăţia necheltuită a îndurărilor Tale, Mântuitorule, nu-mi trece cu vederea acum inima mea sărăcită; că Ţie, Doamne, cu umilinţă strig: Greșit-am, Părinte, la cer şi înaintea Ta, iartă-mă și mă miluiește”.

Preasfințitul PETRU

Episcop de Ungheni și Nisporeni


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
670

Sfinții Apostoli Petru și Pavel cinstiţi la Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni

  Marţi, 12 iulie 2016, cînd Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfinții și întru tot lăudații mai marii Apostolilor Petru și Pavel, omagiatul zilei acesteia Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală “Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din or. Ungheni. În dimineața zilei, Preasfinția Sa PETRU, a fost întîmpinat călduros […]

Articole postate de același autor
561

Pruncii ucişi de Irod şi pruncii ucişi astăzi

Naşterea Domnului este o sărbătoare care, pe lângă semnificaţiile teologice, e plină de bucurie duhovnicească. De evenimentul istoric şi mântuitor al Naşterii Domnului se leagă însă şi un moment plin de tristeţe – uciderea celor 14 mii de prunci. Din mărturiile evanghelice cunoaştem că, Irod, fiind rănit de mânie, deoarece nu au venit magii să-i […]