Preotul care își schimbă sutana pe haine de lucru

3649

Preotul din satul Văratic, raionul Râșcani, după slujbă muncește în construcții. Își schimbă sutana pe haine de lucru și merge aproape în fiecare zi să câștige un ban. Parohul bisericii îşi ajută astfel sătenii şi îşi întreţine familia. Este tată a patru copii.

Părintele Ghenadie Dascăl slujeşte în biserica din sat de 22 de ani şi este printre puţinii preoţi din ţară care nu impune taxă enoriaşilor, ci îşi asigură existenţa muncind.

"Ne străduim noi să ne câștigăm un ban de cheltuială, ținem animale, ținem păsări și mă ocup de lucrări de construcție", a declarat Ghenadie Dascăl preot satul Văratic raionul Râşcani. 

La început se jena de faptul că munceşte în construcţii, însă, cu timpul, oamenii din sat s-au obişnuit cu acest job al preotului.

"Cel mai mult am construit sobe, ceea ce ține de încălzire, anume de încălzire, dar am făcut lucrări diferite, și de acoperișuri și de pod, podele, de montat o ușă, o fereastră", a zis Ghenadie Dascăl preot satul Văratic raionul Râşcani.

Îi ajută și pe cei nevoiași. A făcut o cantină socială în curtea bisericii, care activează cu sprijinul creştinilor din localitate.

"Cam din primii ani am făcut cantina, când am venit la Văratic. Săli pentru a face, de exemplu, praznicuri, după înmormântare, nu erau, și se făceau pe acasă, mai des în drumuri", a spus Ghenadie Dascăl preot satul Văratic raionul Râşcani.

Preoți ca Ghenadie Dascăl nu mai găsești, spun oamenii din satul Văratic.

"Părintele Ghenadie nu e numai părinte, și nu e numai tată și soț în familie, da e un om din mâinile căruia iese cele mai frumoase lucruri."

"Noi avem un părinte de aur în sat. Ca dânsul preoți nu-s. Eu nu am mai auzit să existe așa preoți."

Preotul spune că nu își va părăsi niciodată consătenii şi va continua să slujească bisericii din sat.

sursa publika.md

 


Articole postate de același autor
6872

Sa nădăjduim, dar nu exagerat

O femeie, care obişnuia să meargă la biserică şi se credea cuvioasă, era ţinută de patima mândriei, dispreţuindu-şi semenii şi îndreptăţindu-se în acestea prin cuvintele: „Dumnezeu singur îmi ajunge, iar eu nu nădăjduiesc spre om.” Dar Dumnezeu a vrut s-o tămăduiască şi i-a trimis o „doctorie” destul de amară. Astfel, într-o bună zi, pe când […]