Preoții să fie ca toată lumea sau nu? (I)

155

În ultimul timp, în virtutea activităților în care sunt implicat, am posibilitatea să merg prin mai multe localități. Pe unde pășesc, tot aud critici la adresa diverselor instituții și persoane, inclusiv a Bisericii, și, în mod particular, a slujitorilor.

Acuzațiile sunt că Biserica s-a transformat într-un SRL, iar preoții nu fac nimic altceva decât „mulg” bani de la credincioși și trăiesc ca „boierii”. Au case și mașini de lux, uitând că trebuie să slujească poporul și pe Dumnezeu.

Pe câțiva creștini am îndrăznit să-i întreb dacă fac parte dintr-o comunitate religioasă, adică dacă frecventează cu regularitate o biserică; câți slujitori cunosc personal și dacă sunt la curent cu ce se ocupă; care este contribuția lor la edificarea unor sfinte locașe, la renovarea lor, la susținerea unor activități cu caracter bisericesc. Majoritatea dintre cei luați la întrebări au muțit, unii s-au încruntat și au încheiat vorba.

Atâta timp cât ne informăm doar din mass-media, unde totul e în aceeași culoare – gri, nici Biserica, nici slujitorii nu pot fi văzuți și apreciați altfel.

Urmează să mergem și să comunicăm pe viu cu mai mulți preoți și chiar credincioși vii, deci practicanți, și să descoperim o altă realitate.

În calitate de preot de mir urmăresc pulsul vieții și faptul cum ne percep mirenii dintr-o parte.

Mă bucur că am depășit niște bariere în raport cu credincioșii care mi se spovedesc, astfel încât ei vin și îmi spun verde în ochi când și cu ce i-am smintit sau le-am dat motiv de judecată.

Pentru că, dacă oamenii care sunt din turmă adesea te condamnă, ce să mai vorbim de alții, care sunt în afara Bisericii.

Adesea mă întreb: să fim ca toată lumea sau nu? Cum ar trebui să ne poziționăm și să ne comportăm să placem lumii acesteia?

De câte ori am încercat să apropii unii oamenii - m-am rănit, și atâta timp cât pe alții i-am depărtat – m-am răcit. Adesea, noi, preoții, dăm dovadă de prea puțină înțelepciune și nu găsim echilibru dintre lumescul și dumnezeiescul care să se manifeste în noi.

Experiența m-a învățat că niciodată nu trebuie să uităm că suntem preoți, că suntem chemați să spunem și să trăim Adevărul! Or, când spui lucrurilor pe nume, nu le poți fi pe plac la toți, pe cei mai mulți adevărul chiar îi irită și îi face în stare să te sfâșie.

Unii vor să le spui și chiar să faci așa cum le este pe plac, după mintea și patimile lor. Dar, oricum, și atunci te condamnă!

Toată lumea, oricât de păcătoasă ar fi, așteaptă ca preoții să fie altfel, din altă stofă.

Unii au impresia că preoții n-au probleme fiziologice, că n-au nevoi pământești... Zilele acestea eram la dentist și la ieșire un bărbat revenit din Italia a rămas șocat, nestăpânindu-se și întrebându-mă direct: „Cum, și preoții au probleme cu dinții?”. Așa credeam și eu, pe când eram copil, că preoții sunt o categorie aparte de oameni, că sunt prezenți în această lume, dar nu sunt din lumea aceasta. Așa și este, însă nu în aspect trupesc, ci duhovnicesc.

Și preoții mănâncă, dorm, au nevoie de odihnă, de tratament... Însă nici nu ar trebui să cădem în cealaltă extremă, catalogându-i niște paraziți ai societății, limitând activitatea lor la jupuiat poporul și la distracții.

Ar trebui să fim fiii Bisericii pentru a ne vedea, în calitate de creștini, ca apoi să putem vedea imaginea reală a slujitorilor noștri.

Noi, preoții și mirenii, nu putem unii fără alții, unii altora ne suntem de folos.

Taina Preoției a fost o permanentă misiune și jertfă către aproapele. De asta spunea marele trăitor, părintele Sofronie Saharov: „Am purtat sutana șaizeci de ani, dar de fiecare dată când mă întâlnesc cu un creștin ortodox sau cu oricare altă persoană, îmi plec capul, jos, în fața lui.”

Pe de altă parte Sf. Ioan Gură de Aur exclama: „Dacă aş întâlni un preot şi un înger m-aş pleca întâi preotului până la pământ şi i-aş săruta mâna sfinţitoare şi apoi m-aş pleca îngerului.”

Fiecare este la înălțimea sa, însă nimeni să nu cadă din demnitatea sa. Or, „demnitatea umană a credinciosului e manifestată prin umilinţă, înălţarea - prin căderea în genunchi; mândria - prin lipsa de orgolii; cunoaşterea - prin faptul că nu raportează toate lucrurile la sine, ci la Dumnezeu; perfecţiunea - prin armonia dintre gând, vorbă şi faptă." (Nicolae Dabija).

Preot Octavian MOȘIN


Articole Asemănătoare
3137

Să nu luăm seama la ce zice lumea

Un creștin pune mâna pe stele. Și mai mult, sfinții spun că un om smerit mută astrele. Asta-i totul! Când te smerești cu adevărat, ești un Dumnezeu și gata. Nu se poate, oameni buni, fără smerenie! Cu nici un chip! Nici să despici socotelile cele mai de școală primară. Acolo unde nu-i Hristos, este o […]

Articole postate de același autor
1553

Atenţie! Campania „FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ”

Revista „Altarul Credinţei” în parteneriat cu Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi iniţiază în perioada 15 februarie2016 – 15 februarie 2017 Campania „FAŢĂ CĂTRE FAŢĂ”. Intenţionăm să vizităm zilnic câte o familie sau persoană care ne poate servi drept exemplu în depăşirea dificultăţilor şi a crizelor vieţii. Astfel, vrem să demonstrăm că acest pământ are atâţia eroi, […]