Predică la Sfânta și Marea Marți

646

În vremea aceea sfat au făcut fariseii ca să-L prindă pe Iisus în cuvânt.” (Matei 22, 15)

Iubiţii mei fraţi,

Suntem în a doua seară a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, adunându-ne mintea de la înşelătoarele griji ale lumii, să pornim din nou în căutarea lui Iisus. Că nu putem trăi o clipă fără de El. Sufletele noastre ard tot mai mult de dorul Lui.

Oare unde este acum Fiul lui Dumnezeu? Oare cu cine vorbeşte Domnul? Pe cine mângâie cu cuvântul şi pe cine mustră? Să mergem, deci, în căutarea Lui. Să mai auzim o dată învăţătura Lui. Să mai vedem o dată măcar faţa Lui.

Dacă am ascultat cu atenţie Sfânta Evanghelie ce s-a citit în seara aceasta, vom înţelege cu multă uşurinţă unde putem afla pe Iisus, Mântuitorul lumii. Căci mergând fariseii, sfat au făcut ca să-L prindă pe El în cuvânt (Matei 22, 15). Să mergem dar la templu, acolo unde se face sfat împotriva lui Iisus; acolo unde oamenii se silesc să prindă în cuvânt pe Cuvântul vieţii. Iată-L pe Iisus pe scările templului. Iată-L singur, înconjurat de o mare mulţime de oameni. Cărturari cu cărţi învechite în mână, farisei îngâmfa) i vorbind cu mânie, irodiani făţarnici arătându-I dinarul cezarului, saduchei necredincioşi întrebându-L de înviere, învăţători de lege ispitind cu mânie pc Dătătorul Legii. Şi toţi se agită, vorbesc cu vicleşug, se sfătuiesc cum să-I găsească vină lui Iisus. Dar Domnul, blând şi senin la faţă, stă singur în mijlocul lor, ca un miel în mijlocul lupilor. Nu are nici toiag de păstor, nici veşmânt de arhiereu, nici carte de învăţător. Cu toate acestea, nimeni nu poate să-L vădească pe El de păcat. Nimeni nu poate să-I stea împotrivă. Căci El vorbeşte ca Unul ce are putere.

Iubiţii mei fraţi,

Răutatea şi ura evreilor împotriva lui Iisus Hristos ajunsese acum aproape la culme. Ei nu-L mai puteau răbda, ei nu voiau să-L mai vadă printre ei. Ei se simţeau ruşinaţi de smerenia Lui. Se vedeau mustraţi de cuvintele Lui. Se temeau de puterea minunilor Lui. Şi mai ales arhiereii, cărturarii, fariseii şi bătrânii poporului se temeau ca nu cumva poporul, crezând în Hristos, să meargă după El.

Pentru aceea atâta frământare între farisei; atâta tulburare pe scările templului; atâta mulţime de oameni în jurul lui Iisus. Ei se silesc să-I caute vină. Ei vor să-L prindă în cuvânt, ca apoi să-L poată condamna la moarte. Deci iată ce L-au întrebat unii: învăţătorule, spune nouă: Ce Ţi se pare Ţie? Se cade a da dajdie cezarului sau nu? Iar Iisus, cunoscând vicleşugul lor, a zis: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? Arătaţi-Mi Mie banul dajdiei. Iar ei I-au adus Lui un dinar. Şi a zis lor: Al cui este chipul acesta şi inscripţia de pe el? Şi I-au zis Lui: ale cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 17-21).

Ce grozavă îndrăzneală împotriva lui Dumnezeu! Cât de mare ură în casa dragostei! Câtă putreziciune pe treptele templului! Câtă zavistie şi necredinţă din partea arhiereilor şi bătrânilor lui Israil! Când vorbea Iisus popoarelor în Galileea, la malul mării sau pe munte, toţi îl ascultau cu mare dragoste şi credinţă şi nimeni nu I se împotrivea. Iar când vorbeşte în Ierusalim înţelepţilor poporului, când învaţă lumea din pridvorul templului, toţi I se împotrivesc, se mânie împotriva Domnului şi caută pietre să-L omoare. Cât de mare şi de sinceră este credinţa poporului! El niciodată nu ispiteşte pe Dumnezeu. El niciodată nu caută dovezi despre credinţa în Dumnezeu. El niciodată nu se mânie împotriva Creatorului, chiar când este nedreptăţit, chiar când suferă până la moarte. Poporul oricând a crezut şi crede în Dumnezeu.

Dar pentru ce fariseii se sileau să prindă pe Iisus în cuvânt? Pentru că prin nimic nu cade omul mai repede şi mai mult decât prin limbă şi prin cuvânt. De nu greşeşte cineva în cuvânt, acesta este bărbat desăvârşit (Iacov 3, 2). Fericiţi sunt acei creştini care se păzesc să nu facă păcat cu limba şi vorbele lor. Fericiţi sunt acei dintre voi, fraţilor, care nu spun minciuni, nici nu judecă pe semenii lor, nici nu înjură vreodată, nici nu vorbesc de rău pe păstorii Bisericii. Iar cei care înjură şi fac glume, cei care vorbesc cuvinte desfrânate sau cu două înţelesuri, aceia fac multe păcate pierzătoare de suflet.

Şi pentru ce L-au ispitit pe Iisus prin banul dajdiei? Pentru că fariseii şi mai-marii templului iubeau mai mult argintul şi aurul decât pe Dumnezeu. Mai mult ţineau la banii aduşi de popor la templu, decât la sfinţenia templului. De aceea, pe Cel pe care îl urau mai mult, adică pe Hristos, L-au ispitit prin ceea ce iubeau mai mult, adică prin bani. Aceasta a fost şi ca un semn că numai peste o zi, Fiul lui Dumnezeu va fi vândut pe treizeci de arginţi. Dar Mântuitorul a fost ispitit prin banul dajdiei şi cu alt scop plin de multă făţărnicie. Nu cumva Hristos se va ridica împotriva cezarului? Nu cumva le va spune să nu mai dea dajdie romanilor şi astfel să fie dat spre pierzare în mâinile lor?

Cât de mare este zavistia şi răutatea fariseilor! Ei încearcă totul, numai să caute o vină lui Hristos, numai să-L poată pierde de pe pământ. Cât de mare este şi făţărnicia lor! Ei se arată că nu ştiu dacă trebuie sau nu să dea dajdie, dar în inimă nutresc ucidere şi ură nemăsurată. Prin făţărnicie a ispitit odinioară satana pe Adam şi Eva în Rai, zicându-le că nu vor muri, de vor mânca; cu făţărnicie au ispitit şi acum slujitorii vrăjmaşului pe Iisus Hristos, Noul Adam. Primul om în rai prin zavistie şi făţărnicie a fost omorât, iar Fiul Omului pe pământ, prin dragoste şi adevăr, a nimicit minciuna şi făţărnicia.

Greu este păcatul făţărniciei, fraţilor. Adică una să ai în inimă şi alta pe buze, una să gândeşti şi alta să vorbeşti. Cu gura să lauzi pe aproapele tău şi cu inima să-l urăşti. În faţă să-l vorbeşti de bine şi pe ascuns să-l huleşti. Feriţi-vă de un mare păcat ca acesta.

Păcatul acesta a stăpânit tot timpul pe evrei. Păcatul acesta diavolesc a adus lui Hristos moarte de cruce. Păcatul făţărniciei locuieşte întotdeauna în casele celor bogaţi şi a celor mari. Făţărnicia, care este soră cu viclenia şi cu minciuna, a dezbinat atâtea familii şi a ucis atâţia oameni aleşi.

Tot aşa de greu este şi păcatul ispitirii aproapelui. Dacă numai ispitind cu scop rău pe semenul tău, faci păcat de moarte şi răspunzi de sufletul aproapelui tău, oare cu cât mai mult vei da răspuns la judecată, de vei ispiti pe Domnul Dumnezeul tău? Că auzi ce porunceşte legea: Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău! (II Lege 6, 16).

Ori, fariseii au încălcat această poruncă şi au îndrăznit să ispitească pe Iisus, zicând: Ce Ţi se pare Ţie? Se cade a da dajdie cezarului sau nu? Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? a zis Hristos. Arătaţi-Mi Mie banul dajdiei (Matei 22, 17-19). Iar ei I-au adus Lui un dinar. Astfel oamenii au ispitit pe Dumnezeu prin cel mai mare idol la care ei se închină întotdeauna - idolul iubirii de argint; astfel iudeii au ispitit pe Hristos, Mântuitorul lumii, prin cel mai urât şi murdar lucru din lume, care este banul. Pentru acesta se fac atâtea ucideri, atâtea furturi şi certuri, atâtea preacurvii şi dezbinări.

Ce lucru înfricoşat vedem astfel pe treptele templului! Iisus Hristos ţine un dinar în sfânta Sa mână. Un ban murdărit de patima iubirii de argint, pătat de sângele celor asupriţi şi stropit cu lacrimile şi sudoarea văduvelor şi a săracilor, a ajuns astăzi în mâinile Domnului nostru. Privind banul, Hristos a simţit mai bine suferinţele şi mizeriile lumii, a auzit gemetele şi suspinele mulţimii care trudeşte toată viaţa pentru un ban şi o bucată de pâine.

Iubiţii mei fraţi,

Ieri ne-am întâlnit cu Domnul afară din cetate, lângă smochinul cel neroditor. Astăzi îl vom vedea în cetate, înconjurat de poporul cel necredincios şi ispititor. Iată-L pe scările marelui templu. în jurul Lui se îngrămădesc fariseii şi cărturarii, făţarnicii şi iscoditorii, saducheii şi toţi ereticii. Minciuna şi viclenia înconjoară Adevărul. Făţărnicia şi ura vor să vâneze Cuvântul Vieţii! Idolul banului se laudă asupra lui Hristos. Dinarul cel murdar se îngâmfă asupra Marelui Mărgăritar!

Toţi s-au adunat cu ură de moarte şi fac sfat împotriva lui Hristos. Dragostea şi ura în ceasul acesta se confruntă. Smerenia Domnului pe mândria omului o înfruntă. Adevărul pe minciună o ruşinează. Dumnezeu pe idolul banului de piatră îl loveşte.

Două cete stau faţă în faţă sub streaşina templului. De o parte mulţimile iudeilor care se agită cu vicleşug împotriva lui Hristos, iar de cealaltă Iisus Mântuitorul, singur, înconjurat doar de cei doisprezece ucenici. Dar El nu se nelinişteşte. Ci senin la faţă şi cu blândeţe ascultă cuvintele cele ispititoare ale evreilor, apoi îi întreabă: Al cui este chipul acesta şi inscripţia de pe el? Şi i-au răspuns ei: Ale cezarului. Iar Iisus le-a astupat gurile lor cele hulitoare, cu aceste scurte cuvinte, care până azi au rămas nemuritoare: Daţi dar cezarului cele ce sunt ale cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 20-21).

Fraţilor, cu aceste dumnezeieşti cuvinte, Iisus Hristos şi pe noi ne mustră şi, mustrând, ne învaţă. Oare nu amestecăm noi întotdeauna pe cele cereşti cu cele pământeşti? Oare nu dăm de atâtea ori pe cele sufleteşti pentru cele pământeşti? Oare nu dăm noi mereu cezarului, cele ce se cuvin numai lui Dumnezeu? Iisus Hristos nu este împotriva dajdiei. El nu a venit în lume să împartă banii şi să fixeze birurile. Un singur lucru ne-a poruncit Dumnezeu: să dăm pe cele omeneşti oamenilor şi pe cele duhovniceşti lui Dumnezeu.

Din cele spuse de Mântuitorul, înţelegem că fiecare creştin are două feluri de datorii, două feluri de dajdii; datorii către aproapele său, către familia sa, către societatea în care trăieşte şi datorii către Dumnezeu, către Biserică, către sufletul său. Aşa precum omul are trup şi suflet, tot aşa trebuie să aibă şi datorii pentru trupul şi pentru sufletul său, adică atât pentru viaţa aceasta trecătoare, cât şi pentru cea veşnică.

Ai familie, ai copii, ai nevoie să trudeşti pentru a-ţi câştiga existenţa; dar nu uita că ai şi suflet, deci nu-l lăsa să moară. Munceşti din zori şi până în noapte pentru pâine şi hrană şi haine, însă nu uita să te rogi în fiecare seară şi dimineaţă lui Dumnezeu. Nu uita        să mergi la biserică în fiecare sărbătoare şi Duminică. Mai bine să cerşeşti pâinea ta, decât să lucrezi în sfintele sărbători. Eşti trudit de muncă, eşti suferind, ai destule greutăţi, nu poţi veni regulat la biserică, dar roagă-te măcar acasă. Nu face din casa ta prăvălie a păcatelor, casă de jocuri, de beţii şi desfrânări. Iată, eşti în Sfântul şi Marele Post. Peste câteva zile sosesc Sfintele Paşti. Pentru trup, pentru haine, pentru bani, ştiu că te-ai ostenit destul. Dar pentru suflet ai adunat ceva? Cezarului i-ai dat la vreme dajdia, mai mult decât se cuvenea, dar lui Dumnezeu I-ai dat în acest post ceva? Trupul, ştiu că l-ai hrănit şi l-ai odihnit şi l-ai adăpat, dar nu se cuvenea oare să-l fi pus şi la post? Nu trebuia să fi venit din timp la spovedanie? Nu se cuvenea să-ţi fi împărtăşit copiii măcar de două ori în acest post? Nu se cuvenea să te fi împăcat cu fratele tău?

Vezi, frate, cui slujeşti. Vezi pe cine asculţi şi cui plăteşti dajdia ta; căci eşti dator să plăteşti şi lui Dumnezeu ce i se cuvine. Şi aceasta o formează faptele cele bune, fără de care nu te poţi mântui. Nu da cezarului toate: şi tinereţea, şi sănătatea, şi averea, şi fecioria, şi libertatea şi chiar sufletul şi credinţa. Ci dă-i numai pe cele pământeşti şi trecătoare, iar pe cele veşnice şi sfinte, adică inima ta, credinţa ta, dragostea ta, rugăciunea ta, dă-le lui Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Iată, El merge să moară pentru noi! Şi înainte de aceasta, ar dori să te mai vadă o dată! Deci intră cu credinţă şi bucurie în sfânta biserică, dar nu lua cu tine pe cele ce se cuvin cezarului. Aruncă din mâna ta idolul banului. Aruncă din casa ta lucrul cel străin. Leapădă din gura ta cuvântul cel putred, adică glumele şi înjurăturile. Aruncă din mâna ta tutunul şi din inimă văpaia răzbunării. Împacă-te cu soţul şi soţia ta, ia cu tine pe copiii tăi şi vino, că te aşteaptă Iisus Hristos, înainte de a Se da în mâinile oamenilor.

Iubiţi fraţi,

Acestea sunt gândurile şi sfaturile pe care le-am pus înaintea voastră pentru ziua şi seara aceasta. Să ne întoarcem deci iarăşi la casele noastre, cu nădejdea că vom împlini cu fapta tot ce-am auzit în sfânta biserică. Iar mâine seară, negreşit, să ne adunăm din nou în Casa Domnului ca să petrecem pe Mântuitorul nostru pe ultimul Său drum, până la slăvită Sa înviere. Amin.

Arhimandritul Ioanichie Bălan


Articole Asemănătoare
157

«Părinte, eu sunt de vină, al meu este păcatul, la mine este rana»

De multe ori, la spovedanie, când fraţii spuneau că îi luptă patimile trupeşti, Părintele Cleopa le zicea: „Moartea, moartea, moartea…, sicriul, târnăcopul, hârleţul! Gândeşte-te la moarte şi la câtă necurăţie iese chiar şi din cea mai frumoasă femeie la câteva zile după moarte”. Alteori zicea: „Cimitirul este facultatea facultăţilor şi şcoala şcolilor. Că auzi ce […]

Articole postate de același autor
256

Slujire Arhierească în Parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Păruceni, r. Nisporeni

Luni, 11 decembrie 2017, cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe Sfîntul Cuvios Mucenic Ștefan și pe Sfîntul Sfințit Mucenic Serafim, la solicitarea creștinilor din satul Păruceni, raionul Nisporeni, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta Liturghie în biserica din localitate cu hramul „Sf. M. Mc. Gheorghe”. În dimineața zilei Preasfinţia Sa, a fost întîmpinat călduros de Protopopul Raionului […]