Predica la duminica înfricoşătoarei judecăţi (a lăsatului sec de carne)

1813

“Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 40)

Dreptmăritori creştini,

Cred că nu v-aţi întrebat niciodată de ce răspunsul dat tânărului bogat din Evanghelie – care-L întrebase ce să facă pentru a moşteni viaţa de veci – Mântuitorul Hristos, făcând referire la Decalog, a evocat numai cinci dintre porunci, şi anume doar pe acelea care privesc pe aproapele (Mt.19, 16-19). Şi, poate n-aţi băgat de seamă, sau poate vi s-a părut că în mod cu totul întâmplător Domnul i-a dat tânărului drept poruncă suplimentară, pentru a putea fi desăvârşit, iubirea de săraci: ,,Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi”(Mt.19, 21).

Ei bine, dacă aţi fost tentaţi să credeţi până acum că absolut întâmplător i-a zis Hristos tânărului bogat: ,,Şti poruncile: să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”(Mt.19, 18-19); dacă aţi crezut că aşa, într-o doară, Hristos l-a trimis să-şi dea averea săracilor, pentru ca apoi să-i urmeze, iată că evanghelia de astăzi ne încredinţează că înainte lui Dumnezeu contează – mai mult decât toate virtuţile şi decât toate faptele noastre – atitudinea pe care o avem faţă de aproapele. Atitudinea de milă, de compasiune şi de dragoste.

Dragii mei,

Suntem în perioada aceasta pregătitoare pentru Postul cel Mare. Şi în această perioadă , Biserica noastră şi Sfinţii Părinţi, care au rânduit citirea pericopelor evanghelice din fiecare duminică, au ales cele mai frumoase texte, cele mai practice şi mai utile pentru învăţătura noastră,ca auzindu-le, să înţelegem cât de mare folos reprezintă pentru sufletele, pentru mintea şi pentru viaţa noastră cuvântul lui Hristos, mai cu seamă acum în pragul sfântului post. De asemenea, toate aceste texte urmăresc să ne ajute a înţelege ce trebuie să facem întru Împărăţia Cerurilor, care este simbolizată de Paşte şi în vederea căruia, iată, peste numai o săptămână vom începe să ne pregătim cu post. Cu două duminici în urmă, Sfinţii Părinţi, dorind să ne înveţe ce avem de făcut pentru a dobândi împărăţia Cerurilor, ne-au pus în faţă minunata parabolă a rugăciunilor vameşului şi fariseului. Atunci am văzut omul înaintea lui Dumnezeu; faţă în faţă cu Dumnezeu. Am văzut cum s-a prezentat vemeşul, cum s-a prezentat fariseul şi rugăciunea pe care fiecare dintre ei a adresat-o lui Dumnezeu. Duminica trecută, am văzut omul faţă în faţă cu sine însuşi. Omul căzut care, la un moment dat ,,venindu-şi în sine”,s-a îngrozit. Fiul cel rătăcit, fiul risipitor faţă în faţă cu sine însuşi.

Astăzi, dragii mei, fiecare dintre noi suntem faţă în faţă cu cel de lângă noi, cu aproapele nostru, căci Evanghelia scoate în evidenţă, de astă dată, mila, compasiunea şi dragostea pe care fiecare dintre noi le datorăm celuilalt. Astfel spus, acum două duminici era evidenţiată credinţa omului în Dumnezeu – omul în faţa lui Dumnezeu şi credinţa cu care I se ruga,. Duminica trecută – omul faţă în faţă cu sine însuşi – vizând cealaltă virtute teologică, nădejdea. Iar astăzi, Evanghelia scoate în evidenţă acea virtute despre care Sfântul Apostol Pavel a spus că ,,nu piere niciodată”!(I Cor.13, 8).

Evanghelia de astăzi însă, ne stârneşte cel puţin două nedumeriri.

Prima: Cum se face că acest Dumnezeu atât de transcendent va deveni dintr-odată atât de ,,material”, de vreme ce ne va spune nici mai mult nici mai puţin decât:,,Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.” Acest Dumnezeu care sălăşluieşte în cer, şi pe Care nu-L putem vedea oricât ne-am strădui, pentru că,,nimeni nu L-a văzut vreodată”(In. 1,18), ne surprinde, în evanghelia de astăzi, prin simplitatea cu care El, Cel nevăzut, nepătruns, necunoscut şi neînţeles de noi, Se va ,,aşeza pe tronul slavei Sale” şi în mod la fel de simplu va proceda la judecarea întregului neam omenesc.

A doua nedumerire: În pericopa evanghelică de astăzi Hristos nu a întrebat decât numai de faptele milosteniei; L-a interesat doar raporturile noastre cu aproapele, cu semenii – dragostea, compasiunea şi mila faţă de cel de lângă noi. Nu a întrebat de credinţă! Nu a întrebat de nădejde! Nu a întrebat de rugăciune! Nu a întrebat nici de postul care îl vom începe în curând, şi stăruim că postul este o cale absolut necesară pentru a putea ajunge să fim rânduiţi de-a dreapta Lui. Ei bine, El, Hristos întreabă simplu: Ai dat să mănânce celui flămând? Ai dat apă celui însetat? Ai primit în casa ta cu dragoste pe cel care nu avea adăpost? Ai îmbrăcat pe cel sărac? Ai mers la cel aflat în spital, ori în temniţă, să-l cercetezi şi să-l mângâi după înţelepciunea şi puterea pe care ţi le-a dat Dumnezeu? Ai făcut toate acestea?…

Judecătorul îi surprinde pe toţi cei din evanghelia de astăzi cu aceste întrebări: şi pe cei rânduiţi de-a dreapta, dar şi pe cei rânduiţi de-a stânga. Nici unii, nici alţii nu se aşteptau ca El să se identifice tocmai cu cel flămând, însetat, străin, gol, bolnav ori întemniţat. Şi, trebuie să recunoaştem că şi pe noi ne-a surprins acest lucru, căci câţi dintre noi, ascultând astăzi ce anume a întrebat Dreptul Judecător, n-am avut sentimental pe care îl trăiesc uneori elevii şi studenţii la examene, când li se pare că întrebările profesorilor sunt din alte manuale decât cele rânduite? Aşa s-a întâmplat şi cu noi astăzi: Hristos nu a întrebat de credinţă; nu a întrbat de nădejde; nu a întrebat de post; nu a întrebat de rugăciune şi de nimic altceva, decât numai de milostenie. Ce vrea să spună evanghelia de astăzi? Că de niciuna din acelea nu avem nevoie? Nicidecum! Răspunsul ni-l dă Sfântul Apostol Pavel: “Acum rămân aceste trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea”(I Cor. 13, 13). Peste toate acestea – adică peste credinţă, nădejde, post, rugăciune, metanii, peste tot ceea ce putem face noi pentru a plăcea lui Dumnezeu, ca să-I cucerim bunăvoinţa şi binecuvântarea Lui în toată viaţa noastră – peste toate acestea, deasupra, trebuie să stăpânească dragostea, mila, compasiunea noastră faţă de cel de lângă noi.

Putea Hristos să desconsidere credinţa, despre care a spus, luând-o:,,Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia ridică-te şi te aruncă în mare”?(Mc.11, 23) Putea să ignore, apoi, cealaltă virtute cardinală – nădejdea – la fel de importantă pentru mântuirea noastră, când cu aceasta biruim necazurile şi supărările de tot felul şi aceasta rămâne unica noastră cale atunci când nu mai este de aflat cale? Putea Hristos să uite rugăciunea? Arma aceasta cu care biruim pe vrăjmaşul diavol şi prin care ne facem zilnic ascultate dorinţele şi problemele noastre? Putea să dispreţuiască postul? Nu. Nu, dragii mei!

Hristos vrea să ne spună în evanghelia de astăzi că, dacă această creduinţă a noastră a rămas credinţă şi atât, va veni Sfântul Apostol Iacov şi ne va zice:”credinţa fără fapte, moartă este”(Iac.2, 26). Vrea să ne atragă atenţia că dacă nădejdea noastră rămâne o simplă speranţă, o simplă accepţiune şi îndreptare a noastră către Dumnezeu doar pe verticală, iar pe orizontală nu ne întâlnim nicăieri cu cel care suferă lângă noi, rămâne o simplă nădejde, şi aceasta moartă, pentru că Sfântul Apostol Pavel spune clar că viaţa de dincolo, după Judecata de apoi ce va deschide perspective vieţii veşnice, nici credinţa nu va dăinui şi nici nădejdea. Nici credinţa, pentru că ,,Ţinta” credinţei noastre, Dumnezeu, va fi văzut de noi; Îl vom vedea la Judecată şezând pe tronul Lui şi credinţa s-a împlinit. Nici nădejdea nu va dăinui, pentru că nu mai avem în cine nădăjdui după ce am fost rânduiţi – Doamne fereşte, de-a stânga! – pentru că Judecata nu este doar universală şi dreaptă, ci şi definitivă. Cât despre cei rânduiţi de-a dreapta, nădejdea lor s-a împlinit o dată pentru totdeauna. Aceea care, însă, va dăinui tot timpul, şi care le va întrece pe toate, este dragostea. Hristos ne atrage atenţia astăzi că postul nostru, acesta cu care ne căznim – iată 47 de zile începând din cealaltă duminică seara – dacă va rămâne un post neroditor, limitându-se doar la abţinerea de la anumite mâncăruri, va fi un post mort, pentru că Sfântul Ioan Gură de Aur ne atenţionează: Posteşti? Arată-mi-o prin faptele tale. Deschide-ţi vistieria inimii tale şi arată fratelui tău că posteşti, ajutându-l, având milă de el, alungând din inima ta ura şi tot ceea ce nu este propriu lui Dumnezeu în tine.

La fel şi rugăciunea, dragii mei. Rămânând doar simplă rugă, vom auzi pe acelaşi Mântuitor Iisus Hristos spunându-ne că “ Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri”(Mt. 7, 21). Faptele adică. Angajament practic în tot ceea ce înseamnă adevărata viaţă creştinească. Iată de ce Hristos astăzi nu ne întreabă decât numai de lucrurile practice pe care le-am făcut. Ba încă nici de acelea toate, ci numai de cele ce arată ,,vârsta bărbatului celui desăvârşit” (Ef. 4, 13.), ale cărui fapte deja au ajuns să rodească dragoste faţă de cel flămând, însetat, gol şi aşa mai departe, după cum spune Evanghelia.

Mesajul, vasăzică, al pericopei evanghelice de astăzi, este cât se poate de simplu. Înaintea lui Dumnezeu, dragostea contează mai mult decât credinţa – pentru că toată lumea crede, ştiţi!…Sunt foarte puţini atei. Toată lumea crede, dar credinţa este moartă fără faptele evangheliei de astăzi. La fel şi nădejdea, la fel şi postul nostru – fie el şi aspru, negru – atâta vreme cât în suflet continuă să clocotească ura şi răutatea faţă de aproapele şi nu putem privi la cel de lângă noi cu înţelegere, compasiune şi dragoste.Evanghelia de astăzi ne încredinţează că pe Dumnezeu nu-L putem păcăli. Nu este de ajuns să crezi; nu este suficientă nădejdea; nu te împlineşte nici rugăciunea şi rămâne neroditor postul, dacă toate acestea nu se finalizează la un moment dat, întrupându-se în ceea ce a arătat evanghelia de astăzi – dragostea. Arată-mi faptic că tu crezi şi că nădăjduieşti să te întâlneşti cu El şi să fii rânduit de-a dreapta Lui!Arată-mi că posteşti aşa cum ne cere Sfântul Ioan Gură de Aur! Arată-mi că te rogi cu dragoste pentru aproapele!

Învăţătura evangheliei de astăzi este, prin urmare, foarte simplă. Vrei să fii rânduit de-a dreapta lui Hristos? Converteşte credinţa, nădejdea, postul şi rugăciunea ta în dragoste, pentru că toate acelea nu sunt decât trepte către desăvârşirea pe care evanghelia de astăzi o prezintă în chipul celui ce slujeşte aproapelui. Toate sunt doar trepte, şi nu vei putea ajunge sus, ,,în capul scării”, dacă nu le vei urca pe toate, iar treapta cea mai de deasupra, ne arată evanghelia de astăzi, este dragostea.

Pentru aceasta, dragii mei, gândesc că trebuie să ne ruşinăm astăzi toţi cei care am considerat până acum că a crede în Dumnezeu, a nădăjdui în El, a posti aşa cum ne-am deprins poate din copilărie, ori a ne ruga în fiecare dimineaţă şi seară, ar fi suficiente condiţii pentru ,,un răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos”. Evanghelia de astăzi ne-a dezamăgit în acest caz: nici măcar nu vom fi întrebaţi despre acestea la Judecată, iar pentru simplul fapt că sunt insuficiente! Dacă toate luptele noastre duhovniceşti nu ne-au transformat şi n-au făcut din noi oameni capabili să îngenuchem lângă aproapele nostru ca Samarineanul milostiv, atunci când acesta are nevoie de noi, nu vom putea trece de judecata lui Hristos.

Ce trebuie să facem, aşadar?

Să ne ,,înfricoşăm” mai întâi, căci de aceea i se şi spune ,,Înfricoşătoarea Judecată”. Este primul pas spre a ne recunoaşte condamnabila autosuficienţă în care ne complacem adeseori. Apoi?! Apoi să încercăm să mergem până la capăt în viaţa duhovnicească toţi cei care am crezut că-L vom putea ,,păcăli” pe Dumnezeu cu puţină credinta, cu un dram de nădejde, cu neputincioasa noastră rugăciune – făcută de cele mai multe ori mecanic – ori cu puţin post. Evanghelia de astăzi vrea să ne scoată din acest ,,dolce farniente”, şi din această vieţuire foarte comodă şi prea la îndemâna oricui. Ne îmbrăcăm frumos şi mergem la biserică duminical câteva ceasuri. Stăm acolo drepţi, arătându-ne lumii că suntem credincioşi. Ne întoarcem acasă şi postim dacă este post. Ne rugăm dimineaţa şi seara aşa cum se poate şi aşa cum ne-o mai îngăduie obilgaţiile şi problemele de tot felul. Ei bine, evanghelia de astăzi vrea să ne smulgă din acest creştinism prea comod şi să ne ducă în întâmpinarea celor care au nevoie de noi.

În mod surprinzător Hristos, în perspectiva vieţii veşnice, când sufletul va merge să se bucure de fericirea cea fără de sfârşit, de fapt judecă faptele trupeşti. De ce, dragii mei? Pentru că El a fost ,,om” ca noi.De aceea Î-a şi fost încredinţată Lui judecata. Pentru că, zice evanghelistul, ,,este Fiul Omului “ (In.5, 27). A trecut şi El prin cele prin care trecem noi. Ştie ce înseamnă să suferi, căci a suferit. Ştie ce înseamnă să fii flămând, să fii însetat, să fii gol, să fii batjocorit, să fii întemniţat, să fii omorât. Toate le ştie. De aceea Hristos pune preţ mai mult decât orice, pe acestea.

În mod concret, în zona în care locuiţi, poate că există un cămin de bătrâni, ori un orfelinat; poate există văduve singure, cărora nepoţii şi copiii nu le calcă pragul cu anii; poate că sunt oameni suferinzi ori singuri, pe seama cărora Hristos, la Dreapta Judecată, să vă poată absolvi de condamnarea cea de-a stânga şi să vă rânduiască în ceata celor drepţi, pentru că nimic nu va putea răpi dragostea de la noi. Mângâiaţi-i pe aceştia, căci cea care rămâne în veci este dragostea, iar aceasta presupune milă, compasiune şi slujirea celor aflaţi în nevoi.

Evanghelia de astăzi aceasta vrea să ne spună: Ieşiţi în întâmpinarea celui ce are trebuinţă de ajutor! Pentru că altfel, toate faptele noastre şi toate virtuţile riscă să rămână inerte, neroditoare şi fără urmări în viaţa noastră. Să înţelegem că o credinţă prea comodă şi nerevărsată asupra aproapelui nostru nu ne poate garanta viaţa de veci; cel puţin în sensul şi în accepţiunea evanghelie de astăzi. Hristos ne va întreba de felul în care am privit la cel care ne-a întins mâna. Şi nu am deloc în vedere pe cerşetorul ,,profesionist”; nici pe săracul închipuit, sau care se complace în sărăcia lui. Mă refer la cei care într-adevăr au nevoie de noi. Evanghelia de astăzi ne cheamă pe toţi în întâmpinarea acestora; lor să le întindem mână de ajutor, pentru ca atunci, când Hristos ne va imputa: ,,flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat” ,să nu răspundem cu aceiaşi condamnabilă surprindere cu care au răspuns cei rânduiţi de-a stânga Lui: ,,Doamne, când Te-am văzut… şi nu ţi-am slujit Ţie?” , căci El este gata să ne răspundă: ,,Adevărat zic vouă : întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut!”

Facă Bunul Dumnezeu aşadar, ca evanghelia de astăzi să aducă o rază nouă de cunoaştere în sufletele noastre, ca să înţelegem o dată pentru totdeauna că, peste toate virtuţile şi peste toate faptele noastre cele bune trebuie să împărăţească dragostea, compasiunea şi mila,şi numai după aceea, dragii mei – întorcându-mă la tânărul bogat cu care am început cuvântul meu – vom putea urma cu adevărat lui Hristos. Numai după aceea, lăsând toate, dăruindu-ne pe noi înşine săracilor, vom putea urma lui Hristos în viaţa aceasta, iar la Judecata cea de Apoi să fim rânduiţi de-a dreapta Lui, pentru a moşteni pe veci Împărăţia Cerurilor, Amin.

PS Sebastian al Slatinei şi Romanaţilor

acvila30.wordpress.com


Articole Asemănătoare
Articole postate de același autor
359

Cea mai mare milostenie pe care n-o știe nimeni

Biserica Ortodoxă le-a rânduit atât de minunat pe toate, ca să ajute sufletele care au plecat. Sfânta Liturghie, parastasele, rugăciunile, milosteniile, faptele bune, mătăniile, acel „Dumnezeu să-i ierte”, toate acestea duc spre cele de sus, găsesc sufletele şi le aduc folos. Prin urmare, aceasta este cea mai mare milostenie pe care n-o știe nimeni. Faci […]



Urmăriți-ne pe Facebook!