Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine!

3168

În rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl nostru, atunci este normal pentru mine ca în suferinţele mele personale să cunosc fiinţial suferinţele tuturor oamenilor. Dar poate fi şi invers: în bucuria mea să văd bucuriile întregii lumi. Aşa se învaţă creştinul să împreună-pătimească cu toţi cei ce sunt în suferinţe şi să se bucure cu toţi cei ce petrec în bucurie.

Dacă păcatul, în esenţa sa, este întotdeauna o crimă împotriva iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, atunci restabilirea deplină a iubirii pierdute nu este posibilă altfel decât printr-o totală pocăinţă, care să ne descopere, dacă este posibil, până în sfârşit, ce înseamnă această crimă, atunci când se impune în planul veşniciei. „Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine leprosul, învoieşte-mă pe mine cel stricat de păcate... Părinte Sfinte, sfinţeşte-mă pe mine: şi mintea şi inima şi trupul meu... greşit-am înaintea Ta, şi voi muri departe de Tine... primeşte-mă pe mine, după mulţimea îndurărilor Tale şi a milostivirii Tale.”

Din Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, Mănăstirea Lainici, 1998, p. 53


Articole Asemănătoare
4307

Domnul este cu tine şi nu te va lăsa fără ajutor şi mângâiere

Prin răbdare, prin rugăciune, prin smerenie, prin mulţumirea adusă Domnului, să-ţi birui starea. Domnul este aproape, El priveşte inima ta. Dacă L-ai iubi măcar puţin, te-ai bucura că poţi să-I închini toată viaţa ta şi ai fi gata să rabzi orice. Adu-ţi aminte de viaţa lui Ioan Înainte-Mergătorul, de viața Mântuitorului, a Maicii Domnului, a mucenicilor, a […]

Articole postate de același autor
2312

Preotul Valeriu Pistrui din Iargara atacat în stradă

Preotul Valeriu Pistrui din oraşul Iargara a fost agresat din nou în stradă, chiar lângă propriul automobil. Poliţiştii susţin că părintele a fost lovit în regiunea capului cu un obiect dur. “Am fost lovit de o persoană necunoscută, în regiunea capului. La care am căzut în genunchi. Căzând m-am lovit de poarta automobilului şi am […]