Pr. Savatie Baștovoi: Care este diferența dintre a te încrede în Dumnezeu și a-L ispiti pe Dumnezeu?

3112

În Biblie scrie să nu ispitești pe Dumnezeul tău și tot acolo scrie că trebuie să ne încredem în Domnul. De multe ori însă o încredere exagerată poate trece în ispitirea Domnului, așa cum vedem din ispitirea lui Iisus în pustie. Atunci cînd diavoul i-a propus lui Hristos să sară de pe aripa templului pentru a vedea dacă Dumnezeu va trimite un înger să-l prindă pentru a nu se lovi de piatră, Hristos a răspuns: „Piei înapoia mea satano, căci scris este să nu ispitești pe Dumnezeul tău”.

Care este diferența între a te încrede în Domnul și a-l ispiti? Cel mai simplu răspuns ar fi: să nu ceri de la Domnul ceea ce poți face singur sau o poate face alt om. Nu ceri în rugăciune să ți se aprindă candela, ci o aprinzi tu cu un chibrit. Același lucru este valabil și în cazul tratării bolilor și a învățăturii, mergi la medic sau la școală, nu aștepți să te lecuiască Dumnezeu în chip miraculos, decît dacă au fost catapultat sau naufragiat într-un loc nepopulat de oameni.

O pildă foarte grăitoare la această temă o găsim în Patericul Egiptean: „Se spunea despre avva Daniil, cum că venind barbarii în schit, au fugit toți călugării. Și a zis bătrînul: dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc? Și a trecut prin mijlocul barbarilor și nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine: iată, a purtat grijă de mine Dumnezeu și nu am murit. Fă dar și tu ceea ce este al omului și fugi ca și ceilalți frați”.

Pr. Savatie Baștovoi


Articole Asemănătoare
4661

Să avem credință în Dumnezeu, nu în vise

       Fiecare din noi, a avut parte în viața sa de vise, fiecare își poate aminti de unele sau mai multe vise așa-zise prezicătoare de felul lor. În Sf. Scriptură, se vorbește adesea, cum Dumnezeu își arată voia Sa prin vis. Însă merită să ne încredem în această arătare?       Putem […]

Articole postate de același autor
5241

Soţul trebuie să poarte poverile soţiei

Când în casă se întâmplă ceva neplăcut din pricină că soţia ta a greşit, tu să nu-i sporeşti întristarea, ci să o mângâi, chiar dacă ai fi pierdut totul. Nu este însă nimic mai supărător decât să ai în casă o soţie care se poartă urât cu tine. Oricare ar fi greşelile soţiei, nimic nu […]