Pr. Constantin Necula, la începutul postului: Să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni, la vremea de acum a dezbinării generalizate

5335

Postul Sfintelor Paşti este un bun prilej ca "să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni", mai ales "la vremea de acum a dezbinării generalizate".

Întrebat ce ne poate oferi Postul Sfintelor Paşti, preotul Necula a răspuns: "O aventură de Har. Ne putem cunoaşte limitele, dincolo de părerea despre noi înşine. Poate că acesta este cel mai important exerciţiu legat de postire. Să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni, pentru că Postul cel Mare are şi sensul acesta de a ne asuma omenia. La vremea de acum a dezbinării generalizate, cred că acest exerciţiu al reînomenirii noastre devine extrem de important. Fundamental. De aici şi repetabilitatea exerciţiului. Pentru a nu crede că am dobândit ceva fără să încercăm înnoirea firii noastre. În planul tainic, al vieţii intim credincioase, împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului este punctul culminant al postirii. A te împărtăşi cu Hristos înseamnă a fi părtaşi Învierii".

Pentru a putea posti, ne trebuie "nădejdea că orice ar fi, oricât ar fi de puţin efortul nostru, el este luat în seamă de Hristos, bucurosul nostru Dumnezeu".

"Nimic din ce încercăm să facem pentru sufletul nostru nu e lipsit de sens. Apoi, nădejdea trebuie legată de conştiinţa că nu avem un Dumnezeu care se vrea linguşit şi idolatrizat, ci unul care se împlineşte ca mod de viaţă, ca bucurie de a fi. Postirea refuză norma, pentru că dovedeşte libertatea de a împlini articularea noastră în Trupul cel tainic al Mântuitorului, care este Biserica. Nădejde, conştiinţă şi o inimă care bate pentru mântuire. Nu e greu, e imposibil fără Hristos", spune părintele Constantin Necula.


sursa agerpres.ro


Articole Asemănătoare
8649

Dacă nu puteți posti de mâncare, refuzați să vă mâncați aproapele…

Dacă m-ar întreba cineva ce înseamnă a posti, aș spune că nu există cuvinte pentru a explica iubirea. A posti înseamnă a iubi. A iubi pe Dumnezeu și pe tine, omul, trup și suflet. A iubi pe om, aproapele și departele tău. A nădăjdui că iubirea aceasta nu te confuzează, nu te așază îndoielnic în […]

Articole postate de același autor
929

Preoții Vicariatului Soroca întruniți în ședință ordinară

La data de 30 ianuarie 2020, Episcopul Ioan de Soroca a prezidat adunarea preoților Vicariatului Soroca. Ședința s-a desfășurat în biserica „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca. În debutul întrunirii, arhiereul vicar a primit felicitări cu prilejul zilei de naștere din partea clericilor prezenți. Apoi, au fost abordate subiectele anunțate pe ordinea de zi. […]