Patriarhului Chiril: Fiecare utilizator de pe internet este o persoană vie, nu un obiect virtual

82

Cu o zi înainte de asosi în România, PATRIARHUL CHIRIL I al Moscovei și al Întregii Rusii a acordat un interviu revistei Q Magazine în care a vorbit despre ateism, despre Biserică pe internet, despre religie ca factor politic, răspunzând chiar afirmației făcută recent de scriitorul Dan Brown-autorul celebrei cărți Codul lui Da Vinci-potrivit căreia „Dumnezeu nu va supraviețui științei!”

Venirea Patriarhului Chiril la București este considerat un eveniment major în lumea creștin-ortodoxă. Invitația a fost adresată de Preafericitul Părinte Daniel, care a împlinit la 30 septembrie 10 ani ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, în contextului unui Simpozion care are ca temă principală experiența comună a Bisericilor din țările foste comuniste, în timpul prigoanei religioase la care au fost supuse de regimul politic ateu.

ȘTIINȚA RĂSPUNDE LA ÎNTREBĂRILE CUM? ȘI DE CE?RELIGIA RĂSPUNDE LA ÎNTREBAREA: PENTRU CE?

Q Magazine.Celebrul scriitor Dan Brown a declarat de curând că „Dumnezeu nu va supraviețui Științei”. Ce părere aveți ?

Patriarhul Chiril I. Există un om de știință atât de renumit, Dan Brown?  Desigur, glumesc, dar cum zice un proverb rusesc „în orice glumă există un strop de adevăr”.

Eu nu am auzit însă că predicțiile scriitorului Brown ar avea autoritate în lumea oamenilor de știință. Are dreptul la opinie, dar aceasta nu înseamnă și că are valoare foarte mare.

Biserica, de multe ori, este invinuită  de obscurantism și de nepolitețe.Dar, într-adevăr, în unele contexte Biserica este cea consecventă atunci când vine vorba să sprijine „știința pură”. În conștiința cetățenilor moderni, știința este, deseori, un mit și ia locul unui idol, în care cred orbește, la care se închină și căruia i se aduce jertfă dacă cere.

 

Lumea crede că știința va dezlega toate tainele despre cum a fost creată Lumea, că o să ne spună ce trebuie făcut pentru a trăi o viață fericită, cum să învingi moartea, bolile, suferința, nedreptățile, cum să dezlegi tainele problemelor sufletești. Dar toate convingerile acestea sunt bazate pe credință oarbă, nu pe rezultatul concret al studiilor științifice.

Câteodată, această „credință în știință” devine agresivă și incompatibilă cu înțelegerea celor mulți deoarece, de cele mai multe ori, folosește un jargon, pretinde și aspiră la universalitate și cere să fie scoasă din zonă de critică.

Haideți să nu uităm,totuși, de influența majoră pe care a avut-o creștinismul la baza științei și a cercetării, prin intermediul  studiilor. Acesta este un aspect pe care îl recunoaște orice istoric onest.

Religia și știința nu pot să evite ușor conflictele dintre ele. Ambele au anumite sfere de manifestare bine determinate, în conformitate cu diferiți vectori. Ambele depun eforturi pentru rezolvarea conflictelor de idei.


Știința răspunde la întrebări precum „Cine”, „Cum?” și „De ce?”, Religia răspunde la întrebarea care incumbă finalitatea: „Pentru ce?”


Teologia nu se (re)găsește în limitele competenței științei. Sugerarea unei competiții între ele transformă religia și știința într-un instrument de propagandă atât anti-știință, cât și anti-religie.În ambele cazuri este la fel de dăunator.

Altă idee demnă de reflecție, religia, și în particular creștinismul, insistă pentru necesitatea limitării experimentelor științifice în limitele normelor etice. Și știința, la rândul ei, admite că nu are dreptul să facă experimente pe oameni.

Cunoașterea completă vine doar atunci când suntem compatibili să studiem același fenomen din puncte de vedere diferite: științific,filozofic,religios,istoric. Să excludem religia din cercul acesta al Cunoașterii-este o mare greșeală.

Așadar, dați-mi voie să nu fiu de acord cu dl Brown! 

CREȘTINISMUL RĂMÂNE ÎN AFARA CONCURENȚEI

Q Magazine. În zilele noastre sunt pregnante două fenomene: în primul rând, peste tot în lume numărul de atei este în continuă creștere, în al doilea rând, problema majoră a omenirii de astăzi este individualismul. Către ce anume se va îndrepta omenirea în viitor: apropierea față de Dumnezeu sau înstrăinarea de Acesta?

Patrirahul Chiril I. Răspunsul este simplu: totul este în mâinile noastre!  Orice predicții sunt deseori desprinse de misterul iubirii divine-misterul libertății care a fost dat omului drept cel mai mare dar al lui Dumnezeu. Respectul divin pentru om, dreptul său de a folosi această libertate, inclusiv în detrimentul său și chiar împotriva lui Dumnezeu, merită toată admirația.

Dacă te uiți la „modelul“ actual al vieții, în totalitatea ei – atunci da, probabil, există undeva în lume regiuni și țări în care putem vedea o creștere semnificativă a numărului de atei sau de persoane care nu vor să se identifice cu vreo religie, oricare ar fi aceasta.

 

Dar există și societăți în care numărul credincioșilor crește. Și în termeni absoluți, numărul de atei este extrem de mic. Aceste comunităȚi sunt concentrate, în principal, în societățile cu cel mai înalt nivel de consum, ai căror membri, aparent, cred că paradisul pentru ei a venit deja.

Un alt aspect de remarcat este faptul că ideile ateiste sunt adesea propagate agresiv în sfera publică. În acest sens, ateii, precum și susținători ai secularismului radical, au făcut încercări constante de instituire a dominației lor ideologice asupra tuturor credincioșilor care alcătuiesc majoritatea planetei noastre, dar care, din păcate, de multe ori, sunt în imposibilitatea de a-și proteja drepturile colective și propria viziune asupra lumii religioase.

În același timp, știm că îmbrățișarea Adevărului lui D-zeu și întoarcerea la dreaptă Credință a oamenilor din Rusia și din alte țări din Europa de Est, succesul misiunii creștine în Africa, nivelul ridicat de religiozitate în America Latină și în lumea arabă, toate arată că, în plan global, comunitățile de atei sunt destul de lipsite de consistență.

Credința religioasă nu se dezvoltă treptat: ea necesită o depășire constantă a provocărilor cu care se confruntă și, adesea, a mișcărilor împotriva curentului major. Aș propune să nu vă grăbiți cu concluzii ample. Și, mai ales, iată de ce, iar acum mă îndrept spre a doua dumneavostră întrebare-despre individualism.

Aș extinde și mai mult dilema. Întrebarea nu este numai despre individualism, ci despre Om ca atare. Cine este Omul? De ce este și de ce există?

Individualismul este o consecință directă a învățăturilor savante profund greșite, în centrul cărora NU se află Dumnezeu,  Creatorul lumii și Universului, ci omul evoluat din maimuță și lipsit de reflexia luminii divine, lipsit de perspective de îndumnezeire și de sfințire.

Imaginați-vă, dacă unui copil de șapte ani i s-ar spune: „Gata, asta e tot ! nu vei mai crește. Niciodată. Ai atins deja limitele maxime ale evoluției. Nu poți deveni nici mai inteligent, nici mai frumos, nici mai puternic. Acum poți face absolut tot ce vrei. Nu mai trebuie să mergi la școală. Nu este nevoie să respecți regulile sociale și poți să te limitezi la ceea ce știi deja. Nu trebuie să te mobilizezi să faci ceea ce poate nu dorești, dar este necesar societății. Ești Perfect !” Față de acel copil ar fi o crimă, pentru că în loc să-l ajute să crească și să se dezvolte, această abordare i-ar deschide calea spre degradare,spre subdezvoltare.

Tragedia umanismului secular este că acesta a plantat în mintea oamenilor ideea falsă că reprezintă apogeul rațiunii omenești, și dacă s-a atins acest nivel, nu mai este loc pentru evoluție.

Prin urmare, de aici rezidă și problema. Copiii sunt, în mod natural, mult mai egocentrici decât majoritatea adulților-dar este doar un episod din viața lor, prin care trebuie să „crească“ și să ajungă la vârsta adultă.

Care este diferența dintre un adult și un copil? Un adult știe să construiască relații cu ceilalți, astfel încât toată lumea să fie bine. Creștinul-este un „adult“, care este capabil de a face nu numai „bine“ pentru alții, ci și de a-i face pe ceilalți fericiți -pentru că el este fericit, iar din lumina care-i încălzește sufletul poate oferi căldură divină și altora.


Contemporanului nostru i se oferă un program de „infantilism cronic”, cu care, bineînțeles, creștinismul nu este de acord.


Rădăcina tuturor păcatelor și dorințelor, așa cum ne învață Sfinții Părinți ai Bisericii Ortodoxe, este dragostea de sine, incapacitatea de a iubi dureros până la dăruire și sacrificiu de sine. Iar Biserica are un arsenal bogat de modalități pentru a rezolva această problemă-începând cu Tainele Bisericii, prin care Dumnezeu Însuși vine în contact cu omul, și terminând cu formele delicate ale ascezei creștine, care ajută la înțelegerea tribulațiilor sufletului și prin conectarea cu lumea interioară ajută la o mai bună percepție a harului divin .

În afara Bisericii, nimic din acestea nu există. Da, există psihologie, psihoterapie-dar sunt doar o încercare de a găsi o soluție în cadrul sistemului în sine, și de aceea în mod constant apar greșeli și eșecuri.

În acest sens, Creștinismul a fost și rămane în afara concurenței, pentru că oferă o legătură indestructibilă de comunicare Dumnezeu-Om viu-prin Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul diapazon al umanității.

Pană în ziua de azi, Evanghelia rămane cea mai eficientă și mai scurtă cale de instruire spre fericire, atât pentru individ, cât și pentru întreaga societate. Principalul obiectiv este de a-l învăța cum să O citească, nu doar ca pe o carte „ritualică“, ci cum să penetreze dincolo de simțuri, pentru a înțelege contextul, a privi cu atenție la cei a căror soartă este zugrăvită acolo.

Individualismul este lipsit de sens și este imposibil de depășit doar de dragul colectivismului.Creștinismul este incomensurabil mai profund. El afirmă că doar în slujba lui Dumnezeu și a celui de lângă noi se dobândește acea plinătate unică a ființei pe care este capabilă să o ofere inspirația divină și, dincolo de prezentul limitat al existenței pământești, Fericirea.

ÎNTRE RELIGIE ȘI STAT NU ESTE UN ZID OPAC

Q Magazine. Poate fi religia un factor politic ?

Patriarhul Chiril I. Religia,din punctul de vedere al înțelegerii creștine a lumii,face posibilă conectarea între credincios și Creatorul Cerului și al Pămantului, religia aduce oamenii împreună într-o comunitate, iar Biserica îi ajută să își practice credința lor în comuniune.

 

Dar orice religie există în lume procedează și interacționează cu oamenii similar. Și interacționează și cu factorul politic, desigur.

În special, religia nu poate să nu fie afectată de conflictele, de contradicțiile care apar în orice societate sau între națiuni și state.

Religia nu este apă distilată. Dimpotrivă, este direct legată de istoria și aspirațiile poporului pe acest segment specific al istoriei sale. De exemplu, dacă vom compara istoria și circumstanțele viețuirii Bisericii Ortodoxe sub Impăratul Iustinian, țarul Ivan cel Groaznic, Petru cel Mare și cum arată ea astăzi, vom vedea că circumstanțele și formele de exprimare a vieții bisericești sunt foarte diferite.

Desigur, lumea seculară, și lumea politicii în special, va afecta, în mod inevitabil, religia-precum și vice-versa. Istoria noastră, istoria Ortodoxiei mondiale, cunoaște cele mai diverse forme de interacțiune dintre Biserică și Stat. Ne putem aminti de bizantina „simfonie a puterilor”, ne putem aminti subordonarea directă a ierarhiei bisericești sistemului de stat, așa cum a fost în Rusia după reformele lui Petru I. Dar putem aminti fapte și episcopi ortodocși aleși să fie conducători seculari ai unor teocrații pe termen scurt – să privim către Muntenegru și Mitropolitul Petru Negos sau către Cipru și Arhiepiscopul Makarie al-III-lea.


Biserica nu se implică în responsabilitățile constituționale ale Statului.

Dar această separare nu înseamnă că între noi este un zid opac.


Nu, noi astăzi avem legături active cu statul. De pildă, în  prezent, lucrăm la soluționarea problemelor sociale și de învățământ.

În Rusia, în regiunile unde locuiește un număr mare de credincioși, lucrăm împreună cu statul și numim această colaborare parteneriat social. Toată munca noastră comună este pentru bunăstarea societății.

În același timp, Biserica își menține poziția oficială de a nu se implica în politică, preoților le este interzis să participe în campanii electorale, să fie candidați sau în timpul alegerilor să fie agenți electorali. Acesta este prețul independenței noastre și, în același timp, al bunăstării societății.

Biserica este mândră de toți enoriașii săi, trebuie să ocrotească binele lor și să nu facă descriminare bazată pe interese politice.

 

FIECARE UTILIZATOR DE INTERNET ESTE UN OM VIU

Q Magazine.Cum se raportează Biserica la Internet și la lumea virtuală care seduce o mare parte din generația tânără,

în special ?

Patriarhul Chiril I.Sigur, în lumea virtuală se întâmplă o mulțime de lucruri oribile, proaste, necinstite,uneori chiar infracțiuni. Așa cum de fapt se întâmplă și în lumea reală. Important este să ținem cont de aspectele negative care ne pot aștepta acolo.

Pe Internet poți găsi foarte multă informație falsă, care de cele mai multe ori îl irită pe om, îl abate de la ce trebuie să facă în mod obișnuit, îi crează sentimente neplăcute, și, mai ales, sunt foarte  multe cazuri când se pune o informație pe internet cu titlu de certitudine, deși este o speculație, o bârfă. Care de obicei este și foarte agresivă. Este foarte important să ținem minte cuvintele Mântuitorului: „Cu cuvintele tale ai să fii mântuit și tot prin cuvintele tale ai să fii judecat”.

Nouă, creștinilor, ni se poruncește să mergem în lume pentru a face cunoscut cuvântul Evangheliei lui Hristos, care dă iertare și o viață nouă.

Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie mântuiți și să ajungă la cunoașterea Adevărului Credinței (1 Timotei 2: 4) – după cum spune apostolul Timotei, Biserica îndeamnă toți oamenii – inclusiv pe cei pe care îi întâlnim pe Internet, și de multe ori pe mulți dintre ei nicăieri în altă parte.
De aceea, Biserica poate și trebuie să ducă lucrarea sa în spațiul virtual, predicând Cuvântul lui Dumnezeu și mărturisind despre Adevăr. Cu toate acestea, trebuie înțeleasă totuși: ceea ce facem în lumea virtuală este orientat spre lumea reală. 

Fiecare utilizator al rețelei este o persoană vie, nu un obiect virtual.

În plus, sacramentele Bisericii nu sunt comise în spațiul virtual, ci ele sunt nucleul vieții unui credincios.
Creștinii sunt chemați să fie martori ai unei vieți transfigurate de lumina Credinței peste tot – inclusiv pe internet, și ar trebui să se manifeste nu numai în ideile expuse, dar în modul în care acestea sunt prezentate interlocutorului.

AȘTEPT SĂ MĂ ROG ALĂTURI DE POPORUL ROMÂN

Q Magazine.Ce aşteptări sau speranţe aveţi de la vizită în România?

Patriarhul Chiril I.Vizita mea în România este legată de evenimentele importante organizate zilele acestea de Biserica Ortodoxă Română, dedicate amintirii luptelor împotriva lui Dumnezeu, în urmă cărora au suferit toate Bisericile din Europa de Est.

Noi toţi am fost victimile ideologiei ateiste şi ale sistemului în care nu mai era loc pentru credinţă în Dumnezeu.

În spatele lozincilor care arătau grijă pentru popor, se ascundea  antipatia pentru Biserică şi pentru tot ce era legat de religie.  Astfel de schimbări revoluţionare periculoase ar fi fost imposibile dacă  o parte semnificativă a concetăţenilor noştri, cu voie sau fără voie, nu ar fi simpatizat ideea construirii  Raiului pe Pământ , aşa cum o vedeau  clasicii marxism-leninismului.

Acest rai presupunea distrugerea tuturor disidenţilor și a celor care luptau pentru credință.

Cu toate acestea, autorităţile nu au reuşit să despartă credincioşii de credinţa lor, iar acum noi în Rusia, în România, dar şi în alte ţări, trăim epoca renaşterii religioase.

Se construiesc biserici, se dezvoltă viaţă parohială, actele de caritate făcute de Biserică, lecţiile de catehism şi educarea credincioşilor.

Dar înflorirea vieţii religioase are loc, paradoxal, pe fundalul răspândirii ideologiei consumerismului şi a propagandei libertăţii izolată faţă de responsabilitatea morală a omului pentru cuvintele şi faptele sale. O astfel de libertate distruge omul, familia şi  societatea.

Locuitorii Europei de Est au reuşit să-şi apere  religia atunci când erau forţaţi să renunţăm la ea. Acum însă mulţi preferă benevol bunurile de consum în locul  credinţei. Folosirea lor nu necesită efort moral,  dar duce la uitarea lui Dumnezeu şi limitează viaţa la o iubire inconsistentă şi necondiţionată pentru sine.


Bisericile ortodoxe se adună în România  pentru a aminti timpurile de persecuţie pentru credinţă, dar şi pentru a vorbi despre pericolele vieţii fără Dumnezeu.


Alegerea de a trăi fără Dumnezeu este la fel de distructivă atât pentru om, cât şi pentru societate, indiferent dacă este impusă din exterior sau este rezultatul unei alegeri libere.

În plus, vizita mea este legată de celebrarea celei de-a zecea aniversări de la întronizarea Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel.

Biserica română este vie şi puternică. Ea se străduieşte viguros să păstreze valorile creştine în Europa modernă. Suntem întrutotul uniţi cu ea  în acest demers, de a  mărturisi Adevărul Evangheliei. Prin urmare, aştept cu nerăbdare să împărtăşesc rugăciunea cu poporul român credincios, cu episcopi şi preoţi, să simt bucuria unităţii noastre în Sfânta Euharistie.

 


Articole Asemănătoare
657

„Familia înseamnă să te laşi pe tine şi plăcerile tale la o parte. Şi asta nu e uşor”

Interviu cu Andreea Giurgea, psiholog şi mamă a şase copii Andreea Giurgea are 42 de ani şi este căsătorită cu Eugen Giurgea din 1993. Au împreună 6 copii. Andreea a terminat Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti în 1997 şi Facultatea de Psihologie a Universităţii Ovidius în 2006. În prezent lucrează în Constanţa ca psihoterapeut. […]

Articole postate de același autor
1209

Dacă m-a ocărât cineva, nu trebuie să mă răzbun…

Foarte mult ajută, când te-ai pune la rugăciune, să nu ai nimic cu nimeni. Şi a trece cu vederea neajunsurile altora. Adică, neajunsurile care nu vatămă pe alţii. Ştii? Dacă cineva m-a ocărât, ştii, cam de acestea. Dacă m-a ocărât cineva, nu trebuie să mă răzbun. Să mă rog pentru el, ca Bunul Dumnezeu să-l […]