Păcatele tinereţii sau sănătatea familiei?

291

Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni – se rugau drepţii vetero-testamentari David şi Iov (Ps. 24, 7; Iov 13, 26).

„Din tinereţile mele, multe patimi se luptă cu mine, ci însuţi mă sprijineşte şi mă mântuieşte, Mântuitorule” – cheamă Biserica, în numele creştinilor care se pocăiesc.

În aceste cereri se aude strigătul de mântuire al sufletului. Deosebit de fierbinte se roagă credincioşii în timpul bolilor sau al necazurilor. Nu în zadar, în cadrul Tainei Sfântului Maslu, vindecarea spirituală şi trupească a omului este legată de iertarea păcatelor tinereţilor sale, căci, după cuvântul Scripturii, cugetul inimii lui se pleacă la rău din tinereţile lui (Fac. 8, 21).

Tinereţea nu este definită în funcţie de numărul de ani trăiţi pe pământ. Vârsta din buletin a omului nu coincide întotdeauna cu vârsta sa spirituală. Mulţi drepţi au ajuns la maturitatea spirituală şi la desăvârşire încă din anii tinereţii, în timp ce unii oameni în vârstă sunt chinuiţi de patimile şi păcatele tinereţilor (v. Inţ. Sol. 4, 7-17).

În limbajul contemporan cuvântul „patimă” este asociat cu diferite feluri de desfrânare. Ştim că nimeni nu este ocolit de dorinţa trupească, căci aceasta este caracteristică tuturor generaţiilor. De aceea şi Biblia condamnă pe „bătrânul desfrânat şi lipsit de înţelepciune”, avertizându-l în acelaşi timp pe tânărul aerian (v. Sir. 25, 4 ; Eccl. 11, 9-).

Deşi, într-adevăr, cel mai des unor astfel de ispite le este supusă tinereţea. Este de înţeles că în tinereţe oamenii sunt mai vulnerabili din punct de vedere psihic şi mai puţin autocritici. Sistemul valorilor spirituale al tinerilor nu este încă pe deplin format, reprezentările despre rău şi bine încă nu sunt clare, iar sentimentul de pericol este înăbuşit, fiindu-le greu să îşi controleze emoţiile. Tinereţea este înclinată să caute plăceri extreme şi senzaţii tari: „Şi să trăiască se grăbeşte, şi să simtă el doreşte”, a spus un scriitor clasic.

Ajungând în plasa diavolului, oamenii fac greşeli pentru care plătesc cu crize interioare, boli grave şi chiar sinucidere. Ce-i drept, de multe ori, acestea încep cu simplele şi aparent inocentele păcate ale tinereţii. Pe unele ca acestea noi nici nu le considerăm a fi păcate şi nu vedem sau nu dorim să vedem pericolul lor. Vocea conştiinţei ne îndeamnă spre bine, dar noi respingem această chemare şi ne îndreptăm spre flăcările ademenitoare ale plăcerilor. Credem că acestea sunt orientări spre fericirea pe care o dorim atât de mult, dar, de fapt, cădem în capcana nemiloasă a păcatului.

Poetul rus F. Tiutcev scrie astfel:

O, cât de agonizant iubim,
De parcă am fi orbi de patimi,
Şi demolăm cu nebunie,
Cele privite în mărinimie.

În poezia „O, suflet profetic!” poetul deplânge sufletul „celor ce trăiesc în două lumi”. Rupt de contradicţiile interioare, acesta pulsează „în pragul unei existenţe duale”:

Fie ca pieptul suferind
Să fie agitat de patimi,
Sufletu-i gata, ca Maria,
Lângă Hristos să stea pe veci.

 

“Păcatele tinereţii şi sănătatea familiei”, K. V. Zorin. Traducere din limba rusă de Eugeniu Rogori. Editura Cartea Ortodoxă, Bucureşti, 2010

 


Articole postate de același autor