Ospăț euharistic în „Duminica lui Zaheu vameșul” la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Orhei

1769

În „Duminica lui Zaheu vameșul” PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan a săvârșit cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Biserica cu hramul „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Lupoaica, mun. Orhei.

La slujirea euharistică, Prea Sfinția Sa a fost înconjurat de către un sobor preoțesc din cadrul Vicariatului de Orhei, printre care și Parohul Bisericii„Nașterea Maicii Domnului”, Prot. Mitr. Sebastian Cotruță.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor după citirea pericopei evanghelice duminicale, Episcopul de Orhei a menționat următoarele: „Hristos, Arhiereul cel veșnic, văzătorul celor din interiorul sufletelor și cunoscătorul inimilor noastre, cunoscându-l pe acest vameș cu puterea dumnezeirii Sale și văzând dorirea sa de a se schimba, dar și strigătul sufletului lui, strigă către el: „Zahee, grăbește-te de te pogoară, că astăzi, mi se cade să fiu în casa ta“ (Luca 19, 5). Această frumoasă întâlnire a omului cu Dumnezeu-Omul Hristos, a produs rezultatul ca Zaheu, cel cunoscut de toți ca un mare păcătos și nedrept, să devină un om virtuos, iubitor de Dumnezeu și de semenii lui”.

În același timp, Prea Sfinția Sa a arătat și scopul pentru care s-a rânduit de către Sfânta Biserică citirea acestei pilde în duminica de astăzi: „Sfânta noastră Biserică ne propune acum înainte de începutul perioadei Triodului spre meditare această pildă pentru a ne întări în îndrăzneala, dragostea și dorința noastră de a ne ridica din starea de păcat și înstrăinare de Dumnezeu, îndemnându-ne să nu deznădăjduim, ci ca și Zaheu vameșul, să îndrăznim și să alergăm la Domnul Hristos, Părintele nostru Iubitor și Milostiv care așteaptă și dorește ca toți să se întoarcă la El și să fie vii sufletește. Numai întorcându-ne cu pocăință adevărată la Dumnezeu ne vom bucura cu toții de marele dar divin al iertării, împăcării și mântuirii noastre pe care Domnul Hristos ni-l dăruiește și nouă astăzi prin Sfintele Taine ale Bisericii în chip neîntrerupt transmis prin succesiunea apostolică”, a menționat PS Părinte Siluan.

De asemenea, PS Siluan a relatat pe scurt celor prezenți și viața Sf. Ap. Petru, al cărui lanț este cinstit astăzi.

În cadrul Sfintei Liturghii, PS Părinte Siluan a rostit ectenia morțească pentru nou-adormitul Protodiaconul Pavel (Ciobanu), cleric al Catedralei „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei.

După săvârșirea Te Deum-ului de la sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Părinte Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a transmis Părintelui Paroh și enoriașilor binecuvântările arhierești ale ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir, felicitându-l totodată pe Pr. Prot. Mitr. Sebastian, Parohul Bisericii, cu prilejul sărbătoririi zilei de naștere.

La rândul său, Pr. Paroh Sebastian Cotruță a mulțumit ierarhului pentru slujirea arhierească în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește, dar și pentru purtarea de grijă și susținerea personală pe care o manifestă PS Părinte Siluanfață de Bisericile din mun. Orhei.

Sursa: http://manastireacurchi.md/


Articole Asemănătoare
2662

PS Siluan al Orheiului: Să începem calea Triodului trecând prin ușa pocăinței

Iubiţi frați întru Hristos, dragi prieteni, Cu ajutorul lui Dumnezeu, intrăm într-o nouă perioadă a anului bisericesc, lucru care se vădește din aceea că marchează începutul unei perioade liturgice mari și prin excelență bogate în prilejuri de pocăință, bine rânduite în Biserica noastră, anume Triodul. Etimologic, cuvântul „triod” provine din grecescul triodion τριώδιον, format din […]

Articole postate de același autor
4697

„Casa e a ta. De proces o să am eu grijă”

Doamna Areti K., văduva, împreună cu singura ei fetiţă Hrisa, nu au apucat să-şi revină după moartea prematură a soţului şi tatălui, că s-au aflat în faţa unei nedreptăţi cu adevărat neomeneşti. Cei trei fraţi ai soţului defunct, după ce şi-au luat partea lor de moştenire, au depus reclamaţie la Tribunal, vrând să ia şi […]