Omul se vede mai bine pe sine atunci când se oglindeşte în alţii

96

Omul se vede mai bine pe sine atunci când se oglindeşte în alţii. Dumnezeu dă fiecărui om harisma ce-i trebuie ca să se ajute, indiferent dacă o pune în valoare sau nu. Dacă o pune în valoare, va ajunge la desăvârşire. Şi slăbiciunile sunt ale noastre; fie că le-am dobândit din propria noastră neatenţie, fie că le-am moştenit de la părinţi, fiecare din noi trebuie să facă nevoinţă potrivită pentru a se elibera de ele. Până ne vom elibera, trebuie să ne oglindim pe noi înşine în cusururile celuilalt şi să ne cercetăm unde ne aflăm. Dacă, de pildă, vedem în celălalt o slăbiciune, imediat să spunem: "Ia să văd, nu cumva o am şi eu?", iar dacă o avem, să ne nevoim să o tăiem.

Părinte, şi dacă gândul îmi spune că nu am slăbiciunea aceasta, ce să-i răspund?

Să spui: "Eu am altele mai mari; aceasta este foarte mică în comparaţie cu ale mele". Se poate ca uneori slăbiciunile tale să fie mai mici, dar să ai şi mai puţine circumstanţe atenuante. Dacă se cercetează oricine în felul acesta, vede că el are cusururi mai mari decât celălalt. Apoi vede şi virtuţile celuilalt. "Ia să văd, îşi spune, există în mine această virtute? Nu. Vai, cât sunt de departe de acolo unde trebuia să mă aflu". Cel ce lucrează astfel, de toate se foloseşte, se schimbă în sensul cel bun şi se desăvârşeşte. Se foloseşte de sfinţi, se foloseşte de nevoitori, se foloseşte chiar şi de oamenii din lume. Pentru că de ar vedea, de pildă, un mirean care nu se bagă în seamă pe sine, că se jertfeşte, va spune: "Oare eu am această mărime de suflet? nu o am şi mai sunt şi om duhovnicesc!" şi atunci încearcă să-l imite. Cu toţii avem de făcut multă treabă. Bunul Dumnezeu pe toate le iconomiseşte spre binele nostru într-un mod înţelept.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, Nevoință duhovnicească, III, Editura Evanghelismos, p. 154-155


Articole Asemănătoare
2429

Un program duhovnicesc pentru a păstra harul

Să-ţi faci un program bun. După rugăciunea de dimineaţă, să citeşti din Noul Testament. Să iei câte un cuvânt pe care să-I ai în minte şi să te străduieşti să-l împlineşti toată ziua. Să-ţi zici: „Asupra acestui cuvânt mă voi opri astăzi, pe acesta mă voi strădui să-l păzesc”. Anafura să o consumi după rugăciunea […]

Articole postate de același autor
348

Inaugurarea unui mini-teren de fotbal la Penitenciarul N4 Cricova

Joi, 5 octombrie 2017, la Penitenciarului numărul 4 din Cricova a fost dat în exploatare un nou mini-teren de fotbal cu acoperire artificială instalat în cadrul programului Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal, “Toţi împreună”. La ceremonia oficială prilejuită acestui eveniment au fost prezenţi PS Ioan, Episcop de Soroca, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretarul Mitropoliei Moldovei, Serghei […]