Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare

12121

Omul făţarnic întotdeauna una are în inimă şi alta pe limbă, una are în minte şi alta la arătare. Omul făţarnic nu are nici min­tea sănătoasă, nici inima, nici arătarea, ci toate îi sunt stricate cu aluatul acesta care creşte din vicleşugul inimii lui. Una spune, alta gândeşte, una te sfătuieşte, alta plănuieşte, una îţi arată că este şi alta este de fapt.

Dacă priveşti la făţarnic, îl vezi bocind, rugându-se, spu­nând că face bine. Dar toate astea le face urmărind sau câştigul, sau răzbunarea pe altul, sau vătămarea cinstei altuia. Şi câte chi­puri nu ia făţărnicia, că nu ajunge vremea şi nimeni nu poate spu­ne felurile vicleşugurilor făţarnicului. De aceea s-a spus că făţar­nicul este ca un cameleon.

Viaţa făţarnicului este pestriţă ca râsul. Aţi văzut blana râsului, că are numai ţepi, când albi, când negri, când vineţi. Aşa e viaţa făţarnicului; acum e într-un fel, acum în alt fel. Trece de la o stare la alta, că făţărnicia nu-l lasă să fie cin­stit, nu-l lasă să aibă sinceritatea şi nerăutatea sufletului, cum a cerut Hristos: „Fie dar vouă cuvântul ce este da, da, şi ce este nu, nu. Că ce este mai mult, vine de la cel rău”. Hristos îmi cere: dacă inima mea zice da, da să zică şi limba mea; dacă limba mea zice nu, nu voi zice şi cu mintea. Iar dacă inima mea zice da, iar limba nu, sunt făţarnic şi pestriţ, sunt râs, sunt cameleon, sunt drac făţarnic, sunt blestemat de Hristos pentru făţărnicie, că una am în inimă şi alta pe buze.

Din Arhimandrit Cleopa Ilie, Predici la Duminicile de peste an, Editura Mânăstirea Sihăstria, 2007, p. 18


Articole Asemănătoare
3968

Predică la Pilda Samarineanului milostiv (Pr. Ilie Cleopa)

În vremea aceea a venit la Iisus un învăţător de lege, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Dar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? Iar el, răspunzând, a zis: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot […]

Articole postate de același autor