Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz

194

Credinţa în Dumnezeu este o mare experienţă a omului, cea mai mare. Ea cere toată fiinţa şi toată energia noastră spirituală; ea cere dilatarea la maximum a fiinţei noastre interioare.

Credinţa nu înseamnă subiectivism şi nici lipsă de mărturii. Credinţa nu înseamnă proprie înşelare acolo unde mintea nu poate ajunge. Credinţa este o stare morală în care cunoaşterea vine din situarea omului în realitatea concretă, în viaţă, în aşa fel încât nimic nu se interpune. Credinţa este cunoaştere pe calea trăirii directe a unui fapt, a unei realităţi. Credinţa este un act liber pentru că este un act de trăire, de viaţă; ea apare ca o consecinţă firească a naturii morale.

Credinţa dă stabilitate şi sens vieţii lăuntrice. Omul credincios stă în preajma valorilor permanente; este bun şi bogat. Când trece peste el o încercare a vieţii nu se năruie, ci creşte. Omul credincios se aseamănă copiilor: râde cu lacrimi pe obraz. Încercare, luptă şi bucurie.

Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, p. 75


Articole Asemănătoare
188

Domnul iubeşte şi pe cel păcătos şi-i dă mila Sa!

Nu de mult, a fost un foc la Chilia Sfântului Ştefan. Monahul acelei Chilii era afară când clădirea luase foc, dar, vrând să salveze unele lucruri, s-a repezit înăuntru şi a ars şi el. Dacă, însă, s-ar fi rugat Domnului şi ar fi zis: „Doamne, aş vrea să salvez cutare sau cutare lucru, spune-mi ce […]

Articole postate de același autor
20003

„Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?”

O femeie se plângea preotului duhovnic că nu poate domoli nici cum vrăjmășia unei vecine. A încercat, zicea ea, cu multe celea, dar în zadar. „Cu cărbunii cei aprinși ai încercat?” o întreabă Preotul. „Până la cărbuni încă n-am ajuns. Am încercat numai cu niște apă fierbinte”. „Stai, că nu ne înțelegem bine, grăi preotul. […]