– Părinte, dar oamenii au copii, au griji, cum au să poată ei să se roage neîncetat?…
– Dar ce înseamnă rugăciunea neîncetată? Să facem binele, să lucrăm ca şi cum ar fi de faţă Dumnezeu. Şi, dacă omul întâmpină greutăţi, orice greutăţi ar avea, în toate necazurile lui să zică „Doamne, ajută-mă!” Şi asta este rugăciune: „Doamne, nu mă lăsa!” – decât să zică altele sau să gândească altceva…
Pe urmă, rugăciunea neîncetată înseamnă să-ţi păzeşti gândurile ca să gândeşti numai binele. Căci să gândeşti răul, să faci rău, nu este un lucru care să vină de la Dumnezeu. Dumnezeu înseamnă numai bine, Dumnezeu este iubire.
De a primit omul de undeva o răutate, ca să urască pe cineva, asta nu e de la Dumnezeu, ci din slăbiciunile lui – a primit-o din altă parte, de la cel rău, de la Satana.
Ne spune Mântuitorul: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc”; nu ne zice: „Cum să-l iubesc eu pe cel ce mă urăşte?”
Dacă îl urăşti pe cel ce te urăşte, se-nteţeşte ura, mai mult şi mai mult, şi se ajunge la despărţire, se ajunge la bătăi. Dar vedeţi marea înţelepciune a lui Dumnezeu, Care ne zice: „Dacă te urăşte cineva, de poţi, să te apropii de dânsul, şi să-i faci numai binele”? Are nevoie de ceva, atunci hai să-l ajutăm, să-i facem bine. Şi încet, încet, îl aduci să nu te mai urască şi să nu mai urască nici pe alţii.
Părintele Iulian Lazăr
sursa Rugăciunea de toată vremea, Editura Agaton, Făgăraș 2015, p. 275-276
