O mare minune contemporană a sfântului Nectarie

10153

Sfântul Mitropolit Nectarie, care a plecat la cele veșnice în anul 1920 - a slujit într-o biserică mai mult de o săptămână în anul 2001!

Mulți dintre noi cunosc faptul că sfântul Nectarie este cinstit cu multă evlavie de către poporul grec. Grecii au chiar și un proverb "Nu există vreo suferință pe care nu ar putea s-o tămăduiască Sfântul Nectarie".

În urmă cu câțiva ani, locuitorii, unuia dintre satele de munte din Eghina, au rămas fără preot. Timpul trecea, iar un alt preot așa și nu a fost repartizat în această parohie. Îar când a început Postul Mare, țăranii au început să-și facă griji.

În Grecia, în prima și ultima săptămână a Sfintei Paresimi, nu se merge la muncă și la studii - Elada se roagă.
Steagurile sunt coborâte în bernă în semn de doliu pentru Hristos Cel răstignit, în fiecare zi oamenii se roagă în biserici la slujbele lungi din Postul Mare, participă la drumul crucii, țin post strict, fără ulei, iar mulți ajunează complet. Pentru orice parohie să rămână în aceste zile fără preot, este un lucru de neconceput.

După ce s-au consultat între ei, țăranii au decis să scrie o scrisoare de cerere către episcopul locului. "Preasfințite Părinte, - s-au rugat locuitorii satului – trimiteți-ne un preot, macar pentru perioada Săptămânii Patimilor și a Învierii Domnului, pentru ca și noi să ne putem pregăti corespunzător, să aducem pocăință, să ne rugăm, și cu bucurie să întâmpinăm alături de ceilalți creștinii, Sfânta Înviere. Nu ne lăsați orfani, Preasfințite Părinte, vă rugăm să nu uitați de durerea noastră. Trimiteți-ne un preot, pe care îl va binecuvânta Preasfinția Voastră."

Episcopul a citit scrisoarea, iar la următoarea adunare eparhială printre alte probleme care trebuiau discutate, a dat citirii rugăminții locuitorilor satului din Eghina: "Cine poate, părinților, să plece în acest sat?" Dar fiecare dintre cei prezenți și-a explicat motivele care nu-i permit să meargă în această localitate. În continuare s-au discutat alte numeroase întrebări, și scrisoarea țăranilor pur și simplu a fost dată uitării.

În cele din urmă a sosit și Duminica Învierii, care, în Grecia, este sărbătorită extrem de festiv și  solemn de toată lumea. Iar după ce a trecut și săptămâna luminată, iar angajații eparhiei au revenit la locurile de muncă, episcopul a găsit pe biroul său o nouă scrisoare din același sat de munte. "Preasfințite Părinte - scriau țăranii. - Nu ne ajung cuvinte pentru ca să vă exprimăm toată recunoștința și să vă mulțumim pentru implicarea pastorală în soluționarea rugăminții noastre. Îi vom mulțumi mereu lui Dumnezeu și Dumneavoastră, pentru acest preot evlavios, pe care l-ați îndrumat către noi ca să putem sărbători Învierea Domnului. Nicioadată nu am am mai avut ocazia să ne rugăm alături de un asemenea preot plin de har și de smerenie... "

Următoarea adunare eparhială episopul a început-o cu întrebarea: "Cine dintre voi a plecat totuși în satul din care am primit scrisoarea, cu rugămintea de a le trimite un slujitor?" Toată lumea a  tăcut, nimeni nu avea vreun răspuns, pentru că nimeni nu a plecat să slujească în acest sat de munte. Confuz și plin de curiozitate, episcopul a hotărât că trebuie să viziteze neapărat această parohie. Câteva zile mai târziu, drumurile de munte stâncoase ale insulei Eghina erau străbătute de cortejul arhieresc. Pentru prima dată în viața acest sătuc a fost vizitat de un asemenea oaspete important. Cu cozonac și flori, satul adunat în întregime, și-a întâmpinat oaspeții, care mai apoi au fost conduși în vechea bisericuță.

În Grecia toți preoții sunt considerați funcționari publici, astfel, orice preot care slujește în biserică, fie chiar și o singură dată, trebuie să semneze în jurnalul de evidență a bisericii.

Episcopul s-a închinat icoanei din centrul bisericii și imediat a trecut în altar. Prin ușile împărătești deschise, toată lumea a văzut cum episcopul a luat jurnalul de evidență și s-a apropiat de o fereastră. A răsfoit în grabă paginile și a oprit degetul în dreptul ultimei însemnări.

"Nectarie, Mitropolitul de Pentapolis" – cu un scris frumos era făcută ultima inscripție. Episcopul a scăpat jurnalul din mâini și a căzut în genunchi. Știrea despre această mare minune i-a lăsat pe toți cei prezenți fără răsuflare.

După o pauză lungă de tăcere, oamenii nu au mai putut să-și stăpânească emoțiile, unii cădeau în genunchi, alții înălțau mânile în sus, se îmbrățișau și plângeau, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie. Abia acum fiecare dintre cei prezenți a început să înțeleagă ce s-a întâmplat în aceste zile minunate.

Dumnezeu, Stăpânul Lumii, a auzit rugămințile inimilor oilor Sale credincioase, părăsite în acest îndepărtat sătuc și le-a trimis un mare pastor, din împărăția cerurilor.

Stăpânul pămânestc al turmei, din slăbiciunea sa a uitat de mica turmă care i-a fost încredințată, dar nu a uitat de ea și Stăpânul Cerului și al Pământului.
O săptâmână întreagă, în anul 2001, Sfântul Nectarie, care a murit în anul 1920, s-a aflat printre cei vii, țaranii și familiile lor, a slujit în biserică lor, a participat cu ei la drumul Crucii, a condus prohodul Domnului, a cântat alături de ei imnuri și rugăciuni, i-a mărturisit, mângâiat și binecuvântat. Niciodată nu mai auzise ei până atunci asemenea cuvinte despre Dumnezeu. Părea că acest bătrân gheronda cu voce blândă, L-a cunoscut personal pe Domnul.

Doar acum oamenii au înțeles care era izvorul acelei bucurii nepământești, ce le umpluse inimile, a acelor lacrimi de pocăință, care i-au însoțit, și pe care nimeni n-a încercat să le rețină sau să se rușineze de ele. De ce nu-și mai doreau nici hrană și nici somn, ci doar să fie în rugăciune alături de acest binecuvântat păstor. Icoana Sfântului Nectarie s-a aflat mereu în biserica lor la un loc de cinste, dar nici unul dintre ei, nu l-a recunoscut. Această taină a fost ascună până la un timp de către Dumnezeu Însuși.

traducere și adaptare pentru altarulcredinței.md

Natalia Lozan

sursa http://subscribe.ru/

 

 


Articole Asemănătoare
1161

„Tată, uite un Doamne- Doamne viu!”

  Odată un copil care era în braţele tatălui său, fiind în biserică, a strigat tare spre uimirea tuturor când a ieşit preotul îmbrăcat în veşminte din Altar: „Tată, uite un Doamne- Doamne viu!” (adică nu ca cei de pe fresca pereţilor bisericii). Inima curată, nevinovată, a acelui copil a arătat simplu, dar tare, că […]

Articole postate de același autor


Urmăriți-ne pe Facebook!