O expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii, de Ziua Internațională a Copiilor

1593

Ziua Internațională a Copilului a fost marcată cu o acțiune ce s-a desfăşurat în scuarul Catedralei mitropolitane şi a constat în lansarea de lampioane colorate.

Evenimentul organizat cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir a reprezentat un prilej de bucurie atât pentru copii, cât şi pentru părinții acestora.

La final, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan le-a adresat un cuvânt de felicitare în care a menționat următoarele:

„Astăzi, cu prilejul Zilei internaționale a copilului, felicităm și binecuvântăm pe toți copiii, pe toți părinții trupești și sufletești, în mod deosebit, educatorii și educatoarele, profesorii și profesoarele și pe toți cei care ajută copiii să simtă iubirea și binecuvântarea lui Hristos pentru ei.

Evenimentul de astăzi este o expresie a grijii iubitoare pe care Biserica noastră o are față de copii. Însuși Mântuitorul nostru ne îndeamnă să îi imităm pe copii în curăție și în puritatea sufletului. Făcând aceasta noi primim frumusețe spirituală”.

În încheiere, PS Ioan a oferit copilașilor literatură religioasă pentru copii și mult așteptata înghețată.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
1703

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite și binecuvântarea colivei

În prima vineri a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Liturghia Darurilor înainte sfințite la Catedrala „Nașterea Domnului” din Chișinău. Din primele ore ale dimineții, odată cu începerea serviciului divin, numeroși credincioși au trecut pragul Catedralei pentru a lua parte la această slujbă deosebită prin importanța și frumusețea ei. Poporul binecredincios, având în frunte pe […]

Articole postate de același autor
1658

Duminica a XI-a după Cincizecime – „Dragostea se milostivește” (I Corinteni 13, 4)

Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine?“ (Matei 18, 32-33) În Duminica a XI-a după Cincizecime, 12 august 2018, credincioşii prezenţi la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău, s-au rugat la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, […]