„Nu-ți fie frică! Roagă-te în continuare!”

9380

Vreau să vă povestesc cum scumpa noastră maica Matrona ajută în situații foarte grele. Am aflat despre ea dintr-o carte care îmi nimerise în mâini din întâmplare. Îndeosebi m-au impresionat cuvintele ei despre faptul că și după martea ei, trebuie să-i cerem ajutor și să-i povestim despre toate greutățile noastre, așa cum era și în timpul vieții ei.  Eu mereu anume așa și procedez. Și întotdeauna, Slavă Domnului, toate merg bine. Locuiesc în Extremul Orient și de fiecare dată când pot ajuge la Moscova, trec neapărat și pe la matușca Matrona. Este o regulă pentru mine.

Asemenea s-a întâmplat și înainte de zborul spre casă despre care vreau să vă povestesc. Am ajuns la mănăstire, m-am închinat la icoane și moaște și i-am cerut binecuvântare sfintei pentru zborul care trebuia să dureze 9 ore. După care liniștită am plecat către aeroport. Când a trecut o oră și jumătate din timpul zborului, noi am intrat într-o zonă de turbulență. Majoritatea oamenilor simt o frică și o tulbarare în aceste clipe, avionul de parcă devine necontrolabil. Din momentul decolării am început a citi rugăciunile Tatăl Nostru” și ” Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te! „

Avionul continua să fie scuturat puternic, nouă ni se recomandase să ne punem centurile și să nu părăsim fotoliile. În tot acest răstimp am continuat să citesc aceste două rugăciuni. M-am speriat foarte tare când avionul câte puțin a început să ia o poziție verticală. Alături de mine ședeau un bărbat și o femeie, ei deja își luau rămas bun unul de la altul. Pentru câteva momente am încetat să mă rog.Și imediat am auzit o voce poruncitoare: „Nu-ți fie frică! Roagă-te în continuare!” Imediat am înțeles că matușca Matrona mi s-a adresat. M-am liniștit și mi-am continuat rugăciunea. Vecinii mei mă priveau foarte mirați și nu înțelegeau cum reușesc să rămân calmă, însă eu eram convinsă, că nu mai trebuie să-mi fac griji. În curând avionul a revenit la zborul său normal. Cele 7 ore rămase au trecut fără probleme, iar eu am rămas în rugăciune.

Acum unde nu aș pleca, mereu citesc aceste rugăciuni. Sunt nespus de recunoscătoare cuvioasei Matrona pentru tot ajutorul primit.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Traducere și adaptare Natalia Lozan

sursa mati-matrona.ru/


Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
847

Sal­va­rea unui musul­man de către Sfân­tu­lui Nico­lae

La mij­lo­cul ani­lor ’80, un cre­ş­tin rus a avut pri­le­jul să se afle într-o bise­rică orto­doxă din ora­şul Tas­kent. Acolo a văzut un musul­man care, cu mare evla­vie şi neîn­ce­tat, se închina şi aprin­dea lumâ­nări în fata icoa­nei Sfân­tu­lui Nico­lae, Făcă­to­rul de minuni. Tot acolo, lângă icoană, între ei s-a înj­ghe­bat o dis­cu­tie şi musul­ma­nul […]

Articole postate de același autor
9525

Suferința ne ajută să devenim mai înțelepți

Trebuie să înțelegem că viața noastră constă din probleme. Ele nu dispar. Dacă crezi că problema ta va dispărea, da, ai dreptate, cu siguranța se va găsi o soluție și pentru ea, dar în locul ei va apărea o altă problemă. Niciodată nu putem să scăpăm de toate problemele vieții. Viața e compusă din durere, […]