Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine

2868

Chiar vă rog, să fie o mai mare dorință de iubire adevărată! Nu o iubire înregistrată și difuzată ca atare de oameni: "Auzi, domnule, că trebuie să iubim!" Nu! Trebuie să simți nevoia să iubești.

Nu este niciodată nimeni degeaba lângă tine. El este cu știința lui Dumnezeu, ca tu să-l ajuți sau să te folosești. Te folosești, că poate are o putere de duh mai mare. Sau îl ajuți tu, în sensul de-a-l suporta. Este o mare greșeală atunci când certăm pe unul sau pe altul! Îl rabdă Dumnezeu și pe acela, și de aceea l-a pus în calea ta, ca să-l rabzi și tu și să te încununezi!

Dacă se întâmplă să facem fapte bune, nu este bine să le facem numai din obligație, pentru că devenim cazoni. Să le facem dintr-o dragoste cu orice chip, și atâta cât putem. Pentru că Dumnezeu nu ne ține că suntem noi foarte vrednici. Ne ține că este foarte milostiv El, și de aici vine și toată mila noastră.

Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 8


Articole Asemănătoare
1287

Să-i creştem ca să se mântuiască!

  Cum să ne creştem copiii? Să-i creşteţi să se mântuiască. Ca metodă tot blândeţea rămâne cea mai bună, pentru că, folosind asprimea, copilul te ascultă de frică şi prinde numai în piele învăţătura ta. Dar dacă te porţi blând cu el: „Copilul tatii, copilul mamii, uite aşa…“, el ascultă şi te vor asculta şi […]

Articole postate de același autor
544

PS Petru: ,,Mulțumesc cu toată dragostea lui Dumnezeu și Maicii Domnului pentru toate binefacerile știute și neștiute!”

Binecuvîntaţi Preasfînţite Vladica pentru a vă adresa cîteva întrebări! Dumnezeu  să vă binecuvînteze şi să ne lumineze ! Preot Nicolai: Vladica, prima poruncă în relaţia inter-umană este să ne cinstim părinţii. Povestiţi-ne despre cei care v-au crescut şi educat, despre părinţi şi despre familia Preasfinţiei Voastre. Episcop PETRU: Părinţii sunt cei care mi-au dat lucrul […]