Neîmplinirea noastră duhovnicească sau profesională este un mare păcat

3464

Referitor la grija de mâine, zicea Părintele Teofil un cuvânt foarte important pentru noi, că viaţa se trăieşte pe porţiuni. Viaţa este compusă din porţiuni de viaţă. Eu, în porţiunea mea de viaţă, sunt elev sau student. Eu trebuie să trăiesc deplin în această porţiune de viaţă. De multe ori oamenii îşi distrug prezentul prin viitor, adică trăiesc tânjind după un viitor iluzoriu. Nu se lasă pe ei să trăiască deplin în prezent. Se gândesc c-ar vrea să aibă aia şi aia, ar vrea să realizeze nu-ştiu-ce lucruri, şi-şi doresc altceva decât ceea ce au, nu se angajează la ceea ce au în viaţă, dorindu-şi altceva. Şi nu-şi mai trăiesc viaţa, porţiunea de viaţă în care se află ei. Atunci e important să faci tu ce ţine de porţiunea ta de viaţă: eşti elev - fă-ţi treaba de elev; eşti student - fă-ţi treaba de student. Fă ceea ce ţine de condiţia ta, nu te gândi ce-o să faci peste un an-doi, zece ani. Fă ce trebuie să faci în prezent şi viitorul e treaba lui Dumnezeu. Noi însă trebuie să ne pregătim.

Cum povestea Părintele Teofil că i-a spus Părintele Serafim Popescu, duhovnicul său. Părintele Teofil, fiind orb, când a mers la mănăstire, proaspăt absolvent, se gândea el cu ce va putea vreodată să-i ajute pe alţii. Pentru că se vedea-n condiţia în care el trebuia să fie ajutat de alţii. Şi i-a spus Părintele Serafim: „Lasă, nu te mai gândi tu la asta. Tu să te pregăteşti, ca atunci când va avea Dumnezeu nevoie de tine, tu să fii pregătit". Şi Părintele Teofil s-a pregătit o viaţă întreagă, adică a avut o viaţă întreagă de acumulare - nu materială, ci culturală şi intelectuală şi duhovnicească. Cel mai mult duhovnicească. De ce? Ca să le fie altora de folos! El, din starea lui, şi-a dat seama ce mare şansă este aceea să poţi fi cuiva de folos. Pentru că, aşa cum ziceam, el îşi punea problema: „Voi putea vreodată să fiu de folos?". Şi pe de altă parte, simţea ajutorul celorlalţi. Atunci n-a mai pierdut timpul Părintele Teofil. Toată viaţa Părintele s-a depăşit pe sine însuşi pe toate planurile, pentru a se pune în slujba celorlalţi. Şi cum ziceam: nu se ruşina, om bătrân, să-nveţe poezii de dragoste. Avea şaptezeci şi ceva de ani - a murit la optzeci de ani - şi zicea: „Nu mai pot să învăţ, să memorez poeziile ca-nainte şi trebuie să le tocesc". Dar el, om în vârstă, se străduia, ca să fie lucrător bucuriei, cum se numea pe sine. Căci zicea: „Fiecare trebuie să fim lucrătorul bucuriei celor din jurul nostru”. Tot timpul se gândea să se depăşească pe sine, ca să aibă ce să ofere.

Să ştiţi că neîmplinirea noastră duhovnicească sau profesională este un mare păcat, pentru că nu ne aducem aportul nostru în lume, nu suntem celorlalţi de folos. Şi fiindu-le de folos, în acea măsură ne împlinim şi noi duhovniceşte şi rodim talantul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Şi-atunci, faptul de a pierde vremea, de a investi timp în consumatori de timp, faptul de a consuma timpul - căci timpul vieţii ne este dat nu ca să ne distrăm, ci ca să creştem - faptul acesta, de a nu creşte, este mare păcat; pentru că o grămadă de oameni s-ar putea folosi, şi nu se vor putea folosi de tine din cauza trândăviei tale. Din cauză că tu ai pierdut timpul, în loc să te rogi sau să înveţi sau să lucrezi, să te lucrezi prin lucru. Din cauză că tu ai ales să te distrezi, să consumi timpul, la modul acesta consumist, ca pe un produs, să-l iroseşti în plăceri, când el ţi-a fost dat să-l consumi pentru a investi în tine, spre binele celorlalţi.

Ierom. Pantelimon Şuşnea

Fragment din cartea "Parintele Galeriu - Astazi" Oasa 2013


Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1515

Rugăciune pentru duşmani

Prin anii ’50, părintele profesor Nicolae Neaga examina la Vechiul Testament. Un student mai în vârstă şi mai sărac cu duhul, originar din părţile Bihorului, a sosit la examen cu oarecare întârziere. Părintele îl întreabă: –   Dar unde ai fost până acum, căci ţi-a trecut rândul? Studentul: – Am fost în catedrală. –   Şi ce-ai […]



Urmăriți-ne pe Facebook!