bis

Ne place să fim ortodocşi numai cu numele

211

Românii se pot lăuda că peste 80% dintre ei sunt ortodocşi. Dar s-a pus oare întrebarea de ce procentul românilor care merg la biserică este atât de mic? Răspunsul este simplu: pentru că ne place să fim ortodocşi numai cu numele.

Oare câţi din ţara noastră merg la biserică în fiecare duminică? Un exemplu cred că este grăitor pentru modul în care mulţi români înţeleg credinţa creştină. Cum ştiu românii să se bucure de un botez sau cum ştiu să se poarte la o înmormântare sau la o masă de parastas? (Dar nu vorbesc numai de ortodocşii români, ca şi cum ceilalţi – grecii sau ruşii sau bulgarii – ar fi din alt aluat.) Să fim sinceri: dacă am pune pe o balanţă cât îi interesează bucatele pe invitaţii la un botez, şi cât îi interesează mântuirea noului botezat, balanţa ar fi în favoarea bucatelor.

Întrebarea lui Hristos: Fiul Omului, când va veni, va găsi, oare, credinţă pe pământ? (Luca 18, 8) pare să fie din ce în ce mai apăsătoare. Răspunsul la întrebare ni l-a dat tot El, când ne-a spus că Biserica lui nu va fi biruită de diavol, ceea ce înseamnă că până la sfârşitul lumii vor exista creştini, preoţi şi ierarhi care vor păstra nestinsă candela dreptei credinţe: Dar voi cine ziceţi că sunt? Răspunzând Simon Petru a zis: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar Iisus, răspunzând, i-a zis: Fericit eşti, Simone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui (Matei 16, 15-18). Da, Hristos a zidit Biserica pe piatra cea tare a credinţei că El este Fiul lui Dumnezeu cel viu, şi această Biserică va rezista până la sfârşitul veacurilor. Dar – după cum ne arată atâtea şi atâtea profeţii – vor fi din ce în ce mai puţini oamenii care vor trăi Ortodoxia…

Hristos nu a întrebat dacă la A Doua Sa Venire va mai găsi fecioare pe pământ, nici dacă va mai găsi postitori, ci a întrebat dacă va mai găsi credinţă… Pentru că, fără credinţa cea adevărată, fecioarele pot fi neînţelepte ca cele pomenite în Evanghelie, iar postitorii pot fi ca făţarnicii pe care El i-a mustrat de atâtea ori.

Unii oameni, după ce au trăit ani de zile în păcat, sau unii tineri – care poate s-au scârbit de păcat numai după câteva luni de „practică” – simt nevoia unei schimbări în viaţa lor. Numai că le este foarte greu să se schimbe… Pentru că duhul acestei lumi îi presează puternic… Schimbarea în viaţă nu trebuie să înceapă cu renunţarea la un păcat sau altul. Trebuie să înceapă prin dobândirea credinţei, şi prin întărirea în credinţă… Fără credinţă, am putea renunţa poate la un păcat trupesc… Dar ar fi trebuit să ne dăm seama că păcatul necredinţei este mai mare decât păcatele trupeşti… Şi pe acesta ar fi trebuit să îl lepădăm primul.

Da, nu este uşor să crezi în Dumnezeu, să te laşi călăuzit de învăţăturile Bisericii. Este pur şi simplu o aruncare în gol, este asumarea unui cutremur lăuntric. Totul se surpă, vechile repere pălesc… Dar apare ceva nou. Ceva care îţi dă putere să te lupţi cu lumea întreagă… Mai exact, ceva care îţi dă putere să birui înţelepciunea, obiceiurile şi păcatele acestei lumi.

Dobândiţi credinţa… Fără ea, degeaba vă luptaţi să deveniţi mai buni, mai frumoşi, mai virtuoşi. Degeaba încercaţi să renunţaţi la păcate. Sufletele voastre sunt prea sensibile ca să se poată hrăni numai din interdicţii. Sufletele voastre au nevoie în primul rând de Dumnezeu… Da, de Dumnezeu, Căruia îi facem atât de puţin loc în vieţile noastre… Să credem în Dumnezeu, şi toate se vor schimba, toate vor fi binecuvântate. Pentru unii, drumul va fi mai uşor, pentru alţii, mai greu – cu poticniri şi căderi –, dar pentru toţi cei care îl aleg cu sinceritate va fi un drum al împlinirii…

Din păcate, facem şi noi ca americanii: unii mergem la biserică pentru „pacea minţii”, alţii pentru că „e bine”, dar foarte puţini mergem să ne întâlnim cu Hristos… Da, Dumnezeu e pretutindeni, dar ne aşteaptă în biserică pentru că acolo e casa Lui… Să nu încercăm să ne fabricăm o credinţă personală, ci să primim credinţa la care El ne-a chemat, întemeind Biserica, al cărei Cap este…

Şi să nu uităm că Hristos ne-a invitat la masa cea împărătească – să ne hrănim cu Sfânta Împărtăşanie, care este Trupul şi Sângele lui. Numai această împărtăşire – la care ne cheamă Biserica – ne poate fi cu adevărat „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”…

Extras din Extras din Tinerii şi sexualitatea – Păcate noi, păcate vechi (Editura Egumeniţa, 2005)


Articole Asemănătoare
82

De ce lipseşti? – Predica Mitropolitului Augustin de Florina la vindecarea femeii gârbove

„Şi învăţa Iisus într-una din sinagogi sâmbăta”(Luca 13,10) Era, zice Evanghleia de astăzi, într-o sâmbătă, când Hristos s-a dus într-o sinagogă. Sâmbăta, evreii o ţin ca zi de închinare a lui Dumnezeu. În această zi este interzisă munca. Porunca Decalogului spune: „Şase zile din săptămână pentru muncă, dar sâmbăta trebuie să fie închinată slujirii lui […]

Articole postate de același autor
139

O seară de excepție la Lucășeuca! Invitatul serii: Prea Cuviosul Părinte Filaret (Cuzmin)

În fiecare duminică a Postului Mare, Biserica Sfânta Treime din s. Lucășeuca este onorată cu prezența unor persoane de excepție. Astăzi, creștinii au fost întăriți cu Cuvântul de viață dătător rostit de Părintele Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Starețul Mănăstirii Căpriana și bun prieten al Parohiei noastre! Subiectele abordate în această seară au fost: Taina Sfintei Spovedanii, […]



Urmăriți-ne pe Facebook!