“N-am timp de biserică”

1618
Dacă întrebăm oamenii de ce nu merg să se roage la sfintele biserici, ei în general ne răspund că «nu au timp», că «au mult de lucru». Dar să privim la vieţile acestor oameni care niciodată nu au timp, care muncesc din zori şi până în seară, punându-şi toată nădejdea numai în munca lor, şi să le comparăm cu vieţile celorlalţi oameni, care fac loc mai întâi rugăciunii în viaţa lor, fără să neglijeze în plan secund nici munca.
Vom vedea că aceştia din urmă nu sunt câtuşi de puţin oameni lipsiţi, iar ceea ce este şi mai important: aceştia sunt mult mai împliniţi şi mai mulţumiţi sufleteşte! Iată aici istoria a doi vecini, ambii croitori, dar care erau oameni foarte diferiţi în atitudinea pe care o aveau faţă de muncă şi de credinţă, şi de asemenea şi în privinţa îndestulării lor materiale şi a mulţumirii sufleteşti.
Unul dintre ei avea o familie numeroasă, iar celălalt nu era căsătorit. Primul avea obiceiul să meargă la biserică în fiecare dimineaţă ca să se roage, pe când burlacul nu mergea niciodată la biserică. Nu numai că cel cu familie numeroasă lucra şi mai puţin, având comenzi mai puţine, dar nici măcar nu era tot aşa de priceput la meserie ca celibatarul. Şi cu toate acestea, celui cu mulţi copii nu îi lipsea nimic, pe când acestuilalt îi lipseau toate.
Burlacul l-a întrebat pe familist cum face că are de toate, deşi lucrează mai puţin? Familistul cel credincios i-a răspuns atunci că se întîmpă aşa deoarece el, când se întoarce în fiecare dimineaţă de la biserică, găseşte pe drum aur pierdut de alţii. El l-a chemat pe burlac să vină şi el la biserică, spunându-i că astfel vor împărţi aurul pe care îl vor găsi la întoarcere, pe drum. Amândoi vecinii au început să meargă împreună regulat la sfânta biserică, şi nu a trecut mult până şi burlacul a început să o ducă bine şi să fie bucuros şi mulţumit.
Desigur, ei nu găseau nici un aur la întoarcere pe drum, dar veneau de la biserică cu o comoară mult mai de preţ: cu binecuvîntările Bisericii odihnind ca un tezaur mereu sporit în sufletele lor, mereu mai curăţite şi mai credincioase. Căci celor care caută mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui (Matei 6, 31), Dumnezeu le adaugă şi le sporeşte şi din belşug le sporeşte, cu toate cele de folos şi pentru trup, şi pentru suflet.

Sursa: Sfântul Nicolae Velimirovici – Proloagele de la Ohrida


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
399

O biserică ortodoxă subterană a fost descoperită în regiunea Cappadocia, Turcia

În apropierea orașului Nevsehir, Cappadocia, o echipă de arheologi turci au descoperit o biserică creștină veche care datează din secolul V. Pereții acesteia sînt săpați în stâncă și pictați în fresce cu reprezentări iconografice ale apostolilor, sfinților și profeților dinVechiului Testament, precum Moise și Ilie. Biserica a fost descoperită de arheologi în timpul excavărilor și […]

Articole postate de același autor
3464

Cum să punem nume copiilor

Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu. Prin punerea numelor de către patriarhi s-a arătat nu […]