preot

Motanul (Nesfinţii Sfinţi)

556

Ce să mai zic, la noi oamenilor le place să îi judece şi să îi critice pe preoţi. De aceea, pentru mine a fost ceva cu totul neaşteptat când odată, pe vremea când slujeam încă la Mănăstirea Donsk, a venit la mine un enoriaş de-al nostru cu numele Nicolae şi mi-a spus:

– Acum am înţeles: cei mai buni, mai mari, mai răbdători şi mai minunaţi oameni din lume sunt sunt preoţii!

Eu m-am mirat şi l-am întrebat ce anume i-a insuflat asemenea gânduri.

Şi Nicolae a răspuns:

– Eu am un motan. Foarte bun, inteligent, frumos. Dar are o ciudăţenie: când eu şi soţia mea plecăm la serviciu, el se furişează în patul nostru şi, iertaţi-mă, îşi face nevoile acolo. Am încercat prin toate mijloacele să-l dezvăţăm: l-am rugat stăruitor, l-am pedepsit, dar în zădar. În cele din urmă, am construit o adevărată baricadă în jurul patului. Dar când m-am întors acasă am văzut baricada împrăştiată în toate păţile, iar motanul se furişase din nou în pat şi îşi făcuse acolo nevoile. M-am înfuriat atât de tare, încât l-am prins şi pur şi simplu l-am bătut! Motanul s-a supărat atât de tare, încât s-a băgat sub scaun, s-a aşezat acolo şi a început să plângă. De-adevăratelea! Pentru prima dată am văzut aşa ceva, îi curgeau lacrimi din ochi. În timp ce motanul plângea, a venit soţia mea şi s-a repezit la mine:

„Nu-ţi este ruşine? Mai eşti şi ortodox! Nici macar nu discut cu tine, dacă nu te pocăieşti la preot pentru fapta ta sălbatică, josnică, necreştinească”.

Nu mi-a rămas altceva de făcut şi mă mustra şi conştiinţa, aşa că în dimineaţa următoare am mers la mănăstire să mă spovedesc. Şi m-a spovedit egumenul Gleb. Am stat la rând şi i-am povestit tot.

Părintele Gleb, un egumen foarte bun, de vârsta a doua, venit de la Lavra Sfintei Treimi, slujea temporar atunci la Mănăstirea Donsk. De obicei, el stătea la spovedanie sprijinit de analog şi, proptindu-şi barba în pumn, asculta păcatele enoriaşilor. Nicolae i-a destăinuit amănunţit şi sincer trista lui întâmplare. Şi s-a străduit să nu ascundă nimic, aşa că a vorbit mult timp. Iar când a sfârşit, părintele Gleb a tăcut puţin, a oftat şi apoi a spus:

– Mda…Desigur, n-a ieşit bine! Dar ce nu am înţeles eu: acest copt* învaţă la universitate? Ce, ei nu au acolo cămin?

– Care copt? a întrebat Nicolae.

– Păi, cel care stă la voi, despre care mi-ai povestit acum.

– Şi atunci am înţeles – şi-a încheiat Nicolae istoria – că părintele Gleb, care era surd de-o ureche, ascultase smerit timp de zece minute aiureala mea despre motanul care, nu ştiu de ce, stă la noi în apartament şi îşi face nevoile în patul nostru, pe care l-am snopit în bătaie şi care s-a furişat sub scaun, s-a aşezat acolo şi a început să plângă…Şi atunci am înţeles că cei mai mununaţi şi de nepătruns, cei mai răbdători şi mai mari oameni din lume sunt preoţii noştri.

* Copt – reprezentatnt al vechii civilizaţii egiptene; în limba rusă „motan” se traduce prin „kot”, iar egumenul Gleb înţelese „copt”.

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 360-363


Articole Asemănătoare
473

Cele mai frumoase ipostaze ale inocenței, surprinse de către o mamă (foto)

  Elena Shumilova a devenit cunoscută în țara sa natală, Rusia, apoi în străinătate, cu câteva fotografii în care i-a imortalizat pe copiii săi. De când a pimit primul său aparat de fotografiat, Elena a început să le facă diverse fotografii copiilor, pentru a le arăta atunci când vor crește cât de frumoși și de […]

Articole postate de același autor
33

Preotul Alexandru Cernăuțeanu – martirizat prin împușcare

Preotul Alexandru Cernăuțeanu s-a născut la 10 ianuarie 1883 în familia preotului Mina și a presbiterei Elisaveta Cernăuțeanu din localitatea Mărcăuți, jud. Hotin. A fost botezat la 15 ianuarie în biserica din satul natal de către preotul Vasile Ostapov din Colicăuți, nași de botez fiind preotul Gheorghe și soția sa, presbitera Maria Stadnițchi din localitatea […]



Urmăriți-ne pe Facebook!