Mitropolitul Vladimir: Ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii

1811

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, astăzi, 1 Iunie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova a adresat copiilor un mesaj de îndemn și de felicitare, menționând că: ziua de 1 iunie este un moment de aprofundare a importanței pe care o au copii pentru viitorul societății noastre, dar și a responsabilității pe care noi, cei maturi, o avem față de cei mai mici ai noștri.

Vlădica Vladimir a îndemnat pe copii ca, în drumul lor spre maturitate, să protejeze frumusețea inocenței și încrederea în mereu mai binele lumii noastre neuitând de rugăciune și de respectul față de familie.

Adresându-se și părinților, Înaltpreasfinția Sa le-a cerut să îi înconjoare mereu cu grijă pe copii, călăuzindu-i pe drumul binelui, adevărului, frumosului și al iubirii. Or, a-i crește în respect față de valorile credinței și Bisericii strămoșești, este un act de zidire sufletească și de laudă adusă Dătătorului tuturor bunătăților.

Adresăm felicitări și îndemnuri de încurajare și de susținere pentru toate familiile creștine, dar mai ales pentru familiile care au mulţi copii. Totodată ne rugăm Preasfintei Treimi să binecuvânteze pe toţi părinţii şi pe toţi copiii, să le dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie, întru mulţi şi fericiţi ani!

Ziua Internațională a Copilului a fost instituită în anul 1925, la Geneva, în cadrul Conferinței Mondiale pentru bunăstarea copilului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
18206

Mesaj de felicitare pentru părintele Octavian Moşin

Cu prilejul aniversării a 40 ani de viață, aducem sincere felicitări părintelui Octavian Moşin, celui care care se roagă, trăieşte şi munceşte cu multă dăruire pentru alţii, trăind credința prin faptă. Folosim acest prilej pentru a da slavă lui Dumnezeu pentru bogatele împliniri din pastorația Preacucerniciei Voastre, pentru belșugul duhovnicesc care a însoțit acești frumoși ani […]

Articole postate de același autor
2009

Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

În Duminica I după Cincizecime, a Tuturor Sfinților, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din or. Soroca, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicarul Mitropoliei Moldovei, a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie, la care au participat mulțime de credincioși ai urbei. Biserica Ortodoxă prăznuieşte Duminica Tuturor Sfinţilor în prima Duminică după Duminica Pogorârii Sfântului Duh. Prin aceasta se arată […]