Mitropolitul Vladimir a sfințit piatra de temelie a unui nou locaș în s. Pelinia, r. Drochia

586

Joi, 2 noiembrie 2017, a fost sfințită piatra de temelie a unei noi biserici în satul Pelinia, raionul Drochia, fiind cea de-a treia casă a Domnului ce urmează a fi ridicată.

Înainte de binecuvântarea ierarhului, un sobor de preoți în frunte cu prot. Ioan Purice a săvârșit slujba acatistului ”Sf. Irh. Nicolae”, în cinstea căruia va fi ridicat sfântul locaș, cu sfințirea agheasmei mici.

Sute de credincioși din localitate și peste treizeci de slujitori din toate colțurile republicii au răspuns chemării și îndemnului părintelui-paroh Adrian Ciobanu de a veni la o rugăciune comună de consacrare a unui nou altar de rugăciune.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir a fost întâmpinat cu pâine şi sare de către un grup de elevi și enoriași.

A urmat slujba de sfințire a primei pietre la temelia noii biserici.

La sfârşitul slujbei, ÎPS Vladimir a ţinut un cuvânt de învăţătură despre rolul bisericii ca zid în viața creștinului și a îndemnat credincioșii prezenți să sprijine ridicarea acestui sfânt locaș.

Ierarhul a înmânat diplome de recunoștință pentru câțiva ctitori: familiei Dolință, Petru, Galina și fiul lor Serghei, pentru jertfirea unui set de clopote; dlui Valeriu Trestian, dlui Mihail Pripa, dlui Ștefan Bagrin și dlui Efim Gopșa.

Este de menționat faptul că parohia cu hramul ”Sf. Irh. Nicolae” din Pelinia a fost întemeiată la 16.02.2014 de către un grup de credincioși în frunte cu pr. Adrian Ciobanu, băștinaș din acest sat. La 19.05.2015 a fost amenajat un paraclis în care se desfășoară serviciile divine, iar toamna trecută au demarat lucrările la edificarea unui nou locaș al Domnului.

Pr. Octavian Moșin

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
533

Tabăra „Bucurie în Pelinia“

În perioada 22-24 august 2017, copiii şi tinerii din satul Pelinia, r. Drochia s-au adunat la prima ediţie a taberei de vară care s-a organizat pentru ei. Tabără a fost organizată cu binecuvântarea  ÎPS Mitropolit Vladimir de către protoiereului Adrian Ciobanu, parohul bisericii din această localitate, cu implicarea voluntarilor din Asociația Tineretul Ortodox Român (Iași) şi Asociaţia […]

    Articole postate de același autor
    397

    Nu-i cu neputinţă să tai patima când ai hotărâre

    Ca să poţi învinge o patimă, nu ai voie să te pretinzi că eşti cineva, că eşti ceva. Dacă pretinzi că eşti ceva, înseamnă că a intrat în sufletul şi în cugetul tău egoismul, patima cea mai blestemată şi cea mai înfricoşată pentru orişicare dintre noi. Întotdeauna patimile dacă se întăresc în om, de-acuma omul […]