Mitropolitul Moldovei a resfinţit Biserica Parohiei „Sfânta Treime” din s. Baroncea, r. Drochia

1236

Luni, 18 noiembrie, credincioșii parohiei „Sfânta Treime” din satul Baroncea, raionul Drochia, au trăit momente de bucurie și înălțare sufletească, prilejuite de vizita arhipăstorească a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir pentru a oficia sfințirea Bisericii din localitate și Sfânta Liturghie prilejuită de renovarea capitală a sfântului locaș

Din soborul de preoți liturghisitori au făcut parte Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și Protopop al Sectorului I, Chișinău, Prot. mitr. Pavel Vuluța, Protopop de Drochia, Prot. mitr. Veaceslav Ungureanu, Protopop de Rîșcani, Ierom. Gheorghe (Croitor), parohul bisericii și preoţi din parohiile învecinate.

Răspunsurile liturgice la strană au fost date de către corul mixt al Protopopiatului Drochia.

În timpul slujbei, părintele paroh, Ierom. Gheorghe (Croitor) a fost decorat de către Mitropolit cu dreptul de a purta crucea cu pietre scumpe și palița, pentru eforturile realizate la renovarea edificiului eclesial și buna întreținere a parohiei încredințate.

Alături de părintele Gheorghe, mai mulți preoți din Protopopiatul Drochia, la raportul Protopopului au fost decorați de către Vlădica Vladimir cu distincții bisericești în semn de recunoștință pentru munca depusă spre binele și propășirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sărbătoarea a avut o aleasă împrospătare duhovnicească pentru credincioșii locului, dar, în special, și pentru mulțimea de copii și tineri prezentă la rugăciune.

La finalul Serviciului divin a fost oficiat un Tedeum de mulţumire, după care Mitropolitul Vladimir a onorat ctitorii și binefăcătorii lăcașului de cult din Baroncea cu Ordine și Diplome mitropolitane.

În cele din urmă, Întâistătătorul i-a îndemnat pe cei care au fost antrenați în procesul de reparații să dea și în continuare exemple demne de urmat pentru societate, prin bunăvoința și eforturile domniilor lor, depuse cu atâta osârdie spre a realiza cu adevărat un scop nobil.

Cu profunde cuvinte de recunoștință a venit și părintele paroh, care a dat o apreciere deosebit de însemnată vizitei arhierești din această zi, precum și cuvintelor părintești ale Mitropolitului.

Drept amintire a rugăciunii comune de astăzi, peste 150 de credincioși au primit în dar din partea Întâistătătorului câte un exemplar al Noului Testament, iar ce micuți s-au ales cu cărțulii de rugăciune și iconițe.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
2865

Impresii de la tabără de Oaşa, mănăstirea situată la granița dintre cer si pământ

Timp de 10 zile mai mulți tineri din Republica Moldova, au avut posibilitatea de a participa la Tabăra Internațională de la mănăstirea Oașa, organizată cu scopul a reuni tinerii creștini ortodocși români din diaspora în jurul valorilor de credință și neam. Peste 40 de tineri au fost integrați în programul bogat al mănăstirii, ce presupunea […]