Minunea întâmplată cu icoana Maicii Domnului de la Vladimir

1049

Istoria minunii pe care vreau să v-o povestesc azi e destul de lungă, dar, cred eu, foarte frumoasă. Ea ne arată cât de grabnic ajutătoare este Maica Domnului atunci când ne rugăm ei cu toată osârdia.

La împlinirea a 600 de ani de la întemeierea unei importante mănăstiri din Rusia, închinată Maicii Domnului, a fost adusă pentru o zi, de la Galeriile Tretiakov, o vestită icoană. Era vorba de vechea icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vladimir, odorul cel mai de preţ din ţara Sfântului Serafim de Sarov.

Procesiunea a început în oraş şi s-a încheiat la mănăstire. La ea au participat zeci de mii de oameni, deşi autorităţile comuniste nu prea erau încântate de ce se petrecea chiar sub ochii lor.

Deşi ploua, patriarhul şi foarte mulţi preoţi în veşminte complet ude păşeau încet în urma icoanei. Oamenii se rânduiseră de-a lungul străzilor pe unde era purtată icoana şi, atunci când convoiul se apropia de ei, cădeau în genunchi în băltoacele cu apă, pe asfaltul ud. Dar nimeni nu mai ţinea cont de ploaie, de umezeală sau că cineva îşi va murdări hainele.

Era deja ora trei după miezul nopţii când, în sfârşit, ultimul om din acel imens rând a intrat în biserică, închinându-se în faţa icoanei.

Biserica mănăstirii era goală. Rămăseseră numai specialiştii de la Galeriile Tretiakov, funcţionari de la administraţia oraşului şi demnitarii din miliţia rusă. Toţi stăteau în tăcere, uimiţi de evlavia poporului de care ateismul nu se prea lipise. Stareţul mănăstirii le-a spus tuturor că acum este singura ocazie din viaţa lor când într-o zi de sărbătoare, într-o mănăstire, se pot apropia de această icoană pentru a se ruga Împărătesei cerurilor.

Funcţionarii se uitau unii la alţii jenaţi. Fiecare din ei, dacă ar fi fost singur acolo, s-ar fi închinat şi rugat cu mare bucurie Maicii Domnului. Dar aşa, în văzul celorlalţi, nimeni nu îndrăznea.

Cu toate acestea, un general din miliţie, mormăind furios, i-a strecurat cascheta sa unui maior şi cu stângăcie a făcut trei metanii înaintea icoanei. A sărutat zgomotos geamul de protecţie al icoanei şi stăruitor i-a şoptit ceva Maicii Domnului. Apoi s-a mai închinat odată stângaci până la pământ şi s-a dat înapoi. A smuls cascheta din mâinile subalternului, care, uimit, rămăsese cu gura căscată.

Stareţul, observându-l, i-a spus generalului că pentru gestul său, Maica Domnului nu îl va lăsa niciodată, după care a lăsat angajaţii muzeului să ia icoana.

La o săptămână de la procesiune a fost dată o masă festivă la care au luat parte atât cei de la muzeu, cât şi cei din miliţie şi administraţia oraşului. Stareţul le-a mulţumit pentru ajutor. Generalul era prezent la masă şi a mărturisit în auzul tuturor minunea de care avusese parte.

Surorii lui, accidentată grav la ambele picioare de un şofer, i se făcuse operaţie la unul din membrele fracturate. Urma operaţia la celălalt picior. Femeia, în vârstă, suferea cu inima şi doctorii se temeau că nu mai poate rezista unei anestezii prelungite.

În noaptea când generalul era la mănăstire, mărturisea el, s-a apropiat cu hotărâre de icoană şi i-a şoptit Maicii Domnului: „Maica Domnului, mie nu-mi trebuie nimic, eu am de toate. Însă iată, sora mea… va fi operată mâine. Şi mă tem că nu va rezista… Ajut-o pe ea!“

Generalul de miliţie nu s-a temut în acea clipă că pentru gestul său putea fi eliberat din funcţie. Nu i-a păsat. În dimineaţa următoare, el a sunat la spital să afle cum decurgea operaţia. De acolo i-au spus că nu s-a mai făcut nici o operaţie. La nedumerirea lui, medicii i-au răspuns că dimineaţă, înainte de a o duce pe bătrână în sală pentru anestezie, i-au făcut o ultimă radiografie, la care s-a văzut că oasele zdrobite ale piciorului erau aşezate întocmai aşa cum ar trebui ca să se sudeze. Doctorii nu au avut decât să-i pună ghipsul.

Extras din Arhimandritul Tihon Șevkunov Nesfinții Sfinți și alte povestiri, Editura Egumenița, 2013, pg. 199-202

Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
2913

Învăţaţi-i pe copii să ceară ajutorul lui Dumnezeu

Medicamentul şi marele secret pentru creşterea copiilor este smerenia. Încrederea în Dumnezeu dă o siguranţă absolută. Dumnezeu este totul. Nu poate nimeni să spună „Eu sunt totul”. Aceasta vădeşte egoismul. Dumnezeu vrea să-i călăuzim pe copii la smerenie. Este nevoie de luare aminte atunci când îi îmbărbătaţi pe copii. Copilului nu trebuie să-i spui: „Tu […]

Articole postate de același autor
4029

Despre purtarea crucii sau pe cât de uşor ne dezicem de Hristos

Creştinul care nu-şi pecetluieşte chipul cu semnul Sfintei Cruci şi care nu poartă acest semn la pieptul său este ca şi un ostaş nepăsător, care porneşte la luptă fără armă. Astăzi creştinii au devenit atât de indiferenţi atât faţă de această însemnare, cât şi faţă de faptul ce înseamnă purtarea crucii. Ar trebui să ne […]



Urmăriți-ne pe Facebook!