Minunea de la Techirghiol: Un preot a renunțat la propria casă pentru a ridica un orfelinat

818

Toamna la Techirghiol nu înseamnă doar evantaiul de raze galbene coborât din cer fără grabă, razant cu obrazul încrețit de timp al ghiolului. Nu înseamnă doar plecăciunile solemne ale pelerinilor în fața osemintelor duhovnicului Arsenie Papacioc sau cruciulițele discrete ale măicuțelor insinuate printre lujeri de trandafi ri ciupiți de frig și mușcate roșii ca sângele. Nu înseamnă exclusiv tratamentul cu nămol sapropelic, în căutarea căruia s-au urnit oameni de peste mări și țări. Toamna aceasta la Techirghiol nu înseamnă, așadar, doar o perseverentă vânătoare de minuni, demonstrate științifi c sau închipuite. Toamna pe malul ghiolului, pe Strada Victoriei numărul 17, mai precis, înseamnă și vise și visuri trăite, muncite și în mare parte îndeplinite. Povestim, mai jos, minunea de vis a preotului Claudiu Banu, care, în doar patru ani, a reușit să-i unească pe români în hora uitată a solidarității și a milei pentru a ridica, mână de la mână, un adăpost pentru orfanii și femeile abuzate din Dobrogea.

De-a lungul țărmurilor limanului scuturat acum, slavă Domnului!, de ciorchinii inestetici de burtoși unși cu nămol din creștet până-n tălpi e liniște. Aproape că-ți poți auzi gândurile și urma aspirațiile. Prind, cu coada ochiului, ultima zbatere a liniei ghiolului înainte să urc, stânga, pe „Victoriei”, sens unic spre cer. Drumeagul împleticit, cu răni ondulate în sus, respiră, după două, trei sute de metri, pe margini, unde au răsărit viluțe cochete cu grădini îngrijite, făcând uitate bordeiele tătărești de acum o sută de ani și fumul lor acru de balegă arsă.

Năluca din tăria văzduhului

Opresc în fața unei scene tulburătoare: pe o clădire înaltă, zdravănă, crescută din tone de fier-beton, chiar în vârful ei, văd fluturând, seniorial, un veștmânt lung, profilat pe albastrul de deasupra noastră, al tuturora, ca o poruncă. „E preotul pe care trebuie să-l întâlnesc, sigur e el”, îmi spun tare, în timp ce opresc motorul mașinii. Apoi, în gând: „Ce popă nebun! Îmi place!”. N-apuc să-l fotografiez, că dispare și, cât-ai zice de douăzeci de ori „pește”, apare jos, pe treptele așezământului pentru prunci și femei abandonate - cum îl numește el -, „Visul Victoriei 17”, cum l-am numit eu. „La fix, aici este”, mă întâmpină preotul Claudiu Banu, întinzându-mi, bărbătește, mâna. „Atenție la scări! Haideți sus!” Și-mi întoarce spatele. E hotărât omul. Își ridică poalele reverendei și începe să urce treptele zgrunțuroase ale imobilului. Ajuns sus, șuieră precipitat: „Să vedeți ce frumos se vede de aici! Nu mai fac acoperiș, ci terase, să putem admira priveliștea”. Aleg o scândură de pe jos, o fixez (cu cuiul turtit în jos) pe o bucată crăpată de BCA și, cu stiloul strâns în pumn și colile albe pe genunchi, îl anunț ceremonios: „Sunt gata, părinte. Începem?”

800 de copilași abandonați, 800 de metri pătrați de teren

„În urmă cu patru ani, am avut un vis. M-am visat înconjurat de copii mulți, mulți. Roiau în jurul meu. M-am trezit tulburat. „Ce-o mai însemna și asta?”, mi-am spus. Vizitasem cu ceva vreme înainte - e adevărat - toți copiii abandonați din județul Constanța, vreo opt sute. Și bătrânii! Mi-a luat șase luni, dar am fost pe la toți copilașii abandonați prin spitale. Le-am dus daruri, leam zâmbit, i-am încurajat”. Părintele Claudiu e iute la vorbă și-și deschide inima sărind peste măști și fandoseli: „Eh, pe acest fond am avut acel vis. Mă și vedeam binefăcătorul a sute de micuți. Da’ de unde! Eu, la rândul meu, locuiam cu soția și cu feciorii noștri, doi, într-un apartament cu două camere, aici, în Techirghiol”. Întinde brațul stâng spre un mănunchi de blocuri: „Acolo”. Preotul Banu își pipăie gândurile râzând, cu ochii înălțați spre vilele din jur: „Se construiește, se ridică ziduri multe, pentru odihnă. Știți ce-mi spun mie răutăcioșii din jur, anumiți vecini, când văd, mirați, c-am mai ridicat câte un etaj?” Îmi ridic nasul din foi: „Ce?”. „Părinte, părinte, când vă terminați conacul?”. Zâmbește, mestecând cuvinte sfinte: „Dumnezeu lucrează, Dumnezeu le vede pe toate”.

Orfelinat, nu casă pentru popă

Și a lucrat bine. La scurt timp după visul preotului, un binefăcător care a ținut să-i fie protejată identitatea l-a chemat pe slujitorul Domnului și i-a spus: „Padre, uite, ai doi copii deja, îl aștepți pe al treilea și tot în apartamentul ăla înghesuit locuiți. Îți donez un teren de 800 de metri pătrați aici, în Techirghiol, să-ți ridici casă, să aibă și copiii pe unde umbla”. „Da, așa mi-a spus”, își confirmă în barbă preotul. „Dar eu ce-am făcut? Am primit terenul, l-am luat și i-am povestit omului de afaceri visul meu. Apoi, i-am explicat că vreau să fac un orfelinat pentru toți copilașii abandonați, părăsiți de părinți prin spitale. Așa m-am liniștit, iar visul, tulburarea aceea, mi-a dat pace”.

Mama, tata și patru băieți într-o garsonieră! Preotul dormea în cadă!

Claudiu Banu povestește cu dezinvoltură amintiri prețioase din tinerețea sa zbuciumată: „În 2013, am primit parohie la Constanța, pe Lacul Tăbăcăriei, la Biserica Sfântul Mina. O bijuterie din lemn, construită în cel mai pur stil românesc în perioada 1995- 1997. Acolo slujesc și acum. Eh, am hotărât cu soția mea să ne mutăm din apartamentul cu două camere din Techirghiol, să ne luăm unul nou la Constanța”. Ușor de zis, greu de făcut. „Exact”, urmează preotul. „Am vândut noi căsuța din Techirghiol, am achitat avansul pentru cea din Constanța și ce-am chibzuit? Până e gata blocul nou - atunci se construia - să stăm într-o garsonieră, cu chirie, să mai economisim niște bani. Așa am făcut, doar că termenul de finalizare a blocului nou s-a tot amânat, iar noi ne-am înmulțit. A venit al treilea copil, apoi al patrulea. Patru băieți!”

Micuții îi jucau tontoroiul pe piept, el sforăia

Bărbatul de 38 de ani din fața mea are vervă, povestea lui te prinde. Îți vine să-i donezi un teren pe loc. Ia, să vedem! „Când aveam slujbe noaptea și stăteam până târziu la biserică, ajungeam acasă mort de oboseală. Ca să fac față îndatoririlor, mă încuiam în baie și dormeam o oră în cadă! N-aveam altă soluție. În acea perioadă am reușit performanța de a adormi cu copiii pe piept. Ei se jucau, iar eu sforăiam. A fost, însă, cea mai frumoasă etapă din viața mea”. Familia Banu s-a mutat, până la urmă, în apartamentul cel nou, cu patru camere, unde locuiește și în prezent.

De unde ia banii?

Când a sfințit terenul pe care avea să fie ridicat așezământul, părintele Claudiu Banu a fost iscodit de un reporter: „Finanțare aveți?” Preotul i-a răspuns privind în sus, spre cer: „Ce dă Dumnezeu!” Și a dat. „Bani s-au strâns. De ici, de colo, de la unul, de la altul. Majoritatea vrea să rămână anonime donațiile. Într-un moment greu, de cumpănă chiar, ne-a ajutat domnul Gigi Becali. Un miliard ne-a dat! Cu banii dânsului am zidit trei etaje”.

Alt plan: o casă pentru bătrâni

Preotul are capul doldora de prețuri, cifre și numere: „În jur de 40.000 de lei ne-a costat să turnăm o placă de beton, 14.000 de lei e fierul, între 10.000 și 12.000 e mâna de lucru... Acum am trecut la „interioare”. Bine, am achitat deja jumătate din prețul lor. Am și banii pentru cealaltă jumătate, dar îi voi da la final, să văd cum a ieșit treaba”. Se descurcă părintele, nu încape vorbă. N-apuc să-mi rumeg gândul, că revine: „Arhitectul, o doamnă, ne-a făcut proiectul fără să emită pretenții financiare. Și diriginta de șantier s-a implicat tot voluntar. Oameni deosebiți. Vă spun eu, copiii aceștia vor fi norocoși, vor avea mai mult de doi părinți, vor avea zeci, chiar sute. În plus, căminul lor va fi cea mai frumoasă construcție din Techirghiol”. E limpede, „Victoriei 17” e un vis frumos. Aproape împlinit. „Într-un an vreau să termin leagănul pentru copii. Și-am să-l termin. Apoi, din toamna viitoare mai exact, voi începe munca la un azil pentru bătrâni”.

17 camere, 19 băi și 50 de copii

Așezământul din „Victoriei 17” nu este și nici nu va fi o cușcă pentru viitorii ei locuitori. Casa are 17 camere, fiecare dotată cu baie proprie, sală de mese, terase pentru relaxare, cameră de oaspeți etc. „Am proiectat totul în așa fel încât micuții să aibă intimitate, să aibă propria baie, să nu stea mai mult de doi într-o cameră. Mai sunt două grupuri sanitare jos, 19 în total. Vor fi instalate camere video, senzori pentru incendiu, instalații moderne de electricitate. Nu mă joc cu astfel de lucruri. Câți copilași putem primi? Păi, după estimările mele, între 30 și 50”.

Femeile abuzate vor avea grijă de micuții orfani

Părintele Claudiu Banu a avut și o idee strălucită: „M-am gândit să primesc și femei abuzate aici pentru că ele ar putea avea grijă de copiii abandonați. Bine, ele pot veni și cu propriii copii. Doar nu le-om da afară dacă vin cu ei în brațe... Totul se va face legal, în cooperare cu Protecția Copilului, cu autoritățile”.

Foamea din studenție și coliva bisericii

Claudiu Banu a absolvit Facultatea de Teologie din Constanța. Acum este înscris la un master, la ASE, dar anii studenției i-au rămas aninați de suflet: „În Postul Mare, în facultate - când eram deja împreună cu soția mea -, nu prea aveam bani de mâncare. Și, cum ne era mai mereu foame, mâncam din colacii și coliva bisericii! Cu asta trăiam, ce să facem?”

O nemaipomenită horă a solidarității

Întrebat ce se va întâmpla cu acești copilași crescuți aici, în leagănul de la Techirghiol, după ce vor împlini 18 ani, preotul Claudiu Banu m-a surprins: „Vor rămâne tot aici. Vor merge la școală, la facultate, vor avea serviciu, vor câștiga propriii bani. În plus, vor fi alături de frații și surorile lor, se vor ajuta. Când vor face la rândul lor copii, vom construi alte case, și altele...”. Părintele Claudiu vede o horă a solidarității nemaipomenite, așa că nu îndrăznesc să-l contrazic. Și de ce aș face-o? Aș avea ce pune în locul acestui vis?

Ferma de animale, următorul pas

Părintele Claudiu nu și-a folosit toți așii din mânecă. Face calcule complicate, realizabile însă: „Ne vom descurca, veți vedea. Mai avem un teren, mai mare, la marginea orașului. Acolo vom face o fermă. Vom crește animale și vom planta legume, pomi fructiferi. Vom avea ce mânca. Vom munci și va fi bine”. Așa să fie!

sursa evz.ro


Articole Asemănătoare
527

Împarte din bucuria pascală cu aproapele

În aceste zile în care Biserica Ortodoxă continuă să se bucure de Hristos Cel Înviat, parohia în cinstea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Şofrîncani a organizat o vizită la orfelinatul din orașul Costești, raionul Rîșcani. . Pe 3 mai, cu binecuvântarea părintelui paroh, protoiereul Dionisie Lupașco, enoriașii au pregătit cadouri pascale pentru copii de la orfelinat. […]

Articole postate de același autor
3067

Nu lăsa spinii prostiei omenești să înabușe credința în tine!

  Sunt oameni care se pornesc spre biserică cu inima curată, și în drumul lor apar Câtrcotașii ortodoxiei, Cabinetul Guvernamental de Cârtitori, gurile sparte și rele care vin și spun; „Nuu, popa ala e hoț! Ăla e desfrânat! Ăla e bandit! Ăla a furat! Preoteasa lui e plină de aur..” Dar nu pentru asta te […]