Mesaj de felicitare adresat PS Siluan, Episcop de Orhei, cu prilejul prăznuirii sfântului ocrotitor

1777

Preasfinţite Stăpâne,

Cu prilejul prăznuirii Sfântul Siluan Athonitul, ocrotitorul spiritual al Preasfinției Voastre, avem deosebita bucurie de a Vă adresa alese urări de sănătate, pace și bucurie.

Îl rugăm pe Sfântul Siluan Athonitul, să mijlocească către Bunul Dumnezeu şi să vă dăruiască sănătate și puteri sporite pentru a sluji mai departe cu toată responsabilitatea și cu toată puterea Biserica noastră, spre slava lui Dumnezeu și a credinței noastre strămoșești.

Fie ca sfintele bucurii tainice ale lucrării pentru Dumnezeu şi pentru oameni, împlinite în slujirea arhierească pe care o arătaţi, să se pogoare în sufletul şi viaţa Preasfinţiei Voastre, dăruindu-Vă roade alese şi binecuvântate!

Sfântul Siluan Athonitul să vă îndrume şi călăuzească mereu!

Întru mulți și mântuitori ani, Preasfințite Stăpâne!

Echipa revistei "Altarul Credinței"


Articole postate de același autor
2362

Adunarea ordinară a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni

Miercuri, 30 martie, 2016, de ziua pomenirii Sf. Cuv. Alexie, Omul lui Dumnezeu, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, în biserica cu hramul «Sf. Ierarh Spiridon» din s. Miclești r. Criuleni, a avut loc ședința administrativă a preoților din Protopopiatul de Dubăsari și Criuleni. După oficierea Sf. Liturghii a Darurilor […]