Mesaj de felicitare adresat Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, cu prilejul aniversării jubileului de 35 de ani de la hirotonia în treapta de preot și sărbătorirea Ocrotitorului Ceresc

1881
  Prea Sfințite Stăpîne Nicodim!

În ziua pomenirii Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul, ucenicul îndrăgit al Mîntuitorului nostru Iisus Hristos și mesagerul dragostei divine, venim către Prea Sfinția Voastră cu cele mai sincere și cordiale felicitări cu ocazia aniversării frumosului jubileu de 35 de ani de la hirotonia în treapta de preot și sărbătorirea Ocrotitorului Ceresc după numele de botez.

În Epistola întîa Sobornicească Sfîntul Ioan ne îndeamnă părintește „ …să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire” (I Ioan IV, 7-8). Acest îndemn a fost viu și lucrător și în viața Prea Sfinției Voastre, arătînd din plin, pe tot acest parcurs binecuvîntat al slujirii, în diverse ranguri și demnități, a Bisericii celei zidite din pietre vii a Mîntuitorului Hristos, multă blîndețe, dragoste și jertfelnicie.

Asigurîndu-Vă de fiasca noastră dragoste și supunere, la ceas aniversar, ne rugăm Bunului Părinte Ceresc, să Vă dăruiască și în continuare, pentru mijlocirile fierbinți ale Sfîntului Apostol și Evanghelist Ioan, multă sănătate, pace, bucurii și împliniri duhovnicești, ani lungi de viață și mîntuire sufletească!

Întru mulți și fericiți ani, Stăpîne!

Cu aleasă considerație și dragoste întru Hristos Domnul,

Clerul și credincioșii Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
6043

O predica mai puțin obișnuită

În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăintă. A dat câteva exemple de sfinti care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau susoteli. Unii credinciosi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesati de subiect. Două femei depănau amintiri din tinerete, altele vorbeau desertăciuni, comentând […]