Mărturisirea preoților din raionul Fălești

1398

Miercuri, 23 august 2017, în biserica „Sf.M.Mc.Dimitrie” din orașul Fălești, sectorul Gara Feroviară, a avut loc adunarea clericilor din raionul Fălești. Întrunirea a debutat cu rugăciunile pentru mărturisirea slujitorilor altarului, săvârșită de duhovnicul circumscripției, protoiereul Vasile Rodnițchi. Apoi a luat cuvântul părintele – blagocin Oleg Fistican, care a comunicat preoților binecuvântarea Preasfințitului Marchel cu privire la onorarea obligației sacerdotale, de a fi prezent la careul școlar din parohie pe data de 1 septembrie.

A urmat spovedania parohilor și încheierea cu rugăciunea finală a Axionului.

sursa http://ephbalti.md/


Articole postate de același autor
3736

Nu este pe pământ vreun om care să fie lipsit de cruce

Mult îndurăm în această viaţă necazuri de tot felul, adică ne purtăm fiecare crucea. Nu este pe pământ vreun om care să fie lipsit de cruce. Şi pentru a purta cu uşurinţă crucea lui Hristos, pe care o dă Domnul, aşa cum zice: „jugul Meu este bun și povara Mea este uşoară” (Matei 11, 30), […]