Mângâierea de a cunoaşte Ortodoxia

583

Spuneţi-ne, părinte Rafail, de ce v-aţi făcut călugăr şi dacă sunteţi satisfăcut de starea aceasta pe care o aveţi?

Şi călugărirea mea a fost o criză, paralelă cu cea a revenirii la ortodoxie. Căci mă gândeam: „Nu cumva dracul nu numai să mă întoarcă la ortodoxie, ci să mă facă cumva şi călugăr?! Ce nefericire, ce nebunie, ce smintiri!“. Dar tot acelaşi „şarpe” îmi spunea: „Dar dacă acesta este un lucru bun, pe care Dumnezeu îl vrea?”. „Nu”, mă împotriveam eu. Până la urmă am ajuns la aceeaşi soluţie: „Doamne, dacă vrei să fiu călugăr, Tu trebuie să mă convingi, prostia mea să o convingi; inima asta întunecată să o convingi”. Dacă sunt satisfăcut de călugărie? Vă mărturisesc că, mulţumită lui Dumnezeu, n-am avut niciodată, după aceea, vreo îndoială în toate încercările prin care am trecut. Sunt însă foarte nesatisfăcut de rezultate, dar asta nu-i din vina lui Dumnezeu, ci din vina mea. M-a trecut Dumnezeu prin crize, dar mi-a vorbit. Şi m-a convins, în loc să-mi tragă două palme şi să-mi zică: „Acum, vino şi stai în casa Tatălui tău, ca fiul risipitor”, mi-a dat mângâierea de a cunoaşte Ortodoxia, nu ca fiind mai puternică sau mai adevărată, ci ca fiind însuşi sufletul omului, aşa cum l-a făcut Dumnezeu.

Totuşi, celor care voiesc să vină la Ortodoxie le spun: „Dacă cred în Ortodoxie, cred ca şi Sfântul Apostol Pavel care voia ca toată lumea să fie aproape sau întocmai cum era el...”

În legătură cu ce am trăit eu pentru călugărie, aş spune că parcă m-a îmbătat Dumnezeu cu câţiva litri de ţuică puternică, pentru câteva luni. În anii aceia (aveam 18-19 ani), căutam pe furiş - căci mă pregăteam să intru în viaţă, să mă căsătoresc, să am o femeie, ca toată lumea - care din fetiţele ce mă înconjurau ar fi putut să-mi fie nevastă. Dar căutam de la Domnul să-mi dea aceasta, fiindcă ştiam că nu-i lucru uşor căsătoria. Deci, mă uitam la fetele din clasă, de pe stradă, la cele cu care mă mai întâlneam căutând un semn de la Dumnezeu şi parcă nu mai venea. Şi se părea că timpul trece şi îmbătrânesc, iar eu nu văd nicio fată despre care Domnul să-mi fi dat un semn evident că ar putea să-mi fie nevastă. Dar, după nu ştiu câte luni, mi-a venit, ca unui om care se trezeşte din beţie, gândul călugăriei. Acest lucru, pe care îl numisem în înverşunările mele şi smintire, şi nebunie când eram cu protestanţii, doream să mi-l imaginez ce poate fi cu adevărat. Mă aflam în Franţa şi mă gândeam chiar să mă duc şi pe la catolici, măcar să-mi dau seama ce face călugărul. Bunăoară, se scoală dimineaţa, se duce la biserică, dar după aceea ce face? Deci, ce este călugăria, la modul practic. Cu toate nedumeririle mele, aveam în mine un aşa dor, un aşa drag şi simţeam în mine ceva aşa de puternic, anume că acesta-i lucrul pe care l-am voit din copilăria mea.

Între timp mă întâlnisem cu părintele Sofronie, care mi-a confirmat că această chemare nu era o beţie de tânăr, ci era de la Dumnezeu şi că trebuie să-mi termin şcoala, dar pentru mănăstire, ca pregătire pentru viaţa călugărească.

După aceasta, la un moment dat, întorcându-mă în Franţa ca să mai fac un an de şcoală, mi-am amintit că înainte fusese un timp când mă uitam în jurul meu, în clasă, pe stradă şi printre prietene, căutând o fată care ar fi putut, de la Domnul, să-mi fie cândva soţie. Cum am uitat, când am uitat să mai caut aşa ceva, cum m-a îmbătat Dumnezeu de n-am mai văzut în jurul meu, la vârsta aceea - tânăr, de 18 ani şi, vă spun, nu un înger - şi n-am mai dorit însoţirea cu o fată, nu ştiu. Vă spun aceasta ca să înţelegeţi ce lucru minunat poate să facă uneori Domnul cu un necredincios, cu un om păcătos ca toţi oamenii şi poate chiar mai mult decât toţi oamenii.

(Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de cîteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, pp. 94-96)


Articole postate de același autor