Mănăstirea „Sf. Irh. Nicolae” din Condrița a fost resfințită

1659

Sute de pelerini au participat duminică, 26 mai 2019, la slujba de resfințire a Mănăstirii „Sf. Irh. Nicolae” de la Condrița, după ample lucrări de reparație.

Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Întâistătător al Bisericii ortodoxe din Moldova, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, printre care: Secretarul mitropolitan, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, administratorul Mănăstirii Condrița, Prot. mitr. Veacealav Șpac, duhovnicul Mănăstirii Condrița, PC Arhim. Vladimir (Trelea), Protopopul sectorului III, Chişinău, Prot. mitr. Zosima Toia, precum și Protodiaconul mitropolitan Ioan Brașoveanu.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Grupul coral bărbătesc „Gnosis” din Chișinău, condus de către Dl Serghei Crudu.

La slujbă în biserică a fost prezent Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în țara noastră, Dl Oleg Vasneţov.

În cadrul Liturghiei arhierești, ÎPS Mitropolit Vladimir a decorat cu ordine mitropolitane pe cei care mai bine de un deceniu muncesc cu multă jertfire de sine la restaurarea acestui așezământ monastic: Prot. mitr. Veaceslav Șpac, administratorul Mănăstirii (ordinul „Sf. Irh. Gavriil Bănulescu-Bodoni”) și pe PC Arhim. Vladimir (Trelea), duhovnicul Mănăstirii (ordinul „Sf. Cuv. Paisie Velicicovski”).

Două hirotonii au înfrumusețat Liturghia de astăzi. Ierodiaconul Ignatie (Radulov) a fost hirotonit în treapta de Ieromonah, iar monahul Chiril (Copetinschi) a fost hirotonit Ierodiacon, ambii pe seama Mănăstirii cu Hramul Înălțarea Domnului din s. Chițcani, r. Slobozia.

După ultimul otpust, Întâistătătorul împreună cu toată adunarea drept-măritoare au mers în procesiune până la porțile Mănăstirii, unde a fost oficiată slujba de sfințire a sculpturilor din piatră de cosăuți, instalte recent în curtea Mănăstirii.

Amintim, că în perioada 6-26 mai 2019, la Mănăstirea Condrița s-a desfășurat prima ediţie a Taberei Internaționale de Sculptură „Drumul Crucii”, la care au participat sculptori ce au avut misiunea de a ciopli din piatră compoziţii cu tematică creștină.

Opt lucrări din piatră de Cosăuți, de o rară frumusețe vor înnobila de acum încolo acest spațiu sacru și vor spori patrimoniul Mănăstirii și a satului Condrița, făcându-le mai atractive atât pentru localnici, cât și pentru numeroșii pelerini și turiști care vizitează locul.

Participanţii la prima ediţie a Taberei Internaționale de Sculptură „Drumul Crucii” care s-au implicat în mod deosebit în realizarea acestui proiect, a fost distinși cu Diplome arhierești.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
838

Academia de Teologie și-a cinstit ocrotitorii spirituali prin liturghie arhierească

La data de 12 februarie 2020, în ziua prăznuirii Sfinților Trei Ierarhi, ocrotitorii spirituali ai Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, cu Binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove și Rector al acestei instituții, Sfânta Liturghie fost oficiată de PS Episcop Siluan de Orhei, Vicar mitropolitan, prezent fiind și Secretarul mitropolitan, Prot. mitr. […]