Luna pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”

425

Circulară în atenția slujitorilor și credincioșilor dreptmăritori din cuprinsul Mitropoliei Moldovei

În perioada 1–31 martie 2018, în numeroase orașe din Republica Moldova se desfășoară Luna pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, având ca punct culminant Marșul pentru viață 2018 – „O lume pentru viață”, organizat sâmbătă, 24 martie 2018.

Marșul pentru viață este la a IV-a ediție națională.

Datorită sprijinului Bisericii și prin solidaritatea oamenilor de toate vârstele și profesiile, a asociațiilor obștești și a diferitelor instituții, numărul de orașe în care s-a organizat Marșul pentru viață a crescut de aproape 8 ori față de anul 2016; de asemenea, a sporit numărul de participanți, au fost organizate și alte activități pro-viață în legătură cu Marșul și au fost popularizate mai mult și mai bine aceste manifestări.

Prin tema „O lume pentru viață” nădăjduim să conștientizăm mai mult, fiecare dintre noi și ca societate, că protejarea vieții este firească și că o societate se dezvoltă pe măsura protejării vieții fiecărui membru al ei. Moldova de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți și este firesc să îi protejeze. Este firesc să sprijinim o femeie în criză de sarcină și este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să bucure pe cei din jur. Activitățile care sprijină viața, activitățile care exprimă prețuirea pentru viață sunt activități firești pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare. O lume pentru viață este o lume firească.

*** 

Măsura responsabilității și dezvoltării unei societăți este dată de măsura protejării vieții fiecărui membru al ei.
Dreptul la viață, libertate și demnitate a omului nu încep și nu se acordă de la un anumit nivel financiar, intelectual, de sănătate ori al vârstei, ci sunt date de faptul că suntem oameni, iar oameni suntem din momentul concepției.
Moldova de azi și de mâine include copiii născuți și nenăscuți.
Fiecare dintre noi, în parte, și toți împreună, ca popor, dorim libertate, demnitate, respect. Dar nu le putem pretinde pentru noi dacă nu le recunoaștem pentru cei mai vulnerabili dintre noi, copiii nenăscuți, și dacă le negăm pentru femeile în criză de sarcină.
Este firesc să dorim ca zâmbetul și lumina din ochii fiecărui copil să ajungă să îi bucure pe cei din jur. La fel de firesc este să sprijinim o femeie aflată în criză de sarcină.
Activitățile care sprijină viața și prețuirea pentru viață sunt o datorie de onoare pentru o societate care vrea să se dezvolte, să ducă mai departe și să îmbogățească ceea ce a primit de la generațiile anterioare.
O lume pentru viață este o lume firească!
***

În Chișinău, Marșul pentru viață 2018 „O lume pentru viață” va avea loc sâmbătă, 24 martie.

Adunarea participanților se face la ora 12, Spitalul Clinic municipal nr. 1. La ora 12.30 se pleacă spre Piața Marii Adunări Naționale pe traseul IMSP (str. Melestiu, 20) – Viaduct – str. Ciuflea – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – PMAN.


Articole Asemănătoare
660

Training pentru viaţă desfășurat la Palatul Mitropolitan

În data de 28 februarie, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Palatul Mitropolitan a găzduit trainingul pentru viaţă cu genericul „Cunoaște, iubește, acționează – împreună pentru viață!”. Trainingul a fost susținut de Alexandra Nadane, președinta Asociației „Studenți pentru viață” din București.  Referindu-se la scopul și obiectivele întrunirii  Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a menționat: „Cunoaștem că viața este darul suprem oferit de Dumnezeu,  iar noi […]

Articole postate de același autor
620

Nu te bucuri cu adevărat decât prin dăruire

Bucuriile sunt năzuiri firești făpturii noastre. Oamenii cred că le pot avea prin ceea ce pot lua, prin ceea ce pot câștiga de la alții. Astăzi se crede îndeobște în binefacerile materiale aduse de această atitudine de viață. De aceea aleargă, se zbuciumă, se vând și cântă pentru o fărâmă de avere. E o mare […]