Sfânta Liturghie la mănăstirea ,,Sf. Mucenic Gheorghe” în a treia zi după Înviere

1762

Pe 3 mai 2016, majoritatea clericilor şi diaconilor din cuprinsul Episcopiei de Ungheni şi Nisporeni, s-au adunat astăzi, în frumoasa Mănăstire,,Sf.Mucenic Gheorghe” pentru a coliturghisi alături de Stăpânul lor,Preasfinţitul Ierarh PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni.

Preasfinţia Sa, a fost întâmpinat călduros de stareţa Manastirei,Egumenia ELIZAVETA și Duhovnicul mănăstrei Arhimandritul PANTELIMON împreuna cu un sobor de preoti și credincioşi veniţi la închinare şi rugăciune în această mănăstire.

De asemenea au participat la această slujbă frumoasă stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei, corul preoteselor din cadrul Episcopiei noastre au înfrumusețat cu cintari Sfînta Liturghie.

Tot în cadrul Sfintei Liturghii, mai mulţi preoţi au fost decoraţi de Preasfinţitul PETRU, cu diferite distincţii bisericeşti pentru meritele şi eforturile sârguincioase care le-au depus în cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova

După încheierea Sfintei Liturghii, Ierarhul a ţinut un cuvânt ziditor de suflet, atât pentru creştinii prezenţi la această slujbă cât şi pentru clerici, meţinonând că : „Fundamentul doctrinar şi ritual nu este altceva decât Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Aceste evenimente şi bucurii sunt relatate de scrierile vremii de atunci şi de apostolii lui Hristos. Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, prăznuită în Sfânta şi Marea Sărbătoare a Sfintelor Paşti, ne arată bogăţia iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a slavei cereşti dăruite nouă, oamenilor, în Iisus Hristos, ca noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Prea Sfintei Treimi”.

După încheierea Sfintei Liturghii a fost înconjurată biserica ,,Sf.Mucenic Gheorghe” din cadrul Complexului Monastic, citinduse după rânduiala bisericească acele Evanghelii care vestesc şi ne aduc bucuria Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

Biroul de Presă al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni


Articole Asemănătoare
1976

Raze de lumină și mîngîiere în sufletele a doi copii orfani lăsați în grija orfelinatului ,,Preafericitul Iosif”

Luni, 28 noiembrie  2016. După o tradiție bine așezată, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, sa aflat la Orfelinatul ,,Preafericitul Iosif” din Chișinău. Preasfinția Sa, ca un tată iubitor s-a aflat în mijlocul copiilor din cadrul orfelinatului, controlînd reușitele fiecăruia și ascultîndu-i pe fiecare în parte, după care i-a încurajat îndemîndui să fie mai sîrguincioși și stăruitori dacă doresc […]

Articole postate de același autor
1412

Marșul pentru viață în protopopiatul Rîșcani

Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit VLADIMIR, în Duminica a V-a din Postul Mare, la 25 martie 2018, în orașul Rîșcani s-a desfășurat Marșul pentru Viață.  Evenimentul face parte din manifestările dedicate Lunii pentru viață 2018 – “O lume pentru viață”.  Manifestarea s-a dorit a fi un apel pentru susţinerea familiei creştine, atât de provocată în contextul secularizant actual şi o […]