Liturghie Arhierească in Duminica Orbului din naștere la Mănăstirea Curchi

728

În Duminica a VI-a după Paști – a Vindecării orbului din naştere, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar Mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi.

Duminica a VI-a după Paști – este ultima duminică a perioadei pascale, dar nu ultima în care Dumnezeu încearcă să ne trezească la realitate, aducându-ne exemple vii, pe care, auzindu-le sau citindu-le, ne regăsim în ele.

La Sfânta Liturghie s-a citit Sfânta Evanghelie după Ioan ( 9, 1 – 38 ) care prezintă vindecarea de către Domnul Iisus Hristos a unui om, orb din naştere. În Sfânta Evanghelie ni se mai arată atât mărturisirea de către omul ce fusese orb, a dumnezeirii Domnului cât şi invidia fariseilor, când Mântuitorul vindeca pe bolnavi. Evanghelistul Ioan relatează cu atâta detaliu vindecarea orbului din naștere pentru că o astfel de vindecare putea să fie săvârșită numai de Fiul lui Dumnezeu. Unii s-au întrebat cine poate să vindece un orb din naștere.

Acesta nu poate fi un simplu om, nu poate fi doar profet, ci Acesta este Fiul lui Dumnezeu. Minunea petrecută la izvorul Siloamului ne încredinţează că Mântuitorul Iisus, Care a deschis ochii orbului din naştere, este şi rămâne „Lumina lumii”. Ca Doctor al sufletelor şi al trupurilor, El poate să dea lumină ochilor noştri sufleteşti şi trupeşti. Aceasta vrea să sublinieze evanghelistul Ioan prin relatarea acestei minuni.

Un asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de îndurarea tuturor. Dumnezeu însă, mângîie pe cei fără vedere cu alte daruri: cu multă înţelepciune, cu vorbire frumoasă, cu smerenie, cu darul lacrimilor şi adeseori cu darul cîntării frumoase. Căci Creatorul a toate, prin dumnezeiasca pronie, are milă de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfânt, prin gura psalmistului: Domnul înţelepţeşte orbii! (Psalm 145, 8). Să ascultăm de Hristos şi să facem ce ne porunceşte El. Să ne spălăm ochii sufleteşti, adică mintea, inima şi voinţa prin rugăciune, pocăinţă, şi atunci ne vom vindeca sufletul ca şi orbul din Sfânta Evanghelie de astăzi.

sursa http://manastireacurchi.md/

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole Asemănătoare
390

Duminica Orbului la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Ungheni

5 iunie 2016. În a VI-a duminică după Paşti, numită și Duminica Orbului, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni si Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeieasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni. Alături de Ierarh au coliturghisit soborul de preoţi şi diaconi slujitori ai Catedralei împreună cu creştinii veniţi la […]

Articole postate de același autor
1370

Cum am vrut să mă fac călugăr şi de ce nu m-am mai făcut

Părintelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu Pe la 25 de ani îmi intrase în cap să le las pe toate și să mă fac călugăr. Eram pe cale să termin Teologia și, cu toate că aveam nevastă acasă, îmi tot căutam de treabă printre frații și părinții de la Trei Ierarhi. Mă trezeam cu […]