Lipsa dragostei aduce suferinţă

4743

De când mă ţin minte am fost frământat de gândul la dragoste. Dragostea mi s-a descoperit măreaţă şi gingaşă în persoana mamei mele, aşa că pot spune că m-am născut în dragoste şi am fost însoţit de dragoste de-a lungul întregii mele vieţi. Am suferit de fiecare dată când am simţit că dragostea lipseşte.

A nu mai fi iubit, pentru mine, înseamnă a nu mai exista. În copilărie, când făceam vreo răutate, mămica mă împingea uşor cu mâna şi îmi spunea: „Du-te de la mine, nu te mai iubesc”.

Cine poate spune ce trăiam eu atunci? Abia acum îmi dau seama că atunci mă pogoram în iad, în iadul inimii mele de copil, în iadul în care s-a pogorât Adam după ce a căzut din dragostea lui Dumnezeu. Atunci în­cepea să-mi tremure buza şi eu rămâneam ţeapăn în faţa mamei, cu mâinile în jos, cu pumnii strânşi, până când îmi fă­cea semn să vin şi mă lua în braţe. Atunci izbucneam în plâns. Şi plângea şi ea. Sim­ţeam că moartea în care m-am cufundat prin refuzul mamei a încetat şi eu mă întorceam la viaţă prin mărturisirea iubi­rii ei.

Extras din Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, 2006, p. 5


Articole Asemănătoare
4475

Sufletul copilului se hrăneşte cu dragoste

În cele mai multe familii, fiecare membru trăieşte parcă după un alt program, stă în camera lui, la televizorul lui, şi urmăreşte programului lui preferat. În opinia mea, toate aceste obiceiuri erodează sentimentul apartenenţei la o familie, legăturile dintre membrii ei şi efectele încă nici nu pot fi pe deplin evaluate. Când ajungi să comunici […]

Articole postate de același autor
3756

Reţeta mântuirii

Nu ştiu în ce măsură putem vorbi de o reţetă în ce priveşte mântuirea, dar sunt convins că fiecare dintre cei ce sunt preocupaţi de această devenire sunt în măsură să ne dea o reţetă proprie. Citind cartea profesoarei Anastasia Popescu „Cum să-i învăţăm pe copii religia“, am rămas plăcut surprins de cele zece principii […]