La Chișinău a avut loc festivitatea de inaugurare a monumentului dedicat eroilor organelor securităţii statului

1408

Joi, 3 martie, ÎPS Mitropolit Vladimir însoțit de secretarul mitropolitan, Prot. mitr. Vadim Cheibaș, a participat în a doua jumate a zilei la festivitatea de inaugurare a monumentului dedicat eroilor organelor securităţii statului căzuţi în conflictul armat pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova.

Inaugurarea monumentului a avut loc în cadrul manifestărilor dedicate comemorării a 25 de ani de la începutul luptelor de pe Nistru, în memoria celor căzuți în război.

După oficierea slujbei de sfințire, ÎPS Vladimir a exprimat recunoștință organelor securităţii statului pentru profesionalismul şi abilităţile de a îndeplini cele mai dificile sarcini în activitatea deloc ușoară. Totodată, Mitropolitul a dat o apreciere aleasă gestului făcut de conducerea organelor securităţii statului, datorită cărora a fost posibilă inaugurarea monumentului ce vine să transmită un puternic mesaj patriotic față de Patrie și Neam.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Foto: www.gov.md


Articole postate de același autor
3438

Sarcina este perioada în care relația mamei cu Dumnezeu este vitală pentru copil

Pentru o viitoare mamă, Sfânta Euharistie este hrana duhovnicească, ce îşi manifestă efectele sale asupra întregii ei fiinţe, dar şi asupra pruncului pe care femeia îl poartă în pântece. Sfânta Euharistie o întăreşte sufleteşte şi trupeşte pe femeia însărci­nată, cu atât mai mult cu cât este primită în curăţie şi cu vrednicie şi, în acelaşi […]