La Bistrița, în cuprinsuri de slavă moldave

442
La Bistrița, în cuprinsuri de slavă moldave,
Unde răsuflarea grea a munților
Boltește catedrale vaste de liniște,
Iar văpăile dimineților luminează dinspre obârșii,
Codrii, în armuri încărunțite
De nesomnul și duruitul veacurilor,
Stau rezemați în săbiile înțelepciunii.
Și din bronzul sunător al frunzelor
Bat clopotele aducerilor aminte.
Pentru ca înțelegerea și bunătatea
Să lege în neconstrângere rod,
Ca-n vremurile de iubire și pace
Ctitorite de Alexandru Voievod.
 
În umbletul lor princiar,
Măsurând împărățiile de cetini,
Bourii scapătă fântâni din copite
Să răcorească arșița luceafărului de ziuă.
Și pe altarul aurit al amiezilor
Se lasă despărțiți de-o rază,
Spre a mărturisi cu osul frunților înrămat în stemă,
Că numai din jertfă și suferință
Se naște-a vieții biruință.
 
Pe schelele înalte ale gândurilor
Acolo unde luminișurile binelui,
Se întrupează în preaplinul ideii
Și culorile dau în mugur de curcubeu
Zugravii ning cu uimire și vrajă,
Peste țarinile de mătase ale icoanelor,
Lărgind înlăuntrul încrederii și speranței
Și dând iubirii chip de meterez cântător
Iar cugetului aripi întinse de dor.
 
Grămătici, cu smerenia învățăturii
În crugul soarelui, crapă briza adevărului,
Și înscriu în pomelnicul memoriei
Șirul domnilor țării și dregătorii, câți au fost.
Vlădicii trăitori în puterea credinței
Din care cură harul și sporul istoriei
Voința neamului românesc de a fi
Ca toate cele care va să vină
Să aibă început și rădăcină.
 
În palatul argintat de policandre stelare,
Așezat în jilț, năpădit de iarba grijilor,
Măria Sa, Vodă Alexandru priveghează
La cumpăna dreptății și-a măsurii-n lucruri.
Pune la cale cruciadele grâului,
Cată a spiritului rânduială.
Hotarele le împrejmuiește cu cetățile agerimii,
De care se fărâmă toate conspirațiile răului.
Încolțește în brazda inimii sămânța binelui.
Ridică țara la puterea belșugului și a statorniciei.
Și din vrednicia faptei ce din veac spre noi suie,
Albind măreț în marmura statuii.
 
La Bistrița, pe lespezile împăturite în ziduri,
Ferecate la foalele timpului în nituri,
Cu cerneală diamantină de rouă
Urmașii scriu astăzi cronică nouă.
Ioan Strujan, 14 februarie, 1984

Articolul Precedent
Articole postate de același autor
1940

Cum ne vindecăm de deznădejde

Aşa că în loc să huleşti în momentele cele grele, mai bine să-I mulţumeşti lui Dumnezeu! În loc să cazi în deznădejde, să dai slavă! Deschide-ţi inima Domnului, strigă rugându-te cu putere, grăieşte cu glas mare, preamărindu-L pe Dumnezeu. Astfel, se uşurează şi suferinţa ta, deoarece mulţumind, diavolul pleacă departe, iar ajutorul lui Dumnezeu vine lângă tine […]