ÎPS Mitropolit Vladimir: „Păstrați legătura cu Biserica străbună, ca să puteți dobândi fericirea și mântuirea și aici pe pământ și dincolo în ceruri”

1523

În Duminica a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica „Sf. Mare Mucenic Gheorghe” din orașul Schio, Italia.

Vizita pastoral-misionară a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a adus în rândul mulțimii de credincioși multă seninătate și încredere sufletească, soborul de preoți, diaconi și ipodiaconi îmbogățind frumusețea Sfintei Liturghii.

La eveniment a participat conducerea Bisericii Romano-Catolice din Schio și Consulul Republicii Moldova în orașul Padova, Dl Oleg Nica.

În cuvântul de învățătură Mitropolitul Vladimir a spus: „Este o bucurie deosebită, să mă aflu în mijlocul frățiilor voastre în această duminică, a II-a după Pogorârea Duhului Sfânt peste apostoli. Ne-am bucurat să vedem că biserica în care vă rugați în fiecare duminică și sărbătoare este neîncăpătoare pentru Dumneavoastră. Păstrați legătura cu Biserica străbună, participați cu regularitate la sfintele slujbe, căutați să puneți în practică cele ce auziți din cuvântul Evangheliei ca să puteți dobândi fericirea și mântuirea și aici pe pământ și dincolo în ceruri”.

Parohia din Schio este una dintre parohile întemeiate recent de către preotul-misionar Venimain Onu, un părinte deosebit, cu multiple acțiuni pastoral – misionare și filantropice desfășurate în Diaspora.

Drept recunoștință pentru activitatea misionară prodigioasă, Prot. mitr Veniamin Onu a primit în dar din partea Întâistătătorului o cruce pectorală cu pietre scumpe.

La final, părintele Veniamin a mulțumit Mitropolitului pentru grija părintească pe care o poartă față de fii săi duhovnicești din Diaspora și l-a asigurat pe Înaltpreasfinția Sa că și în continuare va munci cu abnegație pentru propășirea Credinței Ortodoxe.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
3464

Mitropolitul Arsenie Stadniţichi – canonizat și trecut în rândul neomartirilor ortodocși

Viitorul Mitropolit Arsenie Stadniţichi s-a născut la 24 ianuarie 1862 în familia preotului Gheorghe Stadniţchi din satul Comarova (Cumarău), jud. Hotin. A învățat la Școala spirituală din Edineț, apoi la Seminarul Teologic din Chișinău și în perioada anilor 1881-1885 la Academia Teologică din Kiev. O perioadă scurtă de timp a fost profesor la Școala spirituală din […]