ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat începutul lucrărilor de restaurare a bisericii „Sf. Ierarh Alexei” din s. Pohrebea, com. Coșnița, r. Dubăsari

1787
 

Astăzi, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a primit în audiență la reședința mitropolitană pe Președintele Raionului Dubăsari, dl Grigore Policinschi însoțit de Primarul comunei Coșnița, dl Alexei Gafeli, Președintele Comisiei pentru Dezvoltarea Relațiilor Transfrontaliere, dna Zinaida Ivanschi și Protopopul de Criuleni și Dubăsari, Prot. mitr. Teodor Pelin.

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre un parteneriat privind realizarea unor proiecte investiționale de restabilire a obiectelor de importanță istorică, arhitecturală și de cult, axându-se în special pe proiectul reabilitării bisericii „Sf. Ierarh Alexei” din s. Pohrebea, com. Coșnița, r. Dubăsari, construită între anii 1910-1912, la solicitarea Ţarului rus Nicolae al II-lea Romanov, și care a avut de suferit de pe urmele celui de-al II Război Mondial din anul 1941-1945 şi tragicului conflict armat de pe Nistru din anul 1992. Actualmente, la 104 de ani de la înălţare, lăcaşul se află într-o stare avansată de degradare. Monumentul arhitectural este aproape distrus de vicisitudinile vremii şi există riscul iminent al distrugerii iremediabile.

Întâistătătorul a dat o apreciere înaltă inițiativei interlocutorilor săi și a subliniat faptul că un astfel de proiect de reabilitare este binevenit și trebuie realizat în timp cât mai restrâns cu implicarea specialiștilor în domeniul restaurării și conservării patrimoniului.

În această ordine de idei, Vlădica Vladimir a binecuvântat începutul lucrărilor de restaurare a bisericii „Sf. Ierarh Alexei”, mai mult ca atât, Înaltpreasfinția Sa s-a arătat deschis pentru a susține bunul mers a lucrărilor de reabilitare, cu participarea nemijlocită a specialiștilor din cadrul Sectorului Sinodal Construcții, Restaurări și Pictură.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
3548

Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru că poartă în el pe Duhul Sfânt

Cel mai greu pentru preot este Sfânta Liturghie şi spovedania. Preotul de aceea se cheamă duhovnic pentru că poartă în el pe Duhul Sfânt. Şi dacă are în el pe Duhul Sfânt, el nu se sminteşte de neputinţele oamenilor, căci este deasupra lor şi poate să tămăduiască pe oameni. Iar dacă este pătimaş, Duhul Sfânt […]