Intrarea Domnului în Ierusalim: ÎPS Mitropolit Vladimir a liturghisit la Catedrala Mitropolitană

248

Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută și sub numele de Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpărilor este unul din Praznicele Împărătești ale Bisericii Ortodoxe, celebrat în Duminica dinaintea Paștilor.

Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină, ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă.

Ca de fiecare dată, şi în acest an, această mare sărbătoare a creștinătății, a fost prăznuită cu multă însufleţire şi sete duhovnicească de către numeroși credincioşi, care au participat la slujba praznicală săvârşită de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Vladimir, căruia i-au coliturghisit Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei și eclesiarh al Catedralei, precum și slujitorii Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău.

În cadrul serviciului divin, ierodiaconul Filip (Valentin Mistodie), student în anul I la Academia de Teologie Ortodoxă din Chișinău, a fost hirotonit în treapta de Ieromonah pe seama Mănăstirii cu Hramul Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul din s. Sireți, r. Strășeni.

Răspunsurile liturgice au fost oferite la Sfânta Liturghie de Corul mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

După Sfânta Liturghie, cu binecuvânatarea Înaltreasfințitului Vladimir, Prot. mitr. Vadim Cheibaș a rostit un cuvânt de învățătură şi felicitare, însoțite de sfaturi spre a fi cu luare-aminte la marea sărbătoare celebrată astăzi, și să ceară de la Domnul întărire trupească și sufletească pentru a putea petrece după cuviinţă ultima săptămână premergătoare Sfintelor Paști.

Spre final, Arhipăstorul a sfinţit stâlpările aduse de creştini, care practic au inundat scuarul Catedralei, după care a vizitat expoziția pascală cu vânzare, organizată de Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului.

Obiectele de artizanat procurate, ouă pascale decorative, iconițe din biser etc., Mitropolitul le-a împărțit copiilor aflați în preajmă, bucurând zeci de copii cu aceste deosebite daruri pascale.

Datorită faptului că Intrarea Domnului în Ierusalim este o sărbătoare a bucuriei, Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește și vin.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media

Această prezentare necesită JavaScript.


Articole postate de același autor
1209

După trans-genderi, acum și „oamenii-câine” vor „drepturi egale”

Când fratele tău este bolnav și te doare sufletul de suferința lui, te rogi și faci tot ce poți ca să lucrezi împreună cu el la vindecarea lui. Aceasta este dovada dragostei ce i-o porți. Dar dacă îl aplauzi și-i lauzi „normalitatea” și „diversitatea”, ești cel puțin la fel, dacă nu mai bolnav și mai […]