Inima omului nu se liniștește, până nu se odihnește în Hristos

171

Ca și primii oameni, în microcosmosul nostru lăuntric săvârșim și noi același păcat. Același fruct oprit stă ispititor în fața noastră, același șarpe ne înșală și noi călcăm aceeași poruncă. Dar imediat după judecata lui Dumnezeu, conștiința începe să ne tortureze. Cerul inimii noastre se întunecă. Norii groși acoperă strălucirea Soarelui Dreptății. Sufletul nostru începe să se tulbure, să tune și să fulgere. Ca niște fiare sălbatice se ridică patimile și poftele, sfâșiindu-ne tot ce e mai bun și mai sfânt în noi. Cădem în deznădejde și vrem să ne punem capăt zilelor.

Dar glasul lăuntric al lui Dumnezeu și al Îngerului păzitor ne sfătuiește să ne întoarcem, să cădem în genunchi, să suspinăm și să plângem, cerând mila lui Dumnezeu. Atunci, preaiubitul nostru Mijlocitor ne duce rugăciunile la Tatăl și prin sângele Lui căpătăm iertare. Și nu numai atât: însăși soarta noastră se îmbunătățește. Prin rugăciune adunăm razele Soarelui Invizibil și aprindem focul pe care atât de mult a dorit Iisus să-l vadă arzând în inimile noastre. Acest foc al Duhului Sfânt ne încălzește și ne mângâie. Și tot prin mijlocirea acestui Mângâietor, fiarele se îmblânzesc, pământul își dă roada sa, iar cerul începe să picure ploaia sa binefăcătoare. Și omul însetează și flămânzește mereu după o altă lume mai bună, iar inima lui nu se liniștește până nu se odihnește în Hristos Domnul.

Arhimandrit Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 154


Articole postate de același autor
13706

Când zici Doamne, Iisuse… se cutremură tot Iadul, numai să zici din inimă!

  “Fiind întrebat de frați cum a petrecut în pustie și ce mânca, părintele Cleopa le spunea: Învățați-vă să postiți! Eu am mâncat un cartof la zi, dar va veni vremea când veți fi bucuroși să aveți un cartof la săptămână, dacă îl veți avea și pe acela!“. *** “Cu puțin înainte de plecarea P. […]